aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

şi istorici – ostatici ai vechilor ideologii şi servili intereselor
Moscovei. Aceştia au rămas cu mentalitatea
ancorată în istoriografia rusă şi sovietică, în timpurile
demult apuse şi continuă să repete şi azi refrenul că
anexarea Basarabiei, calificată de ei drept „alipire” la
imperiul ţarist, a fost benefică provinciei şi a generat
dezvoltarea acesteia. Promotorii acestui discurs ideologic
îşi centrează demersurile pe câţiva termeni-cheie
speculativi, precum „eliberare”, „alipire”,„prosperarea
Basarabiei” etc. Tezele înaintate de aceştia deviază de
la reflectarea adevărului istoric, denaturând evenimentele
şi faptele produse în trecut. Din acestea se
pot desprinde mai multe clişee, care au fost promovate
impertinent de-a lungul anilor, printre care:
· „alipirea” Basarabiei la Rusia nu a fost întâmplătoare,
ci un rezultat legitim al luptei de eliberare de
veacuri pe care moldovenii dintre Prut şi Nistru au
dus-o împotriva otomanilor 28 , ei îndreptându-şi toată
nădejdea de scăpare spre Rusia şi monarhul ei 29 ;
· la 1812 trupele ruse, conduse de Kutuzov, au
eliberat de turci interfluviul Prut-Nistru 30 , populaţia
acestuia fiind izbăvită de „biruri grele şi jafuri permanente
din partea feudalilor turci” 31 ;
· „alipirea” Basarabiei la Rusia a fost o situaţie
firească, pentru că Basarabia a fost altădată pământ
rusesc, care a trecut la Valahia şi Moldova, apoi a fost
cucerit de turci 32 ;
· „alipirea” Basarabiei la Rusia în 1812 a fost un
„eveniment istoric” de o „importanţă progresivă
pentru poporul moldovenesc” (sintagma „popor
moldovenesc” fiind o altă invenţie conceptuală),
„care şi-a legat pentru totdeauna viitorul cu soarta
poporului prieten şi a primit astfel posibilitatea de a
dinamiza dezvoltarea economică, socială şi culturală a
regiunii” 33 .
28
Е.М. Руссев,Борьба молдавского народа против
оттоманского ига. Кишинев: Издательство „Картямолдовеняскэ”,
1968, p. 105.
29
Vasile Stati, Istoria Moldovei. Chişinău: Vivar-Editor,
2002, p. 221.
30
Андрей Сафонов, Битваза Бессарабию: 200
летспустя. Accesibil la: http://rosbalt.livejournal.
com/10140.html
31
И.А. Анцупов, А.И.Бабий, В.И.Жуков, Ю.Г.Иванов,
Историческое значение присоединения Бессарабии к
России в 1812 году. Кишинев: Изд-во„Картя молдовеняскэ”,
1968, p. 3.
32
П.Н. Батюшков, Бессарабия. Историческое описание.
С.-Петербург: Общественнаяпольза, 1892, p.134.
33
А. Дольник, Бессарабия под властью румын ских
бояр (1918-1940). Москва: ОГИЗ, Госполитиздат,
1945, p. 5; И.А. Анцупов, А.И.Бабий, В.И.Жуков,
Ю.Г.Иванов, Историческое значение присоединения
Бессарабии к России в 1812 году.Кишинев:
Urmărind conţinutul acestui al doilea discurs
narativ referitor la anul 1812, generat de contexte
şi realităţi politice, se creează impresia că istorianu
este ceea ce s-a întâmplat cu adevărat şi s-a conservat
în memoria populară, ci ceea ce a fost selectat, scris,
pictat, popularizat şi instituţionalizat de către cei ale
căror funcţii au fost create special în acest scop 34 . Ingerinţa
politicului în abordarea problemelor cu caracter
istoric au alimentat, într-o ultimă instanţă, ideea
conform căreia „istoria este o permanentă refacere a
trecutului” 35 , o interpretare a evenimentelor istorice
în dependenţă de interesele grupărilor şi curentelor
politice care se perpetuează la guvernare.
Comemorarea actului de la 1812
În contextul împlinirii a o sută de ani în 1912 şi a
două sute de ani în 2012 de la semnarea Tratatului de
pace de la Bucureşti s-a readus, cu o mai multă intensitate,
în prim-planul discursurilor publice subiectul
anexării Basarabiei de către Rusia ţaristă şi s-au revigorat
practicile comemorării acestui eveniment
– tragic pentru poporul român şi jubilativ pentru
centrul imperial.
Celebrarea sau comemorarea unor evenimente
din istorie constituie o practică obişnuită pentru
popoare, acestea celebrând aniversări tradiţionale,
încoronări, comemorând eroi, construind monumente,
diseminând informaţii despre fapte sau personalităţi
etc. Activităţile de comemorare sunt, prin
definiţie, sociale şi politice şi implică coordonarea
memoriilor individuale şi de grup 36 . Caracterul politizat
al comemorării se conturează prin orchestrarea
politică care manipulează prezentul prin evocarea
Изд-во „Картя молдовеняскэ”, 1968, p. 118; История
Молдaвской СССР, т. I, Кишинев: 1967, p. 352; А.В.
Репида, В.И. Цвиркун, 1812 год в исторических
судьбах молдавского народа (к 175-летию присоединения
Бессарабии к России). Кишинев: Общество
„Знание”, 1987, p. 4; М.П. Мунтян, Присоединение
Бессарабии к России и его историческо езначение.
Кишинев: Общество „Знание”, 1982, p. 13; Я.С.
Гросул, И.Т. Будак, Прогрессивное значение присоединения
Бессарабии. Кишинев: Общество„Знание”,
1968, p. 1, 9, 13, 14, 17 et passim.
34
E. Hobsbawm, „Introduction: Inventing Traditions”.
In: E. Hobsbawm, T.Range (Eds.), The Invention of
Tradition. Сambridge [Cambridgeshire]; New York:
Cambridge University Press,p. 13.
35
I. Rev, Retroactive Justice: Pre-History of Post-Communism.Stanford:
Stanford University Press, 2005, p. 9.
36
John R. Gillis (Ed.), „Memoryand Identity: The History
of Relationship”. In: Commemorations. The Politics
of National Identity. Princeton, New Jersey: Princeton
University Press, 1994, p. 5.
– 314 –