ANUARUL ACADEMIC 2003-2004 - Facultatea de Teologie "Andrei ...

sigur că Sfântul Diadoh l-a cunoscut şi l-a asimilat pe acesta; însă această influenţăe departe de a da seama de toată gândirea sa”. 37 Diadoh este astfel privit mult maiîn tradiţia autentică a Răsăritului ortodox implicând inspiraţia sa din contextulspiritual evocat de operele scriitorilor duhovniceşti ai epocii sale şi cerândraportarea sa la disputele din mediul spiritual contemporan lui. La aceasta conchideşi Al. Golitzin când spune că “trăsăturile împotriva cărora avertizează SfântulDiadoh, nu pot fi limitate decât cu greu la messalieni”, deoarece “trăsăturile clasicmessaliene” din opera sa, respectiv expresiile luminii şi focului prin care e descrisăslava divină, nu pot fi considerate, aşa cum o face E. des Places, doar “purămetaforă” 38 , întrucât frecvenţa cu care acestea sunt întâlnite în cadrul disputelor dinepocă, antropomorfită, audiană, origenistă, messaliană, le arată de departe caaparţinând unui complex de tradiţii mai vechi – spiritualităţii kerigmei apostolicepopulare plină de elemente apocaliptice vetero-testamentare, ce a stat la bazaformării doctrinei despre visio Dei în epocă, fiind coextensiv cu răspândireageografică a creştinismului de atunci. 39Şi e normal să fie aşa. Noua viziune integrativă asupra spiritualităţiiRăsăritului ortodox rezumată mai sus, împreună cu datele ce le vom expune încontinuare privind strânsa înrudire şi interrelaţionare a disputelor spirituale dinsecolele al IV-lea - al V-lea, cer cu necesitate o asemenea înţelegere. OperaSfântului Diadoh se află în continuitatea aceluiaşi unic “curent” al spiritualităţiirăsăritene, cel apocaliptic semitic, pe care-l putem defini ca măduvă sau miez alTradiţiei, exprimat în timpul său prin disputa “antropomorfită”, în care atâtmessalienii cât şi Evagrie şi mulţi alţii au fost implicaţi. Deşi “cunoaşterea precisăa autorilor mai timpurii din care Diadoh se inspiră e greu de stabilit, întrucât el nuşicitează sursele sale pe nume” 40 şi, deşi Sfântul Diadoh nu răspunde aspectelor şierorilor specifice problematicii comuniunii cu Dumnezeu abordate de fiecare dindisputele epocii, totuşi e necesar a schiţa măcar interrelaţionările acestor dispute,37 V. Desprez, Diadoque de Photice, un lectuer ou disciple independent du Pseudo-Macaire?, p. 2.38 E. des Places, op. cit. p. 44.39 Alexander Golitzin, “Forma lui Dumnezeu” şi “vederea slavei”…, ed. cit., p. 219; spre aceasta seîndreaptă şi concluziile Prof. Vincent Desprez din studiul său, Diadoque de Photice, lecteur oudisciple... , citat mai sus, precum şi cele ale Mr. Marcus Plested, „The Place of the Macarian Writingsin the Eastern Christian Tradition to 700 AD”, cap. VI, p. 2, D. Phil. thesis, Oxford 1999.40 Bishop Kallistos of Diokleia, The Jesus prayer in St. Diadochus of Photice, in Aksum – Thyatera,Festschrift to Archbiscop Methodios, p. 559.213