ANUARUL ACADEMIC 2003-2004 - Facultatea de Teologie "Andrei ...

Există trei vieţi şi trei morţi: ale sufletului, ale trupului şi veşnice 108 . Moartea(thanatos) în sens propriu (kyrios) e „dezjugarea sufletului de harul dumnezeiesc şiconjugarea lui cu păcatul” prin călcarea poruncilor (§ 12), iar viaţa (zoe) în senspropriu (kyrios) e „unirea sufletului cu Dumnezeu” (he pros ton Theon henosis)(§ 13) prin ascultare. Moartea sufletului a fost urmată de moartea trupului şi demoartea veşnică a sufletului osândit în iad. Tot aşa „învierea sufletului” — „care eîntoarcerea lui la sine prin ascultarea poruncilor” — va fi urmată de înviereatrupului şi de viaţa veşnică împreună cu Dumnezeu ca îngerii din cer (§ 14). Căcicei ce şi-au omorât aici cu duhul trupul „se vor face părtaşi cu trupul nu numai aiînvierii Domnului, ci şi ai înălţării Lui şi ai întregii vieţi deiforme”; dar cei ce şi-auomorât aici duhul cu poftele trupului, vor muri veşnic, având parte de moartea fărăsfârşit a osândei (§ 15). Viaţa de acum însă nu e timpul şi locul judecăţii, ci alpocăinţei (§ 16), nu al deznădejdii, ci al libertăţii (§ 17), nu al osândei, ci al iubiriişi îndelung-răbdării lui Dumnezeu Care ne cheamă la lucru în via vieţii (In 15, 1–6). Viaţa e o aluzie transparentă la Euharistie prin care viaţa lui Hristos devineviaţa tuturor mlădiţelor/mădularelor încorporate în trupul Său, şi sugereazăfundamentul sacramental-eclezial al spiritualităţii eshatologic-ascetice a creştinilor.Paradoxul vieţii ascetice e acela că deşi cei ce lucrează în via vieţii trudesc pentrumlădiţele care sunt ei înşişi, adică se ostenesc pentru ei înşişi, Dumnezeu le dădrept răsplată un „prisos de viaţă” (cf. In 10, 10) (§ 18–19). Acest „prisos” este „nunumai faptul de a fi şi trăi împreună cu El, ci şi acela de a deveni fraţi şicomoştenitori ai Lui”; condiţia este cultivarea mlădiţelor proprii prin eliminareaascetică a tuturor lucrurilor de prisos — plăceri, slave deşarte, patimi, pentru aputea purta rod spre viaţa veşnică (§ 20). Atingerea acestei curăţii e cu putinţă şicelor căsătoriţi, dar cu foarte mare dificultate. Fecioria ca stare angelică (cf. Mt22, 30; Lc 20, 36) e superioară căsătoriei şi mai eficace în ce priveşte realizareastării eshatologice de „fii ai învierii” (§ 21–23). Mlădiţă a viţei vieţii, adevăratafecioară dedicată Mirelui ceresc fuge însă nu numai de căsătoria trupească, ci şi depetrecerea împreună cu lumea, umblă nu pe calea largă a lumii (§ 24), ci pe ceastrâmtă şi anevoioasă a renunţărilor (§ 25), care înseamnă şi „întristare potrivit lui108 Teoria celor trei morţi şi trei învieri nu este însă o simplă reminiscenţă augustiniană, ci şi o aluziela Apocalipsă 20, 6: „Fericit şi sfânt e cel ce are parte de învierea dintâi [baptismal-ascetică]. Pesteaceştia moartea cea de-a doua [osânda veşnică eshatologică] nu mai are putere, şi vor fi preoţi ai luiDumnezeu şi vor împărăţi împreună cu El.”137