ANUARUL ACADEMIC 2003-2004 - Facultatea de Teologie "Andrei ...

mult sau mai puţin la urcuşul spiritual al omului pe calea ce duce spre comuniuneavie şi personală cu Fiinţa divină. Omul va fiinţa pentru veşnicie în acest sens. 73Înţelegerea acestui fapt presupune înţelegerea întregii fiinţe umane, pe de o parte caexistenţă după chipul lui Dumnezeu în tensiunea asemănării cu El, iar pe de alta canatură ipostatică unică in modul ei de a se raporta la Fiinţa Supremă.Prin urmare, când vorbim despre îndumnezeire trebuie să luăm în seamă maiîntâi tema chipului lui Dumnezeu în om, ce exprimă o dependenţă ontologicăoriginară faţă de Izvorul existenţei lui, dependenţă ce are ca efect ridicarea acestuiaspre culmi spirituale tot mai înalte.Este foarte greu să stabilim conţinutul chipului în om. Putem spune, totuşi,faptul că existenţa chipului în acesta are ca bază hristologia. La temelia constituţieiumane se află Logosul întrupat ca „chip al lui Dumnezeu cel nevăzut”(Col. 1,15).Omul este, deci, o fiinţă iconică ce se bucură de iubirea trinitară prin faptul căDumnezeu Tatăl voind să întindă treptat darul iubirii Sale în forma ei paternă şifaţă de alţi fii, a făcut pe om chip al Fiului Său. Astfel putem fi părtaşi la trei formede iubire, una de Tată, alta de Frate, şi una în forma Duhului Sfânt care s-a revărsatpeste Fiul. 74Remarcăm, aşadar, faptul că teologia chipului este centrul în jurul căruiagravitează întreaga existenţă a omului. Faptul că omul poartă în sine peceteaveşnicei şi a dumnezeirii prin chipul său, face ca întreaga sa existenţă personală săstea sub semnul aplicării şi activării resorturilor teologice pe care acest chip lepresupune, aplicare prin care omul tinde spre asemănarea îndumnezeitoare a sa cuDumnezeu.Pe de altă parte, când vorbim de îndumnezeirea omului nu putem să neglijămalte două aspecte esenţiale constituţiei acestuia- natura şi ipostasul uman. Omul afost creat să poarte în sine atât comuniunea de natură cu ceilalţi, dar şiunitatea/unicitate de sine ca persoană. Persoana şi natura sunt două caractere alefiinţei umane prin care omul în mod fundamental tinde spre o comuniune naturală,atât cu Dumnezeu, dar şi cu semenii.73 Răspunsul negativ al omului la această chemare spre comuniune îl reprezintă iadul.74 D. Stăniloae, Spiritualitatea Ortodoxă…, p.37305