ANUARUL ACADEMIC 2003-2004 - Facultatea de Teologie "Andrei ...

euhologice la sfârşitul secolului IV permiteau improvizaţia 8 . În alt pasaj din tratatul„Despre Sfântul Duh” autorul subliniază faptul că inovaţia de care este acuzat estede fapt însuşirea şi folosirea unei vechi expresii ce a fost întrebuinţată din vechimeîn cultul Bisericii, iar accentul pus pe importanţa tradiţiei orale în transmiterea şipăstrarea formularelor euhologice indică cadrele generale în care improvizaţiaputea să aibă loc: „Împotriva afirmaţiei că doxologia este fără mărturii şi nescrisă, aceasta o spunem: dacă nimic nescris nu esteacceptat, atunci să nu fie primită nici această [doxologie]: dacă însă majoritateaTainelor pe cale nescrisă s-au încetăţenit la noi, atunci alături de celelalte multevom accepta şi pe aceasta. Cred că este apostolic ca cineva să stăruie în tradiţiilenescrise” 9 .„Dacă însă trebuie să vorbesc despre mine însumi, eu păstrez această expresie cape o moştenire părintească, căci am primit-o de la un bărbat care a petrecut multtimp în slujba lui Dumnezeu. Căutând eu însumi [să aflu] dacă unul dintre bărbaţiică problema celei de a treia Persoane a Sfintei Treimi era insuficient cercetată, nefiind astfel oportunsă se folosească la adresa ei termeni standard, consacraţi, precum Jomoovusio", pentru menajarea celorslabi în credinţă şi care de curând abia acceptaseră acest termen referitor la Persoana Fiului, SfântulVasile apelează la formule liturgice, care doxologic să sugereze deofiinţimea şi egalitatea celor treiPersoane ale Sfintei Treimi. Aceasta poziţie moderată a sa va fi atacată din două părţi: pe de o parte,de către pnevmatomahi, care în mod constant negau formularele euhologice cu implicaţii dogmaticeprin care se mărturisea consubstanţialitatea celor trei Ipostasuri divine, iar pe de altă parte, de cătreortodocşii „fervenţi”, care acuzau lipsa unei mărturisiri clare din partea Sfântului Vasile a dumnezeiriiSfântului Duh şi a omousianităţii Lui cu Tatăl şi cu Fiul. Sfântul Atanasie şi Sfântul Grigorie deNazianz vor lua apărarea prietenului lor arătând ca poziţia lui moderată era o adaptare „iconomică” lasituaţia critică prin care trecea Biserica atunci: el s-a făcut slab cu cei slabi ca pe cei slabi să îi câştige(I Cor. 9, 22). A se vedea: Sfântul Atanasie cel Mare, Epistola către Palladie, PG 26, 1168CD,Sfântul Grigorie de Nazianz, Epistola 58 (=Die griechischen Schriftsteller der ersten dreiJahrhunderte 53), Berlin, 1969, p. 52-54.8 Dat fiind faptul că era posibilă improvizaţia în cult, abaterile de la tradiţiile cultice ale Bisericilorlocale, riscau să fie clasificate drept “inovaţii”. În Epistola 207 către clerul din Neocezareea(Courtonne II, p. 184-186) Sfântul Vasile răspunde acuzaţiei că ar introduce o inovaţie în cult prin“modul nou în care se cântau psalmii şi în care se cântau melodiile glasurilor bisericeşti”, indicândfaptul că “obiceiurile [locale] care predomină azi în toate Bisericile lui Dumnezeu sunt asemănătoareşi se armonizează între ele.” Într-un cuvânt “inovaţiile locale” ale fiecărei comunităţi trebuiau să seînscrie în cadrele generale ale tradiţiei cultice bisericeşti străvechi apostolice.9 Pro/j ge mh\n to\ a)ma/rturon kaiì aÃgrafon eiånai th\n su\n t%½ Pneu/matidocologi¿an, e)keiÍno le/gomen: oÀti ei¹ me\n mhde\n eÀteron aÃgrafon, mhde\ tou=toparadexqh/tw: ei¹ de\ ta\ pleiÍsta tw½n mustikw½n a)gra/fwj h(miÍn e)mpoliteu/etai,meta\ pollw½n tw½n e(te/rwn kaiì tou=to paradeco/meqa. ¹Apostoliko\n de\ oiåmaikaiì to\ taiÍj a)gra/foij parado/sesi parame/nein. De Spiritu Sancto, 29, 71,1-6, Sieben, p.292.323