ANUARUL ACADEMIC 2003-2004 - Facultatea de Teologie "Andrei ...

treptelor ierarhice, chiar dacă aceste atribuţii nu erau exprimate în vorbire şi în scris într-unchip atât de clar ca mai târziu.Sinonimia apare, ca ceva firesc, întrucât terminologia bisericească s-a fixat în modprogresiv. Astfel, vedem că numele de „apostol” l-au purtat şi unele femei (Romani 16,7) şicei şaptezeci (şi doi) de ucenici ai Domnului. Uneori preoţii, episcopii şi chiar Apostolii aufost numiţi „diaconi”(1 Corinteni 3,5; 2 Corinteni 3,6). Însuşi Iisus Hristos a fost numit„diacon”(Romani 15,8) sau „preot”(Evrei 5,6; 7,15 u.; 10,21), iar apostolatul ca„diaconie”(Fapte 1,17,25) sau „episcopat”(Fapte 1,20) 41 . Este evident că toate aceste numirinu puteau avea înţelesul propriu-zis. Ba mai mult, rezultă limpede că sinonimia termenilor nuînsemna şi identitatea funcţiilor, căci se vede foarte bine că numirile puteau fi comune, fără caatribuţiile să fie identice. Această sinonimie nou-testamentară reflectă întru totul procesulapariţiei preoţimii în Biserică, instituiţi de Sfinţii Apostoli prin punerea mâinilor, într-unmoment în care Biserica era orientată mai mult practic, şi nu teoretic, în aşa fel încât să nucreeze confuzii terminologice.Privind în ansamblu, sinonimiile pot fi împărţite în 3 categorii:a) sinonimia generată de termenul πρεσβυτερος, prin care se înţelege atât slujitorulbisericesc în general (în orice treaptă ierarhică), cât şi slujitorul bisericesc din cea de-a douatreaptă a ierarhiei bisericeşti, adică preotul.b) sinonimia dintre termenii επισκοπος şi πρεσβυτερος fără a se face confuzie întrecele două funcţii (episcopii ca prima treaptă şi preoţii ca a doua treaptă a ierarhiei).c) şi sinonimia cuvântului διακονος care însemna atât slujitorul bisericesc din a treiatreaptă a ierarhiei (deci hirotonit), cât şi orice credincios care „slujea” Bisericii, fără ca el săfacă parte din ierarhie 42 .Din aceasta rezultă evident că imprecizia terminologică nu provine dintr-o comunitatecreştină dezorganizată, dezorientată, fără ierarhie sau cu o conducere lăsată la libera alegere, cidintr-un creştinism care avea o bună organizare şi care – sub asistenţa Duhului Sfânt – îşipecetluia prezenţa în mod ireversibil.41 Ibidem, p. 12-13.42 Mai pe larg la Gigorie Marcu, Excurs exegetic filologic neotestamentar privitor la înţelesurileposibile ale termenului διακονος, în rev.” M.A.”, 1962, nr. 7-8, p. 452-453.320