ANUARUL ACADEMIC 2003-2004 - Facultatea de Teologie "Andrei ...

unui subiect oricât de restrâns implică o serie de premize care nu pot fi formulatedecât în cadrul orizontului integrant.Istoria, mentalităţile şi moravurile - „loc” al Teologiei MoraleAşadar, o minimă familiarizare, cu metoda şi conţinutul disciplinei TeologieiMorale Ortodoxe şi confruntarea cu rezervele exprimate faţă de pregnanţa sausemnificaţia acesteia pentru tradiţia ortodoxă (venite atât din medii eterodoxe dar şiortodoxe) m-au determinat să consider ca o premiză fundamentală a acesteicercetări investigarea locului specific pe care îl are Teologia Morală în corpusultradiţional al Teologiei Ortodoxe.Specificul Teologiei Morale, ca hermeneutică a praxis-ului creştin, în raportcu Teologia Dogmatică, ca hermeneutică a ontos-ului creştin şi în raport cuSpiritualitatea, ca hermeneutică a ethos-ului creştin, constă nu în delimitareavreunui alt conţinut al existenţei creştine decât celelalte două – întrucât în toateconţinutul este acelaşi, “viaţa omului în Hristos - Viaţa” ci într-o metodă decunoaştere care privilegiază, fără a exclude, acţiunea umană hic et nunc în raportcu condiţiile ontologice ale existenţei (privilegiate de hermeneutica dogmatică) şiîn raport cu manifestările transfiguratoare ale harului (privilegiate dehermeneutica spirituală).Aceasta face ca Teologia Morală să-şi afle locul propriu tocmai la interfaţainefabilă dintre aluatul şi făina despre care vorbeşte Mântuitorul în pilda de laMatei (13, 33), adică în locul în care persoana umană aflată în lume, dar subinfluenţa harului, se autodetermină fie în sensul colaborării ei cu harul divin şi alprefacerii în dospitură, fie în sensul refuzului acestei colaborări, urmat dedegenerare şi moarte. Ocupând acest loc al deciziilor, Teologia Morală este părtaşăla toate succesele şi eşecurile omului, de la înălţarea întru slavă, la tronul Tatălui,până la prăvălirea în abisul infernului, fiind purtată cu Cel ce a venit să restaurezevoinţa căzută a omului de-a lungul şi de-a latul istoriei (Cf. Sf. MaximMărturisitorul, Răspunsul către Talasie, 42).190