aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

Exceptând intervenţiile lui Constantin Stere 21 , cu
precădere în presa ieşeană, problema basarabeană nu s-a
constituit într-un dosar de lucru. Scurtele, dar inconsistentele
paragrafe trecute fie la rubricile culturale, fie la
cele politice, fie la ştiri din străinătate nu spuneau mai
nimic românilor despre soarta basarabenilor. „Viaţa
românească”, „Arhiva”, „Neamul românesc” aminteau
sporadic de lumea de dincolo de Nistru, fără a susţine
însă un proiect editorial de durată. În comparaţie cu
ştirile despre Bucovina şi Transilvania, cele din Basarabia
erau cu mult mai rare şi mai lapidare. La rubrici precum
De la românii de peste hotare 22 , cititorii îşi regăseau conaţionalii
din Ardeal, Ungaria, Bucovina, nu însă şi pe cei
din Basarabia, precum nici pe cei din Bulgaria. Sever
de Zotta, încercând să atenueze discrepanţele, anunţa
în programul „Arhivei genealogice” ambiţia editorilor
„de a trezi şi a mări în cercurile largi ale societăţii româneşti,
dincoace şi dincolo de hotarele ei politice, interesul
pentru istoria, viaţa şi viitorul familiilor, pentru ca
din interesul acesta special să profite interesul general
pentru istoria, viaţa şi viitorul neamului românesc” 23 .
Era printre cele dintâi pledoarii în care nu se făcea diferenţă
între românii din provinciile istorice.
Nicolae Iorga era printre puţinii intelectuali care
urmăreau noutăţile din presa de la Chişinău. În
„Neamul românesc” semnala cititorilor apariţia gazetelor
„Luminătorul”, „Viaţa basarabeană”, „Moldovanul”,
„Basarabia”. Aşadar, nici o parte nu excela în
reanimarea legăturilor certificate de o istorie comună.
În preajma centenarului, sintezele semnate de
Zamfir C. Arbure 24 şi Alexandru Xenopol 25 , apărute
la finele secolului XIX, reprezentau recomandările 26
culturii româneşti privitoare la istoria Basarabiei. Erau
numele citate cel mai des, alături de Nicolae Iorga 27 ,
21
Vezi Constantin Stere, Publicistică. Vol. I (1893-1905).
Text ales şi stabilit, note şi comentarii, indice de nume
de Victor Durnea, Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru
Ioan Cuza”, 2010; Idem, Publicistică. Vol. II (1905-
1909). Text ales şi stabilit, note şi comentarii, indice
de nume de Victor Durnea, Iaşi, Editura Universităţii
„Alexandru Ioan Cuza”, 2012.
22
Din „Neamul românesc”.
23
Sever de Zotta, Ce voim, în „Arhiva genealogică”, nr. 1,
ianuarie 1912, p. 1.
24
Zamfir C. Arbure, Basarabia în secolul XIX, Bucureşti,
Institutul de Arte Grafice Carol Göbl, 1898.
25
Referinţele privesc capitole şi fragmente din sinteza
Istoria românilor.
26
***, D-nii A.D. Xenopol şi Zamfir C. Arbure despre răpirea
Basarabiei. Câteva spicuiri istorice cu privire la trădarea
din 1812, In „Universul”, nr. 134, 18 mai 1912, p. 1.
27
Nicolae Iorga, Neamul românesc din Basarabia, 1905;
Idem, Din ţinuturile pierdute. Boieri şi răzeşi în Bucovina
şi Basarabia în cele dintâi decenii după anexare,
Bucureşti, Librăriile Socec, Sfetea şi Librăria Naţională,
atunci când pasiunea tindea să devină model de analiză
istoriografică. Istoricul plecase pe drumurile basarabene
pentru a cerceta bisericile vechi 28 . Despre cetăţile Chilia
şi Cetatea Albă scrisese în 1899 29 , lucrarea fiind primită
foarte bine, obţinând din partea Academiei Române
Premiul „Alexandru Bodescu”. Contribuţia despre
fortificaţiile de la Dunăre, suprapusă cărţii lui Arbure,
Basarabia în secolul XIX, apărută doar cu câteva luni
înainte, iniţia seria abordărilor istoriografice asupra
Basarabiei. Pentru prima oară după 1812, documentul
şi rigoarea ştiinţifică demonstrau neadevărurile propagandei
ţariste. Restituirea istoriografică nu mai putea fi
atribuită sentimentaliştilor basarabeni, ci discernământului
unor istorici, bazat pe mărturiile de arhive.
Ambiguitatea discursurilor
Discursurile au balansat între invocarea inechităţii
istorice şi indiferenţa fraţilor din Regat, între reproşurile
la adresa Rusiei, care îi storcea de ultimul bob
de grâu pe basarabeni 30 şi îndemnul adresat fraţilor de
peste Prut de a-i primi în universităţile din România
pe acei tineri obligaţi să studieze doar în limba rusă.
Era perspectiva care privea spre România cu speranţă.
Una frântă de calculul politic. Aflându-se vremelnic la
conducerea primei universităţi din Regat, Constantin
Stere căuta soluţii pentru aducerea adolescenţilor
promiţători să studieze la una dintre facultăţile de aici:
„Ca rector al Universităţii din Iaşi, cu mare greutate
am obţinut zece burse (citiţi bine: numai zece) pentru
studenţii basarabeni la acea Universitate – în total
12.000 de lei pe an! Şi primul act al urmaşului meu
la rectorat a fost să suprime şi aceste burse... În acelaşi
timp, pentru Macedonia, în buget figurau sute de mii
şi milioane, şi câte încă nu figurau!...” 31 . Registrul era
mult mai complicat, având în vedere şi mişcarea naţională
din Transilvania, precum şi freamătul ce venea
dinspre Bucovina. Vasile Alecsandri a fost printre
puţinii care a cadrat cu egală măsură cele trei zări,
adunând balade, doine, hore şi alte cântece bătrâneşti
într-o culegere de poezii 32 pe care Titu Maiorescu
1912; Idem, Basarabia noastră. Scrisă după 100 de ani
de la răpirea ei de către ruşi, Vălenii de Munte, Editura
şi tipografia Societăţii „Neamul românesc”, 1912.
28
Idem, Neamul românesc din Basarabia, 1905 p. 54.
29
Idem, Studii istorice asupra Chiliei şi Cetăţii Albe, Bucureşti,
Institutul de Arte Grafice Carol Göbl, 1899.
30
O româncă din Basarabia, Românii basarabeni, In
„Evenimentul”, nr. 61, 16 mai 1912, p. 1.
31
C. Stere, Marele război şi politica României, Bucureşti,
Editura ziarului „Lumina”, 1918, p. 104.
32
Poezii populare ale românilor. Adunate şi întocmite de
Vasile Alecsandri, Bucureşti, Tipografia Lucrătorilor
asociaţi, 1866.
– 159 –