ANUARUL ACADEMIC 2003-2004 - Facultatea de Teologie "Andrei ...

s-au adăugat şi multe alte demne cu adevărat de cuvânt şi de sfântăpomenire” 39 .Primele două scrieri ale lui Grigorie Palama sunt, aşadar, două texte extrem deelaborate — cele mai retorice şi calofile dintre toate operele sale —, reprezentânddouă elogii (enkomia) ale vieţii isihaste întrupate, potrivit autorului lor, în figurileexemplare ale Sfântului Petru Athonitul şi ale Fecioarei Maria. Aşa cum scriapărintele J. Meyendorff, „în Bizanţ elogiul public al unui sfânt era un exerciţiupropus adeseori retorului debutant la sfârşitul studiilor. Tinerii umanişti ca NicolaeCabasila [1319/23–1397] au trecut şi ei prin aceeaşi probă 40 . La Athos stilulexerciţiului era diferit, dar metoda rămânea aceeaşi: pentru a câştiga dreptul de aînvăţa, se rostea un discurs de probă în faţa adunării monahilor. Am văzut că. Amvăzut că Akindynos a căzut la această probă. Grigorie Palama a întârziat până spre38 de ani angajarea pe calea învăţăturii orale sau scrise dedicându-se mai întâiexclusiv rugăciunii şi ascezei. Ajuns pe deplin matur, a publicat Viaţa SfântuluiPetru, care a obţinut elogiul contemporanilor (cf. enkomion-ul lui Filotei) şi alprimului editor (C. Janning) 41 . E sigur că alegerea sfântului nu este întâmplătoare:Sfântul Petru era şi rămâne încă şi azi patronul şi modelul isihaştilor athoniţi carerefuză să se conformeze regulii chinoviale aduse în secolul X de Sfântul Atanasie.Deşi şi el însuşi a trăit multă vreme în obşti — în Lavra, la Esfigmenu —, Palamapreferă viaţa sihăstriilor ca Sfântul Sava şi redactează Viaţa Sfântului Petru pentrua înviora la Athos idealul isihast. Acesta fusese şi scopul urmărit de monahulNicolae, autorul primei Vieţi a Sfântului Petru (ed. K. Lake, 1909). Spiritualitateape care dascălul isihast o descrie la Sfântul Petru e, aşadar, cea pe care doreşte să o39 Ed. D. Tsamis, 1985, p. 466–468.40 Cf. sinteza lui X. Spiteris / C. G. Conticello, „Nicola Cabasilas Chamaetos”, La théologie byzantineII, 2003, p. 315–395. Aluzie la Lauda Sfântului Dimitrie (ed. Th. Ioannou, Mnemeia hagiologika,Veneţia, 1884, p. 67–114), scrisă în urma unui concurs de oratorie sacră iniţiat de „consululfilozofilor” din Constantinopol şi mare hartofilax între 1351–1354. Când a ajuns cunoscut laTesalonic, discursul lui Cabasila a provocat vii reacţii împotriva autorului acuzat pentru faptul de a fisusţinut că Sfântul Dimitrie e mai mare decât Sfântul Ioan Botezătorul (ibid., p. 334, 347, 351).41 Acta Sanctorum _____, vol. II (1698), 538–556, ediţie reluată în PG 150, 996–1040. Ediţie criticăpe baza a 9 + 3 manuscrise de P. Christou: Gregoriou tou Palama Syngrammata V, 1992, p. 161–191;trad. românească mai jos. Iată cuvintele bolandistului C. Janning: „Nihil insolitum et inauditum, nihilexvariis consarcinatum, nihil alteri contrarium, nisi forte in numero per errorem tale quid reperiatur”(PG 150, 990).108