ANUARUL ACADEMIC 2003-2004 - Facultatea de Teologie "Andrei ...

extrem de concentrate şi din această cauză încifrate şi enigmatice, priveştefundamentarea teologică şi antropologică a rugăciunii lui Iisus ca rugăciune înacelaşi timp a minţii şi a inimii; chiar dacă textul ei şi aceste expresii nu apar caatare, aluziile trimit limpede la această realitate. Deşi tratarea este nepolemică,temele atinse sugerează deja plauzibil începuturile atacurilor lui Varlaam laisihaştilor athoniţi începute în jurul anilor 1336–1337, iar temele atinse au paralele(nesemnalate de editor) cu tratatele în apărarea isihasmului scrise de GrigoriePalama mai târziu. Descrierea conţinutul teologic al capitolelor oferită de părinteleMeyendorff este însă una eronată, viciată de schema (criticată de părinteleJ. Romanidis) pretinsei opoziţii între două spiritualităţi patristice:evagriană-intelectualistă platonică şi macariană-sentimentală biblică: „Aceste treiscurte capitole reiau ideile clasice ale spiritualităţii evagriene despre curăţia minţiişi luminarea ei prin rugăciune. Ele nu cuprind nici o referinţă directă la metodafizică a rugăciunii şi, în general, la idei împrumutate din Macarie despre rolultrupului în rugăciune” 91 .Primul capitol pleacă de la definiţia apofatică (dionisiană) a lui Dumnezeu caBine transcendent, a Cărui milă poate fi câştigată numai prin unirea cu El. Dupăcare face o distincţie capitală — care va fi reluată în 1340 în Tomosul aghioritic,§ 2 — între comuniunea cu Dumnezeu prin asemănarea cu El în virtuţi şicomuniunea cu Dumnezeu prin rugăciunea de cerere şi de laudă: virtuţile doarpregătesc pentru unirea cu Dumnezeu, pe care o realizează doar rugăciunea, darnumai rugăciunea cu o minte despătimită şi care şi-a transformat pasionalitateasufletului prin străpungerea inimii, plâns şi smerenie.Capitolul al doilea descrie într-un limbaj încifrat şi aluziv modul concret derealizare al practicii isihaste ca întoarcere a minţii spre ea însăşi prin paza de sineînsăşi şi al urcuşului prin sine însăşi spre Dumnezeu prin rugăciunea neîncetată.Perseverarea în această concentrare ridică mintea dincolo de orice vagabondărilegate de trup, de lume şi de demoni, şi o face să guste prin simţirea minţii veseliaapropierii de Dumnezeu şi gustarea bunătăţii Lui (Ps 33, 9). Unindu-se cuDumnezeu, Care e în acelaşi timp Unime şi Treime, mintea însăşi devine larugăciune în acelaşi timp unitară şi triadică — limbaj enigmatic aici precizat91 J. Meyendorff, 1959, p. 384. Un comentariu mult mai adecvat poate fi citit la monahul TheoklitosDionysiatis, Athonikoi dialogoi. He Theologia tes noeras proseuches, Tesalonic, 1975.128