aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

ANEXAREA BASARABIEI: MENTALITATE ŞI IDENTITATE NAŢIONALĂ
ÎN BASARABIA ŢARISTĂ
Lucia SAVA
Timp de trei secole, est-europenii au folosit istoria
şi interpretarea ei pentru a vorbi despre identitatea lor naţională.
(Katherine Verdery)
Anexarea Basarabiei. Impactul politicii de colonizare,
rusificare şi deznaţionalizare asupra structurii
populaţiei provinciei. În urma semnării Tratatului de
pace de la Bucureşti (16/28 mai 1812), Imperiul Rus
anexează pământurile de la est de Prut ale Moldovei,
numite în 1813 Basarabia 1 . Din momentul anexării şi
pe parcursul secolului al XIX-lea, autorităţile ţariste
au urmărit două scopuri principale în politica promovată
în Basarabia. Primul presupunea integrarea cât
mai rapidă a provinciei în structurile social-politice
ale imperiului, lichidarea specificului naţional românesc
şi rusificarea populaţiei autohtone. Cel de-al
doilea scop ţinea de interesele geopolitice şi strategice
ale Imperiului Rus în sud-estul Europei. Acesta viza
cultivarea unei imagini atractive a modelului rusesc de
bună guvernare în ochii popoarelor balcanice. Aceste
două scopuri se aflau în permanentă contradicţie.
În primele două decenii după anexare s-a acordat
preferinţă celui de-al doilea scop, nefiind neglijat nici
primul, care va deveni dominant începând cu sfârşitul
anilor 20 ai secolului al XIX-lea.
Politica autorităţilor ţariste s-a extins asupra direcţiilor
esenţiale ale societăţii basarabene; ea s-a manifestat
în organizarea politică-administrativă, în relaţiile
social-economice şi în viaţa naţional-culturală a
provinciei, lăsându-şi amprentele şi asupra mentalităţii
basarabenilor.
În acest context, trebuie să menţionăm că, în
ajunul anexării Basarabiei, populaţia românească alcătuia
o majoritate covârşitoare în ţinut (86%), dar după
o colonizare masivă, ponderea acesteia va înregistra o
continuă scădere. Potrivit lui Zamfir Arbore, înainte
de anexare, în Basarabia locuiau nu mai mult de 25-30
000 de locuitori de altă origine decât cea românească 2 .
Aceeaşi opinie este împărtăşită de V. Zelenciuc, care
1
Numele Basarabia desemna iniţial Bugeacul, zona restrânsă
de la nordul gurilor Dunării, care se afla sub dominaţia
otomană. Ulterior, acest termen a fost extins la întreg teritoriul
cuprins între Nistru şi Prut. „Nume fals şi fără rost”, cum
avea să declare, un secol mai târziu, istoricul Nicolae Iorga.
2
Z. Arbore, Basarabia în secolul al XIX-lea, Bucureşti, 1898,
pp. 95-96.
susţine că „până în secolul al XIX-lea, în comparaţie
cu numărul locuitorilor băştinaşi ai ţării – moldovenii,
greutatea specifică a populaţiei de naţionalitate
străină era mică, constituind nu mai mult de 10%” 3 .
Majoritatea românilor era atât de evidentă în
Basarabia, încât nu există niciun recensământ oficial
rusesc care să o dezmintă. De asemenea, se poate
spune că unanimitatea observatorilor, statisticienilor
şi călătorilor ruşi şi străini care au vizitat Basarabia au
consemnat zdrobitoarea preponderenţă a românilor
în regiune, chiar dacă recensămintele nu fixau întotdeauna
expres acest lucru.
Într-o publicaţie rusă din perioada ţaristă, situaţia
demografică a Basarabiei în primii ani după anexare
este prezentată astfel: „Populaţia rurală era constituită
din locuitori români autohtoni şi un număr neînsemnat
de colonişti bulgari, cu excepţia Bugeacului,
care era pustiu după evacuarea tătarilor bucegeni. În
oraşe, pe lângă români, mai locuiau: greci, armeni,
evrei şi, parţial, fugari ruşi” 4 .
În primii ani după anexare, pentru a da senzaţia unei
perpetuări a vechii stări de lucruri şi pentru a asigura o
tranziţie lentă de la un regim la altul, autorităţile ţariste
au păstrat particularităţile de organizare administrativă
şi juridică locale; amiralul P. Ciceagov l-a numit, la 23
iulie 1812, în calitate de guvernator civil al Basarabiei,
pe boierul român Scarlat Sturdza, refugiat de multă
vreme în Rusia. În Instrucţiunile... date de P. Ciceagov
lui Scarlat Sturdza (primul şi ultimul guvernator de
origine română al Basarabiei), în 1812, se menţiona:
,,Este necesar de a da posibilitate locuitorilor din Basarabia
să resimtă avantajele unei administraţii părinteşti
şi generoase şi să se atragă, în chip ingenios, atenţia
popoarelor vecine asupra acestei provincii. Ultimul
război a antrenat minţile şi speranţele moldovenilor,
sârbilor şi ale altor popoare ataşate de Rusia […] este
necesar să menţinem ataşamentul acestor popoare şi
să-l ocrotim de influenţa duşmanilor noştri. Această
3
В.С. Зеленчук, Население Бессарабии, Chişinău, 1973, p. 149.
4
Памятная книжка Бессарабской области на 1862 год,
Chişinău, 1862, p. 151.
– 177 –