aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

nu avea nici o reţinere în a le considera ca aparţinând
întregului popor 33 . Din nefericire, confirmările
au întârziat să apară. Pentru Alexandru Odobescu,
dosarul basarabean avea certe influenţe economice
prin afectarea intereselor de la Dunăre 34 . Mărturisit
în 1881, la puţin timp după pierderea zonei din sudul
regiunii, gândul istoricului nu trimitea şi la celelalte
provincii istorice. Judecata lui pragmatică vorbea de
pierderea unor terenuri, nu a unei populaţii cu istoria
şi tradiţiile ei. Pictorul Theodor Pallady, aducându-şi
aminte de vacanţele petrecute în familie, la casa ridicată
de părintele său la Coada Stâncii, revedea „în
depărtare dealurile Basarabiei, de care ne despărţea
Prutul” 35 . Era privirea melancolică bântuită de sentimente
confuze, încercată de locuitorii ţinuturilor de
margine 36 . În 1905, profitând de călătoria făcută în
Bucovina, Nicolae Iorga nu ezita să treacă şi în Basarabia
pierdută. Exceptându-l pe G. Sion, istoricul
e poate singurul om de cultură care a mers în Basarabia
mânat de „un dor vechi, o neapărată nevoie de a
cunoaşte şi de a spune şi altora despre satele şi oamenii
ce se află dincolo de gardul de spini, dincolo de poarta
de aramă, în tainiţa balaurului cu ghearele de oţel” 37 .
În credinţa istoricului nu mai era nici visare, nici
închipuire, nici un construct literar seducător. Ceea
ce ţintea el era simpla realitate, uitarea şi dezinteresul.
Nu credem că societatea românească a fost ruptă
între ataşamentul faţă de transilvăneni, bucovineni
sau basarabeni. Este uşor sesizabilă tentaţia unor
interpretări ce par a favoriza acţiunea coordonată
de Octavian Goga, Vasile Lucaci, Alexandru Vaida-
Voevod. Influenţele literare, debutul fulminant al lui
Octavian Goga, prestanţă şi apariţii publice în cazul
lui Stere la Iaşi animau gândurile despre fraţii aflaţi
vremelnic dincolo de graniţele ţării. Cu ani buni în
urmă, figura lui Hasdeu păruse a le reaminti românilor
de gândurile uitate despre viaţa de dincolo de
33
Titu Maiorescu, Asupra poeziei noastre populare, In
Opere. I. Critice. Ediţie îngrijită, cronologie, note şi
comentarii de D. Vatamaniuc. Studiu introductiv de
Eugen Simion, Bucureşti, Editura Fundaţiei Naţionale
pentru Ştiinţă şi Artă, Editura Univers Enciclopedic,
2005, p. 80.
34
Alexandru Odobescu, Opere. IX. Corespondenţa. 1880-
1883. Text stabilit, note şi indice de Filofteia Mihai,
Rodica Bichis, Nadia Lovinescu, Bucureşti, Editura
Academiei; scrisoarea către Ghica din 17/29 octombrie
1881, p. 228.
35
Pallady scriind. Jurnale, scrisori, însemnări. Ediţie
îngrijită de Dana Crişan, Bucureşti, Editura Compania,
2009, p. 292.
36
Nicolae Iorga, Veşti din Basarabia, In „Sămănătorul”, p.
817.
37
Nicolae Iorga, Neamul românesc din Basarabia, 1905, p. 4.
Prut. Recunoaştere socială şi ştiinţifică, distincţii şi
premii academice, primite chiar din partea Academiei
Imperiale de Ştiinţe din Sankt Petersburg 38 , păreau a
califica modelul intelectualului basarabean. Se suprapunea,
parţial, cu binefacerile şi dăruirea boierului
basarabean Vasile Stroescu, nume rostit cu evlavie
în Ardeal 39 . Şcolile şi bisericile – instituţiile simbol
ale naţiunii române din Transilvania – primiseră o
susţinere materială 40 net superioară alocaţiilor bugetare
aprobate de autorităţi. Vasile Stroescu pusese la
dispoziţia ardelenilor alte 50.000 de coroane, capitalul
necesar pentru înfiinţarea unor bănci populare în
sate 41 , menite a pune umărul la prosperitatea micilor
comunităţi rurale. Urmările acestui gest erau apreciate
şi de Nicolae Iorga. În Săliştea Sibiului, banca îşi
dădea tot venitul pentru funcţionarea şcolii din sat 42 ,
la care predau zece dascăli. În Orăştie, Banca „Ardeleană”
deţinea cel dintâi hotel din oraş, semn pentru
vizitatori că vremea românilor se apropia.
Alături de acest mecena, Pan Halippa îi amintea
pe C. Stamati, Alexandru Hajdeu, pe Neculai Casso.
Ultimul donase „Junimii” o tipografie pentru a fi
publicate „Convorbirile literare” 43 . Dorinţa bogatului
proprietar venea într-un moment în care în Iaşi „nu
mai apărea nici un jurnal, nu se tipăreau nici cărţi şi
nici chiar broşuri” 44 . Basarabeanul aflase de greutăţile
întâmpinate de membrii „Junimii” de la prietenul său
Vasile Pogor 45 . Decizia sa e cu atât mai demnă de apreciat
în condiţiile în care elita ieşeană recunoştea că nu
avea idee de ceea ce a însemnat Basarabia în istoria
românilor. Iacob Negruzzi o spunea fără echivoc:
Basarabia nu era „atât cunoscută în Junimea ca parte
integrantă a României, decât ca un tablou al lui P.
38
B.P. Hasdeu, Corespondenţă. Ediţie critică, prefaţă, note
şi comentarii de Stancu Ilin, Bucureşti, Editura Floarea
Darurilor, 2006; scrisoarea către soţie şi fiică din 25 ianuarie
1884, pp. 98-99.
39
G. Bezviconi, Alte vremuri, Bucureşti, s.n., 1940, p. 23.
40
Pan Halippa, Basarabia noastră, Bucureşti, Tipografia
ziarului „Universul”, 1941, p. 19.
41
Vasile C. Osvadă, Mişcarea cooperativă. Propuneri
pentru întruparea şi organizaţia cooperaţiei române din
Ungaria, în legătură cu donaţiunea d-lui Vasile Stroescu,
In „Luceafărul”, nr. 11, 1912, p. 214.
42
N. Iorga, Neamul românesc în Ardeal şi Ţara Ungurească
la 1906. Ediţie îngrijită şi prefaţă de I. Oprişan,
Bucureşti, Editura Saeculum I.O., 2005, p. 109.
43
Pan Halippa, Basarabia noastră, p. 19.
44
Iacob Negruzzi, Amintiri din „Junimea”, în Scrieri.
Vol. II. Text ales şi stabilit, note şi comentarii de Andrei
Nestorescu şi Nicolae Mecu, Bucureşti, Editura Minerva,
1983, p. 107.
45
Gheorghe Bezviconi, Profiluri de ieri şi de azi, în Fapte
trecute şi basarabeni uitaţi, Chişinău, Editura Universitas,
1992, p. 195.
– 160 –