ANUARUL ACADEMIC 2003-2004 - Facultatea de Teologie "Andrei ...

Dintr-o apreciere făcută la modul general, se poate spune că subiectulprocreaţiei a fost abordat în Teologie în general, în Teologia Ortodoxă şi TeologiaMoral Ortodoxă în special mai mult din perspectiva filogenetică a raportului ei cucăsătoria (în ce măsură procreaţia este sau nu scop, principal sau nu, al căsătoriei şice libertate sau responsabilitate au creştinii, în calitate de potenţiali sau actualipărinţi, faţă de capacităţile lor procreatoare); ceva mai puţin din perspectivaontogenetică, a condiţiei proprii de zămislire şi existenţă a nenăscutului (zigot,embrion, făt); şi aproape deloc din perspectiva “plirogenetică”, a condiţiei umaneîn extensiunea ei şi a implicaţiilor calitative ale acesteia.De ce suntem nu unul singur, nu doar doi, nu doar mai mulţi, ci mulţi “foartefoarte”? Şi ce înseamnă un om în plus? (“Iată, prunc s-a născut nouă”). Unul dintreobiectivele majore ale acestei lucrări a fost acela de pleda cu argumente pentrunecesitatea scoaterii din relativa ignorare a acestei ultime dimensiuni a procreaţiei,cu atât mai mult cu cât ea reprezintă o “piatră de scandal” de mari proporţii înlumea în care trăim.O concluzie de ansamblu rezultată din traversarea literaturii ortodoxededicate temei procreaţiei întreprinse în pregătirea acestei lucrări 15 a fost mai întâiaceea a unei diversităţi destul de mari a poziţiilor exprimate, de la atitudinile celemai riguroase (orice ferire de procreaţie este păcat), la cele mai relativiste(procreaţia nu este decât un derivat secundar al iubirii conjugale) şi chiar15 Dintre documentele oficilale ale Bisericii Ortodoxe, m-am referit în special la EncilicaBisericii Greciei din 1937, la Învăţătura de Credinţă Ortodoxă a B.O.R. din 1952, la Scrisoareapastorală a Sf. Sinod al B.O.R din 1997, şi la “Doctrina socială” a B.O. Ruse din 2000. O altă seriede poziţii oficiale, exprimate la nivelul eparhiilor au fost avute în vedere (pastorale la ierarhilor saudeclaraţii publice). Am urmărit în măsura posibilităţilor atitudinea unor renumiţi părinţi duhovniceştiai veacului încheiat, precum românii Arsenie Boca, Cleopa Ilie, Arsenie Papacioc sau grecii GabrielDionisiatul, Porfirie Bairaktaris şi Paisie Aghioritul. Dintre teologii (de profesie sau de vocaţie) i-amtrecut în revistă pe românii Dumitru Stăniloae, Constantin Galeriu, Constantin Pavel, N. I.Nicolaescu, Vasile Mihoc, Spiridon Cândea, Ilie Moldovan, Sorin Cosma, ş.a., pe ruşii PavelEvdokimov, V. Palachkovsky, Nikita Struve, Elie Melia; pe grecii Christos Yannaras, PannayotisNellas; pe francezii Olievier Clément, Jean Pierre Laroche, Jean Claude Larchet, pe americaniiStanley Harakas, John Breck şi Basil Sion, pe englezul Philip Sherrard. În sfârşit, dar nu în cele dinurmă, am avut în vedere scrierile extrem de influente ale lui Vladimir Soloviov şi Nikolai Berdiaev,ca şi la cele ale faimosului bioetician american Hugo Herman Tristan Engelhardt jr., convertit cu undeceniu în urmă la Ortodoxie.193