aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

semnificativ, întrucât numărul celor instruiţi era unul
infim, de ordinul câtorva sute de elevi pentru un ciclu,
care dura până la cinci luni şi care, cum ne dăm bine
seama, nu putea să ofere în niciun caz studii profunde
absolvenţilor acestui tip de şcoală, totul reducându-se
la însuşirea unor elementare cunoştinţe în domeniul
citirii şi scrierii. În a doua jumătate a anilor ’30, aceste
şcoli îşi pierd importanţa, în primul rând din cauza
reducerii subvenţionării din partea statului.
În a doua jumătate a anilor ’30 şi în anii ’40, în Basarabia
a fost instituită o reţea a şcolilor primare subordonate
ministerelor domeniului statului şi al învăţământului
public, care, din cauza numărului lor mic,
dar şi a unei subvenţionări nesemnificative au avut un
impact minor asupra instruirii publice în Basarabia.
Odată cu instituirea în anul 1828 a şase şcoli ţinutale
(în literatura de specialitate, ele mai sunt numite
şi şcoli judeţene), în Basarabia se înfiinţează învăţământul
secundar laic. Aceste şcoli erau întreţinute
din aşa-numitul fond basarabean de 10%. Începând
cu anul 1830, 50% din subvenţiile pentru acest tip de
şcoli erau alocate din fondurile Ministerului Instrucţiunii
Publice. În debutul activităţii lor, ele se bucurau
de un anumit prestigiu, fiind apreciate de cei care
doreau să-şi instruiască odraslele în respectivele instituţii.
Cu timpul, importanţa lor a decăzut, mai ales
după reorganizarea lor în anii 1835-1837, când au fost
excluse din ciclul liceal.
Instituirea în anul 1833 a Liceului Regional din
Chişinău semnifică consolidarea învăţământului
secundar laic din ţinut. Această instituţie de învăţământ
avea menirea să pregătească viitori funcţionari
pentru instituţiile publice din ţinut. Durata studiilor
în liceu era de şapte ani. Predarea era în limba rusă.
Corpul profesoral era alcătuit, aproape în exclusivitate,
din reprezentanţi ai etniilor ucrainene şi ruse. Un singur
etnic român făcea parte din colectivul acestei instituţii.
Elevii, în marea lor majoritate, erau, de asemenea, din
rândul grupurilor minoritare, cu preponderenţă ruşi şi
ucraineni, românii fiind în minoritate.
În anul 1835, pe lângă acest liceu, a fost deschis un
pension, destinat instruirii elevilor care descindeau
din familii mai sărace ale nobililor basarabeni şi ale
unor funcţionari cu o salarizare modestă.
La 1842 se înfiinţează cea mai importantă instituţie
de educaţie profesională din Basarabia, şcoala basarabeană
de pomicultură, care pune bazele învăţământului
profesional laic. Din toate şcolile profesionale din
Basarabia din prima jumătate a secolului al XIX-lea
ea va fi cea mai bine dotată şi organizată, avănd rolul
major în dezvoltarea vinificaţiei, viticulturii şi grădinăritului
din Basarabia. În 1844 la Sarata, iar în 1848 la
Bolgrad se vor înfiinţa câte o şcoală de cadastru, aici
pregătindu-se specialişti şi în alte domenii.
Conform unor statistici, către anul 1850, în
provincie funcţionau aproximativ 300 de şcoli de
diferite tipuri, publice şi private, în care învăţau aproximativ
10 000 de tineri 4 . Petre Cazacu menţionează
că după Războiul Crimeii se produce un avânt al învăţământului
primar laic rus: în 1855 erau 89 de şcoli
primare cu 86 de învăţători şi 2.120 de elevi 5 . Acest
proces a fost stopat de anumite dificultăţi socialeconomice
pe care le întâmpina Sankt Petersburgul în
promovarea unor atare politici.
În anii ’50-’60 ai secolului al XIX-lea, învăţământul
din Basarabia înregistrează un regres evident,
ca urmare a situaţiei precare interne şi externe a
Imperiului Rus. Se atestă funcţionarea anevoioasă
sau închiderea mai multor şcoli primare, se instituie
un control mai riguros asupra procesului de înfiinţare
a şcolilor particulare, se elimină şi mai drastic
predarea limbii române (ca disciplină şcolară opţională,
ea păstrându-se doar în liceul din Chişinău).
Deşi în anii anteriori s-a produs o anumită evoluţie
pozitivă a sistemului educaţional primar şi secundar
în Basarabia, în deceniul cinci, multe şcoli primare
sunt desfiinţate din cauza lipsei finanţării din partea
statului, învăţământul secundar sau mediu se afla în
aceeaşi stare, continuând să funcţioneze următoarele
instituţii: Liceul Regional din Chişinău, şcoala de
pomicultură, şcolile judeţene rămase, şcolile primare
parohiale, şcolile coloniştilor etc.
În felul acesta, regimul imperial de ocupaţie ignoră
învăţământul din acest ţinut, iar ceea ce se mai implementa
în domeniul instruirii publice se face pentru
necesităţile administrative şi în conformitate cu un
proces tot mai intens de rusificare. Politica educaţională
era îndreptată spre formarea unor supuşi loiali
împăratului, sistemului imperial şi bisericii, ceea ce
izola şi mai mult societatea rusă, în general, şi cea basarabeană,
în particular, de tendinţele din Europa.
Astfel, în prima jumătate a secolului al XIX-lea,
învăţământul din Basarabia înregistrează o anumită
evoluţie fără careva efecte pentru românii basarabeni,
care rămân marginalizaţi în domeniul educaţional,
prioritatea fiind acordată coloniştilor şi minorităţilor
etnice, care vor fi încurajaţi de autorităţi prin diferite
moduri, inclusiv prin acordarea dreptului la instruire
în limba maternă şi rusă.
Deşi în Principatul Moldovei nu era o situaţie mai
4
Şt. Purici, op. cit., p. 61.
5
P. Cazacu, Moldova dintre Prut şi Nistru (1812-1918),
Ed. Viaţă Românească S.A., Iaşi, p. 146.
– 275 –