ANUARUL ACADEMIC 2003-2004 - Facultatea de Teologie "Andrei ...

putut el impune ca religie. Tendinţa firii noastre supuse păcatului este aceea de aminimaliza acele aspecte ale realităţii care nu ne avantajează, de a ne amăgi pe noiînşine şi pe cei din jurul nostru pentru a ne face existenţa mai comodă. Orcreştinismul ne solicită în primul rând – scrierile ascetice o dovedesc cu prisosinţă– să ajungem la recunoaşterea propriei stări, pentru a ne putea construi apoipersonalitatea duhovnicească pe o bază solidă. 12 La fel, exigenţele neponderate faţăde sine sau faţă de ceilalţi pe care le-am enumerat în introducere şi care determinăîntotdeauna şi un grad de distanţare dezvăluie un dezechilibru personal, oincapacitate de confruntare cu realitatea şi deci o problemă gravă în primul rând acelui care recurge la delimitări de un fel sau altul din asemenea motive.Sintetizând, voi spune că cei care decid să se distanţeze de Biserică crezândcă pot fi creştini şi pe cont propriu au o imagine superficială a ceea ce înseamnărestaurarea omului în Hristos şi trăirea acesteia de către fiecare persoană în parte,iar cei care o fac din cauză că în actualizarea dimensiunii umane a Bisericii nutoate lucrurile sunt perfecte, dovedesc că le lipseşte forţa, curajul sau maturitatea dea înfrunta realitatea – realitatea lor umană supusă încă păcatului – pentru a puteapune început bun anevoiosului proces de ridicare.Nu încerc să identific aici vinovaţi pentru gradul de răspândire a stării delucruri descrise mai sus. Dacă diferitele Biserici greşesc prin faptul de a nu avea oînţelegere suficient de clară a fiinţei şi a rolului lor, dacă teologia şi viaţa eclesialăsunt bine puse la punct, dar cei care au menirea să le transmită nu se ridică laînălţimea chemării, dacă toată vina poate fi aruncată pe umerii unei istorii ce pare afavoriza în prezent un mod de a fi secularizant, sau dacă înşişi cei ce pleacă sunt devină, pentru că nu fac un minim efort de confruntare autentică cu o religie care serespectă şi care pe lângă binecuvântări are şi exigenţe – e în cele din urmă oproblemă de stabilire a unor ponderi care variază de la caz la caz.Revenind la cei care se distanţează de idealul existenţei eclesiale într-un felsau altul, voi spune că în primul caz greşeala lor e aceea că uită factorul divin, rolulşi importanţa acestuia în viaţa proprie, iar în al doilea că uită umanul. Hristos a unitîn sine firea divină şi cea umană pentru ca Biserica însăşi să fie teandrică, şi pentruca omul să poată duce o existenţă teandrică, aşa cum i-a fost caracteristic de la12 D. Stăniloae, Ascetica şi mistica Bisericii Ortodoxe, Ed. Inst. Biblic şi de Misiune al BOR,Bucureşti 2002, p. 66u.281