ANUARUL ACADEMIC 2003-2004 - Facultatea de Teologie "Andrei ...

om şi mai multe decât cele spuse, sunt cele ce nu pot fi nici măcar gândite desprefiinţa umană. 33Pe de altă parte, apofatismul omului este dat de caracterul infinit al fiinţeiumane ce provine din legătura sa ontologică cu Dumnezeu (relaţia omului cuCreatorul său este un dat fiinţial, el nu poate exista altfel):„omul este un infinit în virtualitate, el este făcut pentru infinit, dar nu este infinitîn sine. Este infinit în legătură cu Dumnezeu. El niciodată nu se poate sătura deDumnezeu, şi nu va ajunge să fie infinit actualizat. Totdeauna e mai puţin decâtDumnezeu, niciodată în vecii vecilor nu va ajunge să aibă o infinitate la fel ca alui Dumnezeu.” 34Omul reflectând plenitudinea Arhetipului său incognoscibil, este şi elincognoscibil, apofatic. Acesta fiind în comuniune cu Dumnezeu nu poate fi pedeplin cunoscut căci pentru asta ar trebui cunoscut deplin Dumnezeu. El este unabis al cărui fund nu se poate ajunge, pentru că acest abis închis 35 în sine nu eabisul lui, ci e deschis abisului lui Dumnezeu ca loc în care omul e afundat. 36 El seştie că depinde de ceva care-l depăşeşte, are fiinţa sa dependentă de un infinitdeosebit de sine care imprimă şi existenţei umane o anumităincomprehensibilitate. 37În lucrarea „Chipul nemuritor al lui Dumnezeu” părintele Stăniloae defineşteomul ca pe o fiinţă pururea în mişcare spre o tot mai desăvârşită şi deplinăexistenţă, 38 ce are ca temei comuniunea personală cu Dumnezeu. Pentru aceastaomul caută ca prin comuniunea cu ceva/cineva să-şi împlinească acest ţel al lui.Începe prin contactul cu natura şi cu lucrurile din ea, dar îşi dă seama că acesteanu-l pot satisface decât superficial şi trecător. Continuă, şi se împlineşte într-o maimare măsură, prin comunicarea/comuniunea cu celelalte persoane umane, dar şiaceastă comuniune este imperfectă căci din ce le cunoaşte mai mult, mai intim, dinaceea vrea să le cunoască şi mai mult. Atunci el simte că şi în această comuniune,chiar dacă ar dura etern, există insuficienţe şi o anumită monotonie. De aceea omuldoreşte să se împlinească în comuniune cu o conştiinţă desăvârşită şi eternă, printr-33 P. Nellas, op. cit.,p.5934 Sorin Dumitrescu, 7 Dimineţi cu Părintele Stăniloae, ed. Anastasia, Bucureşti, 1992, p. 21735 Este un abis închis pentru că are o fire creată.36 D. Stăniloae,Chipul...op. cit., p. 5937 Ibidem, p.5638 Ibidem, p.31297