aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

Bogos, Alexandru Baltaga, Vladimir Baltaga, tânărul
preot poet Alexie Mateevici şi alţii 92 . Cu articolele de
istorie naţională şi biseri cească publicate, „Luminătorul”
a contribuit la trezirea conştiinţei naţionale în
rândurile clerului şi credincioşilor din Basarabia 93 .
În 1904 şi-a început activitatea Societatea Istorico-
Arheologică Bisericească din Basarabia, cu sediul la
Chişinău, care avea meni rea să facă cercetări de istorie
locală. Din 1909 până în 1918, studiile membrilor
Societăţii au fost publicate în rusă în „Revista Societăţii
Istorico-Arheologice Bisericeşti din Basarabia” 94 .
Preoţimea. În timpul regimului ţarist preoţimea
basarabeană s-a transformat treptat într-o
clasă distinctă, inaccesibilă pentru elemente din alte
pături sociale. Clericii erau scutiţi de dări şi de serviciul
militar; parohiile se „transmiteau” din tată în fiu
(dreptul de moştenire a parohiilor era consfinţit chiar
printr-o lege din 1823); funcţia de paroh se păstra
fiilor de preoţi şi în cazul când aceea erau minori; în
cazul când era numit un preot străin, el trebuia să-i
întreţină pe văduvă şi orfani din contul parohiei; fiii
de preoţi erau îndemnaţi să se căsătorească cu fete din
„tagma duhovnicească” 95 etc. Sub influenţa procesului
de rusificare preoţii basarabeni au început să poarte
reverende cu croială specific rusească şi cruci pectorale,
să folosească pe alocuri limba slavonă în slujbe. În
a doua jumătate a secolului al XIX-lea întâlnim preoţi
basarabeni cu nume rusificate, ca Danilevschi, Laşcov,
Florov, Cornovanov, Vlaicov, Stoicov, Popovschi
şi altele. Se urmărea, de asemenea, căsătorirea absolvenţilor
de Seminar cu fete rusoaice şi ucrainence,
în vederea rusificării familiilor preoţeşti 96 . Deşi prin
legile din 1867 şi 1869 au fost anulate unele privilegii
ale clerului, cu scopul desfiinţării „sistemului de
castă”, totuşi, în virtutea tradiţiei, fiii de preoţi păstrau
cele mai multe şanse de a deveni clerici.
O schimbare pozitivă a constituit-o ridicarea nivelului
intelectual al preoţimii basarabene. În 1812,
dintre toţi preoţii Eparhiei Chişinăului şi Hotinului
– 31 de protoierei şi 1064 de preoţi – numai 10 aveau
studii complete seminariale, 2 absolviseră clasa filoso-
92
M. Păcurariu, Basarabia, aspecte din istoria Bisericii şi a
neamului românesc..., p. 101.
93
Vezi: S. Prozorovschi, op. cit., pp. 49-56.
94
Vezi: L. Malahov, Societatea istorico-arheologică bisericească
din Basarabia (90 de ani de la inaugurare)..., pp. 251-256;
E. Ploşniţă, Societatea istorico-arheologică bisericească – o
notabilă instituţie cultural-ştiinţifică..., p. 4; Idem, Protejarea
patrimoniului cultural – funcţie distinctivă a Societăţii Istorico-Arheologice
Bisericeşti..., pp. 32-36.
95
N. Popovschi, Istoria Bisericii din Basarabia..., p. 48.
96
M. Păcurariu, Basarabia, aspecte din istoria Bisericii şi a
neamului românesc..., p. 68.
fică seminarială, iar restul erau cu şcoala inferioară sau
chiar cu pregătire de acasă 97 . În 1859 erau 162 de preoţi
cu studii de seminar, restul fără studii. În 1882, nouă
preoţi aveau studii superioare, 521 – seminariale, 126
erau absolvenţi ai seminariilor de la Huşi şi Ismail, 128
– nu terminaseră studiile sau nu aveau deloc studii 98 . În
1903, din 1008 preoţi câţi erau în eparhie, 3 protoierei
şi 10 preoţi aveau studii academice, 15 protoierei şi 805
preoţi aveau cursul seminarial, 74 – cursuri seminariale
din România, 9 – cursuri complete de şcoli normale,
92 – cursuri incomplete de seminar 99 .
Starea materială a cunoscut şi ea o îmbunătăţire
substanţială. A fost micşorat numărul clericilor, stabilindu-se
ca la parohiile medii să nu fie mai mult de un
preot şi un cântăreţ. Principalul mijloc de existenţă
a preoţilor era pământul (majoritatea se ocupau cu
munca câmpului, cu creşterea vitelor, cu cultivarea
viţei-de-vie etc.), la care se adăuga plata benevolă
pentru diferite slujbe bisericeşti, ofrandele enoriaşilor
şi unele privilegii (de exemplu, din 1858 clericii au
primit dreptul de a folosi păşunile pentru vitele lor în
mod gratuit). Încă din 1829 bisericilor li s-a acordat
câte un lot de pământ de cel puţin 33 desetine, iar
unele biserici din satele de pe domeniul statului au fost
înzestrate cu câte 99, 120, 198 şi chiar cu 240 desetine
100 . În ultimele trei decenii ale secolului al XIX-lea
s-a introdus, în câteva parohii, salarizarea clerului fie
de stat, fie de parohieni (în 1880 erau 90 din ultima
categorie, iar la începutul secolului al XX-lea 186 de
clerici primeau salariu de la stat) 101 . În 1818 a fost
înfiinţată „Epitropia pentru săraci din tagma duhovnicească
a Eparhiei Chişinăului” 102 , care a existat până
în 1918. În 1880 a fost înfiinţată o „Casă Emeritală”,
al cărei scop era să acorde pensii clericilor ieşiţi din
serviciu, precum şi văduvelor şi orfanilor acestora.
În 1904 a luat fiinţă o „Societate de ajutor reciproc
pentru văduve şi orfani din tagma bisericească” (în
caz de invaliditate, deces şi chiar caterisire). În acelaşi
an a fost înfiinţată „Casa de Împrumuturi” a clerului.
Toate acestea au făcut ca preoţii şi cântăreţii Eparhiei
să aibă o situaţie materială corespunzătoare, care să le
permită desfăşurarea lucrării pastorale şi misionare pe
măsura cerinţelor timpului 103 .
Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea,
97
N. Popovschi, Istoria Bisericii din Basarabia..., p. 45.
98
Ibidem, p. 107.
99
Ibidem, p. 168.
100
Ibidem, pp. 47-48.
101
M. Păcurariu, Basarabia, aspecte din istoria Bisericii şi a
neamului românesc..., p. 77.
102
N. Popovschi, Istoria Bisericii din Basarabia..., p. 48.
103
Vezi: Daniel Niţă Danielescu, op. cit., pp. 105-130.
– 225 –