ANUARUL ACADEMIC 2003-2004 - Facultatea de Teologie "Andrei ...

2,25), ei nu sunt apostoli în înţelesul adevărat al cuvântului, ei au primit această denumire prinextensiune 20 .Apostolii au primit mai întâi putere harismatică – puterea de a săvârşi minuni – şi, apoi,puterea de a propovădui în mod infailibil adevărul de credinţă, de a-l păstra, de a-l răspândi şide a-l apăra; apoi puterea sacramentală sau harică, de-a săvârşi lucrări sfinte prin care săsfinţească viaţa, şi în fine puterea pastorală, de a cârmui întreaga Biserică prin adevărul decredinţă, prin lucrările sfinte şi prin rânduielile privind organizarea şi disciplina vieţiibisericeşti 21 . Această împărţire în trei ramuri a puterii pe care a avut-o Apostolii, împărţirecare îşi are temeiul în textele Sfintei Scripturi, nu reprezintă o împărţire în substanţă a ei, ci oîmpărţire după funcţiuni, cu raportare la oameni, nu ca raportare la Dumnezeu, la izvorul saudătătorul lor. De aceea această putere a Apostolilor a fost una, şi ei şi-au exercitat-o în modunitar în întreaga Biserică, neavând nici unul mai mult decât altul, nedeţinând-o nici unulnumai parţial şi nefiind legaţi nici unul de o anumită cetate sau regiune, ci având fiecarejurisdicţie deplină şi universală 22 .Puterea bisericească, dată de însuşi Hristos “stâlpilor Bisericii Sale”(Gal.2, 9), a avutun caracter unic şi specific, necesar întemeierii Bisericii, dar Apostolii au transmis-o maideparte Bisericii în întregimea ei, instituind, ca organe de manifestare a ei, ierarhiabisericească, cu cele trei trepte ale sale. In aceasta constă succesiunea apostolică 23 .Prin urmare, lucrarea apostolică este lucrarea de temelie a Bisericii. Ea a avut menireade a înfiinţa Biserica în diversele cetăţi şi de a le supraveghea, căci venind într-o cetate,Apostolii, în plenitudinea darurilor lor spirituale, întemeiau comunitatea creştină, înzestrânduocu ierarhie bisericească, şi apoi plecau mai departe pentru a da mărturie despre Hristos(Matei 28, 18-20; Marcu 16, 15; Luca 24, 47-48). Aceasta a constituit latura esenţială a slujiriiapostolice. Ea ne apare ca o acţiune desfăşurată în virtutea harului apostolic, îndeplinindfuncţiuni spirituale extraordinare şi fiind specifică şi necesară numai lucrării de întemeiere aBisericii 24 .Apostolatul, aşadar, este o instituţie unică în Biserica creştină, bucurându-se de osituaţie specială. Apostolii, presviterii şi fraţii – miile de credincioşi convertiţi la adevăratacredinţă – formau prima structură ierarhică a Bisericii primare. Ei au avut şi rolul continuării20 Ibidem, p. 588.21 Ibidem, p. 583.22 Liviu Stan, Succesiunea apostolică, în Studii Teologice, 1955, nr. 5-6, p. 308.23 Ibidem.24 I. Găină, art. cit., p. 588.313