aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

CONSECINŢELE RAPTULUI TERITORIAL DIN 1812 ASUPRA BISERICII
ORTODOXE ROMÂNE DIN BASARABIA
Tatiana VARTA
Desprinderea celor peste 700 de parohii din teritoriul
de la est de Prut de sub jurisdicţia Mitropoliei
Moldovei şi trecerea lor sub administrarea Sinodului
Bisericii Ortodoxe Ruse (BOR) au constituit o decizie
anticanonică, care nu poate fi interpretată altfel decât
un act inamical din partea unei mari puteri, a cărei
religie oficială era cea ortodoxă, faţă de un alt stat
de aceeaşi confesiune religioasă. Oricât de mult s-ar
strădui reprezentanţii curentului istoriografic angajat
să legitimeze raptul teritorial de la 1812 să invoce argumente
în favoarea justificării trunchierii unei entităţi
religioase precum era Mitropolia Moldovei, strădania
lor este lipsită de substanţă şi credibilitate.
Actul în sine este unul reprobabil şi în flagrantă
contradicţie cu principiile de corectă comunicare şi
comuniune în cadrul Ortodoxiei.
Întreaga politică promovată ulterior de autorităţile
ecleziastice superioare din capitala Imperiului Rus faţă
de entitatea religioasă artificială pe care au numit-o
Eparhia Chişinăului şi Hotinului se constituie într-un
lung şi regretabil şir de ilegalităţi faţă de o populaţie
ortodoxă de altă etnie, diferită de cea rusă, prin apartenenţa
la o altă cultură, cu alte tradiţii şi obiceiuri.
Cu toată strădania mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni,
primul şi unicul întâistătător de origine
română al acestei entităţi religioase din teritoriul
anexat, de a atenua efectele negative ale deciziei Sinodului
rus, la adoptarea căreia şi-a adus şi el contribuţia
personală, rezultatele eforturilor sale rămân a fi contradictorii.
Această circumstanţă îi conferă complexei
personalităţi a acestui înalt prelat, cu origini ardeleneşti,
o conotaţie de un anumit dramatism. Spunem
acest lucru, întrucât lui i-a revenit misiunea ingrată de
a introduce politicile de deznaţionalizare şi asimilare,
prin intermediul bisericii, a unei populaţii româneşti
dintr-un teritoriu însuşit în mod abuziv de Imperiul
Rus. Nu putem să nu-i recunoaştem nişte merite
incontestabile în protejarea şi salvgardarea fiinţei naţionale
româneşti a populaţiei majoritare din ţinut. Şi
aici ne referim, în primul rând, la efectele benefice pe
care le-au produs eforturile sale în calitatea lui de prim
responsabil pentru întreaga activitate a Tipografiei
Eparhiale de la Chişinău, unde au fost tipărite, într-o
perioadă relativ scurtă, câteva zeci de titluri de carte de
rit în limba română, cu un tiraj total de peste 20.000
de exemplare, care au continuat să fie utilizate până
pe la sfârşitul secolului al XIX-lea. În acelaşi context,
nu putem să nu-i recunoaştem mitropolitului Gavriil
Bănulescu-Bodoni meritele deosebite în calitate de
mesager al protestelor partidei naţionale boiereşti,
expediate autorităţilor centrale ruseşti, faţă de politicile
rusificatoare iniţiate de guvernatorul civil şi
militar al Basarabiei, Ivan Hartingh.
În rest, o bună parte a activităţilor sale, desfăşurate
în perioada 1812-1821 în provincia înstrăinată
de la est de Prut, se încadrează aproape perfect în ceea
ce numim politici de deznaţionalizare şi asimilare a
românilor basarabeni. O altă ctitorie a sa, Seminarul
Teologic de la Chişinău, a constituit, de-a lungul
întregii perioade de ocupaţie imperială rusă, o forjerie
de cadre educate în spirit rusesc, cu utilizarea limbii
ruse ca principala limbă de predare. Limbii române
i se rezervase rolul de cenuşăreasă, ea fiind doar una
dintre disciplinele şcolare studiate de elevii acestei
instituţii, care, de la o anumită perioadă, a avut
statutul de disciplină şcolară facultativă, fiind suprimată,
în cele din urmă, în anul 1867. Viitorii preoţi,
în virtutea spiritului ce domnea în această instituţie,
urmau să devină nişte instrumente docile ale politicii
de rusificare. Profesorii Seminarului Teologic din
Chişinău erau, aproape în exclusivitate, ruşi. Programele
şi principiile organizatorice erau identice cu cele
din seminarele ruseşti, cu o singură deosebire – aici, pe
lângă cele trei limbi obligatorii – greaca, latina şi rusa
– se preda şi limba română 1 . În afară de aceasta, majoritatea
studenţilor seminarului erau de peste Nistru,
fiind ruşi de origine.
Gavriil Bănulescu-Bodoni a invitat şi angajat în
eparhia sa clerici din alte gubernii ruse. Este adevărat
că atare practici vor căpăta amploare în perioada ulterioară,
dar, oricum, el a fost cel care le-a introdus. A
înlocuit mai mulţi clerici români, în special în organele
de conducere ale eparhiei, cu clerici care aveau studii
teologice, recrutaţi în guberniile limitrofe ruseşti 2 .
La 1815, în Dicasteria eparhială erau angajaţi şase
români, faţă de 21 de ruşi 3 . A introdus în mod consecvent
în biserica română unele canoane şi sărbători
ruseşti, sărbătorirea unor sfinţi ruşi. După 1814, în
1
P. Cazacu, Moldova dintre Prut şi Nistru (1812-1918),
Chişinău, 1992, p. 163.
2
P. Mihail, Mărturii despre spiritualitatea românească din
Basarabia, Chişinău, 1993, p. 102.
3
Arhivele Basarabiei (în continuare, AB), nr. 4, 1933, p. 315.
– 231 –