aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

· anexarea Basarabiei a fost, în fapt, o operă de
distrugere a acesteia, pentru că Basarabia a fost nevoită
să poarte jugul stăpânirii ruseşti 18 şi să fie supusă
unor politici discriminatorii din partea autorităţilor
centrale 19 ;
· anexarea Basarabiei a generat un exod de populaţie
20 , care venea să trăiască în Moldova, pentru că
administraţia rusă începea cu abuz 21 , după ce în perioada
1806-1812 armatele ruse transformaseră Basarabia
în stepă aridă 22 prin „impunerea de biruri grele,
corvezi şi rechiziţii fără rost şi socoteală, jafuri şi samavolnicii
fără număr” 23 ;
· anexarea Basarabiei de către Rusia ţaristă la
1812 24 se înscrie printre cele mai complicate probleme
ale istoriei românilor 25 .
Tragismul anului 1812 este consfinţit şi de Declaraţia
de independenţă a Republicii Moldova, care califică
actul de anexare a Basarabiei de către Rusia ţaristă
ca o dezmembrare a teritoriului naţional, ca fiind în
contradicţie cu dreptul istoric şi de neam şi cu statutul
juridic al Ţării Moldovei, un act infirmat de întreaga
evoluţie a istoriei şi de voinţa liber exprimată a populaţiei
Basarabiei 26 .
Cel de-al doilea discurs narativ – departe de a
reflecta realităţile istorice – califică, eronat, anul 1812
18
Ştefan Ciobanu, Cultura românească în Basarabia sub
stăpânire rusească. Chişinău: Editura Asociaţiei „Uniunea
Culturală Bisericească” din Chişinău, 1923, p. 2.
19
Valentin Tomuleţ, Basarabia în epoca modernă (1812-
1918). (Instituţii, regulamente, termeni).Vol. 1, Chişinău:
CEP USM, 2012, p. 7.
20
Andrei Popovici, The Political Status of Bessarabia.
Washington, D.C.: Ransdell Inc., p. 76; Ştefan Ciobanu,
Cultura românească în Basarabia sub stăpânire
rusească. Chişinău: Editura Asociaţiei „Uniunea Culturală
Bisericească” din Chişinău, 1923, p. 6; Petre Cazacu,
Câteva date din istoria Basarabiei. Bucureşti: Carte
Românească, 1927, p. 10.
21
N. Iorga, La vérité sur le passé et le présent de la Bessarabie.
Bucarest, 1831, p. 39.
22
Andrei Popovici, The Political Status of Bessarabia.
Washington, D.C.: Ransdell Inc., p. 75.
23
Basarabia dezrobită. Drepturi istorice. Nelegiuiri bolşevice,
înfăptuiri româneşti. Bucureşti: Institutul de Arte
Grafice „Marvan” S.A.R., 1942, p. 18.
24
Nicolae Iorga, Neamul românesc în Basarabia. Bucureşti:
Editura Fundaţiei Culturale Române, 1995, p. 141; Ştefan
Ciobanu, Cultura românească în Basarabia sub stăpânire
rusească. Chişinău: Editura Asociaţiei „Uniunea Culturală
Bisericească” din Chişinău, 1923, p. 5, 6.
25
Anul 1812 în destinul Basarabiei. Basarabia – victimă
a expansionismului rusesc. Chişinău: Asociaţia pentru
Literatură şi Cultură Românească „Astra”, 2002.
26
Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova. Accesibil
la: http://istoria.md/articol/573/Declara%C5%A3ia_
de_Independen%C5%A3%C4%83_a_Republicii_
Moldova
ca fiind anul eliberării Basarabiei de sub dominaţia
turcească şi al alipirii acesteia la Rusia. La baza acestui
narativ – politizat şi ideologizat – stau dogmele
ideologice privind „prietenia de veacuri” şi „relaţia
frăţească dintre poporul moldovenesc şi cel rus”, care
au intoxicat insidios istoriografia problemei o vreme
îndelungată. Deşi alimentat cu teze false, acest narativ
a dominat, de-a lungul anilor, societatea, pentru că
reprezenta interesele centrului imperial şi servea
politicii de dominaţie a acestuia. Începutul acestui
discurs narativ porneşte chiar de la 1812, de la politica
lui Alexandru I faţă de noul teritoriu ocupat.
La momentul ocupării Basarabiei, Alexandru I, care
avea pretenţia de monarh instruit şi liberal, nu-şi
putea permite recunoaşterea unui jaf teritorial – cel al
Moldovei de Est. Or, subjugarea unei provincii străine
şi anexarea ei imperiului nu se putea încadra în politica
unui suveran liberal. Ţarul a preferat să inventeze
teoria „eliberării” şi să se autoproclame „eliberator”
al Basarabiei de sub „jugul turcesc”, deşi o ocupaţie
turcească nu exista,Imperiul Otoman fiind suzeranul
Principatelor Române, iar perioada care a urmat nu a
fost una de libertate pentru Basarabia, ci de dominaţie
rusească.
Acest narativ ideologizat şi conceput de autorităţile
ţariste a fost promovat timp de două secole,
fiind dezvoltat şi în perioada sovietică şi rămânând
în forţă până astăzi. Rezistenţa şi longevitatea acestuia
se explică prin puterea de influenţă a Moscovei,
Kremlinul deţinând atât până la 1991, cât şi după
destrămarea imperiului sovietic controlul asupra
istoriei şi interpretării trecutului istoric în spaţiile
sale tradiţionale de interes şi influenţă, neacceptând
pierderea controlului asupra acestora. În Republica
Moldova, poziţia Moscovei faţă de anul 1812
este implementată la ora actuală prin cel puţin două
pârghii: prin emisarii ruşi la Chişinău, care s-au obişnuit
în a-şi da cu părerea în probleme de istorie, identitate,
tradiţie, politică a Republicii Moldova, aşa cum
a făcut ambasadorul rus V. Kuzmin, ajuns să afirme,
total neadecvat, că pacea de la Bucureştia constituit un
eveniment istoric decisiv care a determinat renaşterea
statului Moldova către sfârşitul secolului al XIX-lea 27 ;
şi prin „moştenirea istorică” şi impactul politicii de
rusificare, încuibate într-un anumit gen de politicieni
27
Тезисы выступления посла России в Молдавии
В.И.Кузьмина на конференции „Гражданская идентичность
и европейская интеграция как факторы
развития молдавской государственности” (Вадул луй
Водэ, 5-6 октября 2011 г.). Accesibil la: http://www.
moldova.mid.ru/press-slujba/pr_10_121.htm
– 313 –