ANUARUL ACADEMIC 2003-2004 - Facultatea de Teologie "Andrei ...

în legătură cu cea hristologică 4 şi care ajunge să vorbească în formulare palamitădespre energiile necreate şi rolul lor în existenţa, susţinerea şi călăuzirea creaturii 5 .Deci omul şi făptura în general sunt dintru începuturile lor fiinţial legate deDumnezeu. În acelaşi timp omul este chemat să-şi sporească la nesfârşit existenţa,crescând în comuniunea vivificatoare cu Dumnezeu. Procesul este înscris înmenirea umanului 6 , fiindu-i destinat aici şi în eshaton. El nu poate fi zădărnicitcomplet şi astfel, nici după căderea în păcat omul nu a ajuns la o existenţă înseparaţie de Dumnezeu. Oricât de pronunţat ar fi gradul de păcătoşenie al omului,harul – asociat Duhului Sfânt – nu-l părăseşte întru totul, întrucât în absenţaacestuia omul nu ar mai putea fiinţa.Hristos vindecă în firea Sa umană rănile produse naturii de tentativeleautarhice ale omului, care nu au avut alt rezultat decât acela de a diminuacomuniunea harică dintre om şi Dumnezeu. Şi nu numai atât, ci marea noutate aCreştinismului în planul iconomiei e dată de posibilitatea existenţei reale şiveşnice, nedespărţite şi neamestecate, a firii divine şi a celei umane în persoana luiHristos. Aceasta face posibilă comunicarea însuşirilor şi în consecinţăîndumnezeirea umanului – ţelul suprem al existenţei fiecărui om.În Biserică, omul are aşadar posibilitatea ca, în Duhul Sfânt, încadrându-sesacramental în Trupul lui Hristos, să dobândească în mod actual plenitudinea uneicomuniuni desăvârşite cu Dumnezeu. 7 Şi dacă vorbim de o necontenită sporire aacestei comuniuni inclusiv în eshaton, cu atât mai mult starea actuală a creştinului eaceea a unei permanente tensiuni între deja şi nu încă, el fiind chemat să lucrezepermanent la însuşirea propriei mântuiri în Hristos.Vladimir Lossky, Teologia mistică a Bisericii de Răsărit, Bucureşti 1998, p. 87; Alain Riou, Lemonde et l’Église selon Maxime le Confesseur, Paris 1973, p. 62-63; Lars Thunberg, Omul şicosmosul în viziunea Sfântului Maxim Mărturisitorul, Bucureşti 1999, p. 48.4 „Duhul Sfânt nu e absent din nici o făptură şi mai ales din cele ce s-au învrednicit de raţiune. El osusţine în existenţă pe fiecare, întrucât Dumnezeu şi Duhul şi Dumnezeu se află, prin putereaprovidenţiatoare, în toate. Şi El mişcă raţiunea naturală din fiecare...”, Sf. Maxim Mărturisitorul,“Răspunsuri către Talasie”, loc. cit., p. 65. Vezi şi Pia Luislampe, Spiritus vivificans. Grundzüge einerTheologie des Heiligen Geistes nach Basilius von Caesarea, Münster 1981, p. 61.5 Vezi Ioan I. Ică jr., Mystagogia Trinitatis. Probleme ale teologiei trinitare patristice şi moderne cureferire specială la triadologia Sfântului Maxim Mărturisitorul, Ed. Deisis, Sibiu 1998, p. 240, 147;sau Ilie Moldovan, Învăţătura despre Sfântul Duh în Ortodoxie şi preocupările ecumenistecontemporane. Teză de doctorat în „Mitropolia Ardealului,” 7-8/ 1973, p. 719.6 Fac. 1, 26-27.7 Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă, vol. II, Ed. Inst. Biblic şi de Misiune al BOR,Bucureşti 1997, p. 137u.279