ANUARUL ACADEMIC 2003-2004 - Facultatea de Teologie "Andrei ...

pe pământ, omul îndumnezeit astfel aduce lui Dumnezeu ofrandă toate creaturile.Şi participând la toate cele create, participă acum şi la Cel mai presus de toate,pentru ca să reflecte mai exact chipul lui Dumnezeu în ea (§ 59). Drept justificarepatristică a acestei descrieri, Sfântul Grigorie Palama transcrie apoi (§ 60–61)câteva citate caracteristice din Nil (= Evagrie), Diadoh şi Isaac Sirul despre unireaminţii cu Dumnezeu în lumină şi trecerea ei de la chipul la asemănare cuDumnezeu. Transfigurată de lumină, mintea aflată la mijloc între har şi trupcomunică şi trupului mărturiile frumuseţii dumnezeieşti şi harismele dumnezeieşti:nepătimirea deiformă, cunoaşterea raţiunilor lucrurilor (care se văd ca atomii de aerîn raza de lumină) şi a tainelor naturii, străvederea, vederea înainte şi profeţia. Dartoate acestea sunt efecte indirecte ale luminării dumnezeieşti, nu scopul principalspre care tind fericiţii isihaşti. Acesta este în esenţă: întoarcerea minţii spre eaînsăşi şi a tuturor puterilor ei spre ei şi activitatea ei autentică pur spiritualăadecvată naturii ei ultime şi lui Dumnezeu, activitate prin care se uneşte cuPrototipul ei şi harul îi redă frumuseţea originară absolută. Aceasta este înălţimeacontemplativă şi mistică spre care îi ridică fericitul plâns pe cei smeriţi cu inima şisăraci cu duhul (§ 62).Conştient că acest excurs mistic e din pricina indolenţei noastre mult deasupranoastră, Sfântul Grigorie Palama simte nevoia să revină în final în mod realist lapostamentul său ascetic: plânsul şi întristarea. Există însă două feluri de plâns şiîntristare: potrivit lumii şi potrivit lui Dumnezeu (§ 63–70). Întristarea pătimaşădupă lume lucrează întunericul şi moartea sufletească. Fiindcă „moartea sufletuluie întunericul produs în suflet de întristarea potrivit lumii, iar viaţa sufletului elumina dumnezeiască produsă în suflet de plânsul potrivit lui Dumnezeu” (§ 64).Generată şi susţinută de toate patimile, întristarea potrivit lumii e preludiulplânsului veşnic şi lipsit de mângâiere al celor osândiţi la iad (§ 66). Dureros laînceput şi unit cu frica de Dumnezeu, plânsul potrivit lui Dumnezeu este pocăinţaşi virtuţile care câştigă iertarea păcatelor; după care însă, unindu-se cu iertarea luiDumnezeu, aduce drept rod dulcea mângâiere a gustării pline de bucurie a bunătăţiiharului lui Dumnezeu cunoscute doar de cei care îi fac experienţa (§ 68). Acest harsălăşluit în sfinţi este necreat, întrucât Însuşi Duhul lui Dumnezeu Se împărtăşeştepe Sine sfinţilor, nu un dar creat. Drept exemplu al plânsului duhovnicesc şi roluluisău în procesul unirii cu Dumnezeu sunt date lacrimile şi suspinele îndrăgostiţilor141