aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

unele „învăţăminte” acestuia (adresa din 18 decembrie
1817): „Dacă a şi fost vreodată Biblia în mâinile poporului
moldovenesc, apoi care altă Biblie decât cele două
cunoscute [Bucureşti, 1688; Blaj, 1795 – n.n.]” 83 .
Este important să reţinem că, după data citată mai
sus – 18 decembrie 1817, informaţiile asupra tipăririi
Bibliei „se întrerup brusc” în arhivele din Chişinău.
Tăcerea arhivelor din Chişinău este, de fapt, îndreptăţită.
Starea de conflict dintre mitropolitul Gavriil
Bănulescu-Bodoni şi preşedintele Societăţii Biblice
Ruse a atins apogeul. Preşedintele Comitetului Biblic
din Sankt Petersburg, după data amintită, nu va mai
apela la serviciile exarhului basarabean.
De reţinut că, între timp, culesul versiunii româneşti
a Bibliei fusese oprit. Tipografia Sinodală suferea
„pierderi financiare”. Probabil, la această etapă intervine
şi schimbarea tiparniţei: de la Tipografia Sinodală
la cea a proprietarului Nikolai Greci – cunoscut
editor în epocă. Am putea presupune chiar că aceasta
a influenţat ulterior şi preţul de comercializare a cărţii,
care a fost, după cum s-a menţionat mai sus, exagerat
de scump pentru posibilităţile celor cui era destinată
cartea Sfintei Scripturi 84 .
După 18 decembrie 1817 a urmat decizia finală a
Comitetului Biblic: tipărirea Bibliei va fi făcută direct
după originalul de la Blaj (1795), corectura fiind în
supravegherea arhimandritului Varlaam, „iar în cazul
unor diferenţe esenţiale va fi consultat episcopul
Filaret, care cunoaşte ebraica […] şi asta trebuie făcut
cât mai repede, pentru că poporul moldovenesc e lipsit
totalmente de hrana spirituală, ceea ce ar fi mult mai
grav […], decât continuarea discuţiilor critice asupra
unor cuvinte şi sensuri nepotrivite […]” 85 . Constatăm,
de fapt, că între 18 decembrie 1817 şi 15 august 1819
corectura textului Biblic se va face doar în „anturajul”
feţelor duhovniceşti din Petersburg. Or, acest
moment delimitează o etapă importantă a tiparului,
care ar putea ajuta să identificăm anume când a fost
omisă ultima bucată de text (A lui Iosip Macabei carte
– text prezent în Biblia de la Blaj, 1795 – dar lipsă
în Biblia de la 1819) din cuprinsul Vechiului Testament.
Apoi, e de presupus că anume „ochiul de veghe”
al episcopului Filaret (Drozdov), rectorul Academiei
Teologice din St. Petersburg, a şi observat ultima carte
din Vechiul Testament – A lui Iosip Macavei carte –
prezentă în versiunea ediţiei române a Bibliei de la
Blaj (1795), după care se culegea textul şi, respectiv,
83
А. Стадницкий, Гавриил Банулеско-Бодони…, c. 361.
84
ANRM, F. 205, inv. 1, d. 2876, f. 46.
85
A. Балцатеску, Бессарабское oтделение..., c. 219-220.
lipsa acesteia în ediţiile sinodale slavoneşti! Acest
fragment a fost înlăturat de cenzura sinodală. Situaţia
fiind deosebit de delicată, autorităţile din Petersburg
nu vor interveni pe lângă exarhul din Chişinău pentru
a obţine binecuvântarea. Astfel, Biblia românească
din 1819 apare numai „cu blagoslovenia Sfântului
Îndreptătorului a toată Rossia Sinod Dumnezeiască
scriptură a legii vechi şi cei noao de tălmăcire rumânească
care mai întîiu s-au tipărit în Transilvania, iară
acum s-au tipărit cu cheltuiala Rossieneşcii Societăţi a
Bibliei […]” (Biblia, 1819, pagina de titlu). Acest fapt
istoric consemnat între filele cărţii a constituit, de
fapt, finalul acelei situaţii de conflict intervenite între
exarhul Gavriil Bănulescu-Bodoni şi preşedintele
Societăţii Biblice Ruse, A. Golitzyn 86 .
Difuzarea Bibliei şi problema fondului de carte
(gestionat de Filiala Basarabeană a Societăţii Biblice
Ruse) după 1826.
Fondul de documente privitor la activitatea
Filialei conţine suficiente mărturii care conduc la
concluzia că „mişcarea biblică” în Basarabia a fost
orientată, în temei, spre distribuirea – prin vânzări – a
cărţilor de cult printre reprezentanţii diferitor confesiuni.
Anume această formă de misionarism biblic a
căpătat la noi o amploare deosebită. La diverse etape
s-au inclus în această mişcare nu numai protopopii de
ţinut/circumscripţie, călugări de la mănăstiri şi schituri,
reprezentanţi ai diferitor confesiuni, ci şi persoane
laice din diverse categorii sociale. Această mişcare,
la periferiile imperiului, era susţinută şi cu diverse
materiale informative, de propagandă. După fiecare
şedinţă a Comitetului Biblic din Sankt Petersburg se
expediau către filiale informaţii (extrase) privitoare
la succesele activităţii misionare din alte gubernii.
Tabloul mişcării misionare din Basarabia poate fi
lesne închegat in baza documentului oficial. Pentru
că, în linii mari, acest specific local (după cum mărturisesc
sursele) se conturează dintr-o scara ierarhică
oficială. Autorităţile administrative de diferite nivele
s-au implicat direct în desfacerea cărţilor. Acest sistem
de comandă mai avea o acoperire într-o propagandă
de cancelarie (nimic comun cu modelul britanic, în
baza căruia s-a constituit Societatea Biblică Rusă).
Astfel, în final, avem o difuzare a Bibliei sub controlul
strict al autorităţilor ecleziastice şi laice, fie locale sau
de la centru (din Sankt Petersburg).
Care era procedura de desfacere a cărţilor Cert
este că Filiala Basarabeană a Societăţii Biblice Ruse îşi
desfăşura activitatea după modelul din centru: scara
86
Maria Danilov, Cenzura sinodală…, p. 67.
– 212 –