ANUARUL ACADEMIC 2003-2004 - Facultatea de Teologie "Andrei ...

aici? Că atunci când mintea (nous) ia distanţă de lucrurile exterioare, se uită laomul interior, spală prin plâns marea hidoasă depusă peste el şi intră netulburată încămara cea mai lăuntrică a sufletului rugându-se Tatălui Care vede în ascuns (Mt6, 6) şi Care îi dă pacea gândurilor cu care desăvârşeşte smerenia creată în om deÎnsuşi Duhul Sfânt înnoit în inima lui (§ 54). Pacea şi smerenia asigură incintaparadisului minţii în care cresc pomii virtuţilor şi în mijlocul căruia se ridicăpalatul iubirii în al cărui portic înfloreşte bucuria, preludiu eshatologic.Neagoniseala naşte negrija, aceasta e muma atenţiei şi rugăciunii, a plânsului şilacrimilor, care şterg prezumţiile şi fac conştiinţa neosândită şi nasc bucuria şi râsulfericit al sufletului (§ 55). Atunci lacrima îndurerată devine dulce, rugăciunea sepreface în mulţumire, iar meditarea mărturiilor dumnezeieşti devine veselia inimiicare prin nădejde face anticipat experienţa bunătăţii lui Dumnezeu care e veselia şimângâierea celor ce plâng pentru El (§ 56). Mângâierea efectivă nu se rezumă însăla acestea, ci presupune prezenţa reală a Mângâietorului. Cei care şi-au spălat,curăţit şi împodobit sufletul prin virtuţi îmbrăcându-l de nuntă ar fi frustraţi fărăarătarea Mirelui iubit şi nunta duhovnicească cu El, a cărei taină Sfântul GrigoriePalama nu ezită să o descrie urmând Sfinţilor Părinţi, gata să înfrunte calomniileadversarilor (§ 57). Aşa că într-un limbaj biblic şi patristic Sfântul Grigorie Palamaînfăţişează monahiei Xeni şi culminaţia procesului unirii omului, minte, suflet şitrup, cu lumina dumnezeiască. După ce a îndepărtat orice patimă de ruşine, mintease întoarce în rugăciune spre ea însăşi întorcând spre sine şi toate celelalte puteriale ei; înfrumuseţează („filocalizează”; philokaleze) sufletul prin cultivarea virtuţiişi mintea prin urcuşuri practice spre Cel desăvârşit spălând din ea nu numai celerele şi toate cele adăugate ulterior, chiar şi cele ce ţin de partea mai bună a gândirii(§ 58). Trece şi dincolo e cele inteligibile şi de sensurile lor neimaginare şidezbrăcându-se de toate iubind pe Dumnezeu şi fiind iubită de Dumnezeu seînfăţişează înaintea lui Dumnezeu surdă şi mută. Harul lui Dumnezeu o transformă,o face materială şi o luminează desăvârşind omul interior. Iar atunci când se faceziuă şi răsare luceafărul, omul adevărat iese la lucrul său urcând în lumină, care îidevine cale, pe munţii cei veşnici. Şi fără să se desfacă de materia împreună cu carea fost creată de la început, vede în lumină cele mai presus de lume printr-o simţireduhovnicească, urcând aici nu cu aripile imaginative ale gândirii şi cu putereaDuhului. Toate acestea se fac încă de aici. Devenind un alt înger al lui Dumnezeu140