ANUARUL ACADEMIC 2003-2004 - Facultatea de Teologie "Andrei ...

Dumnezeu care lucrează pocăinţa spre mântuire” şi câştigă Împărăţia cerurilor,spre deosebire de „întristarea potrivit lui Dumnezeu care lucrează moartea” (1 Co7, 10) (§ 26). Plecând de aici, Sfântul Grigorie Palama prezintă în partea centrală atratatului său o originală deducţie a întregii ascetici şi spiritualităţi din substanţaprimelor două fericiri evanghelice: sărăcia cu duhul (§ 27–46) şi plânsulmângâietor (§ 47–70). Sărăcia care câştigă Împărăţia cerurilor (Mt 5, 3) nu esteînsă numai cea după trup, ci cea „cu duhul”, adică cea a cărei rădăcină e smereniacare face din om un rai al virtuţilor (§ 27). În sărăcia cu duhul se cuprindconcentrat toate virtuţile (§ 28). Efectele ei sunt evidenţiate plecând de la tripartiţiafacultăţilor psihice clasică în antropologia antică (platonică), preluată şi înpsihologia filocalică; potrivit ei, sufletul unul în fiinţa sa are trei funcţii principale:raţională (logistikon), irascibilă (thymikon) şi concupiscentă (epithymetikon). Toates-au îmbolnăvit prin păcat plecând de la poftă, de unde începe şi vindecarea (§ 29).Nu toate poftele sunt vinovate, nu cele care contribuie la menţinerea vieţii, ci celecare îşi au obârşia din alegerea liberă a omului. Prima odraslă a concupiscenţei saupoftei este deci iubirea de posesiuni, de bani sau de materie (philoylia) (§ 30–34).Apare încă din copilărie şi e rădăcina tuturor răutăţilor (§ 30), produsul neîncrederiiîn providenţă, ci în bani, o dragoste nenorocită, care provine nu dintr-o lipsă reală,ci din nebunie (§ 31) şi duce la pierderea Împărăţiei lui Dumnezeu (§ 32), fiindcă emormânt al sufletului (§ 33); ea face imposibilă viaţa monahală, fiindcă monahuliubitor de avuţii nu mai poate trăi în ascultare şi supunere în linişte şi rugăciune,nici nu mai poate moşteni Împărăţia cerurilor; dar sărăcia cu duhul elibereazăsufletul de nebunia posesiunii (§ 33). A doua odraslă a poftei e iubirea de slavă(philodoxia) (§ 35–40). Ea se iveşte la tineri unde ia forma slavei deşarte mondenelegată de frumuseţea fizică şi eleganţa vestimentaţiei, dar şi la cei virtuoşi trezindîn ei părerea de sine şi ipocrizia (§ 35). Se vindecă prin conştiinţa nevrednicieiproprii şi faptul că Dumnezeu e autorul oricărui lucru bun pe care îl facem, ca şiprin retragere dintre oameni în singurătate (§ 36). Fiindcă iubirea de slavă duce lanestatornicia şi tulburarea gândurilor, duce la invidie şi chiar la crimă; e o patimăextrem de subtilă şi dificil de evitat şi de vindecat, fiindcă ne face să plăcemoamenilor şi nu lui Dumnezeu şi lui Hristos (§ 38–40). A treia odraslă a poftei eiubirea de plăcere (philedonia), care reprezintă abuzul pătimaş al instinctuluisexual manifest în forme nevinovate chiar şi la sugari, dar în care prima care138