ANUARUL ACADEMIC 2003-2004 - Facultatea de Teologie "Andrei ...

ilustrată în descoperirile slavei divine din Vechiul şi din Noul Testament, practic o“apocaliptică interiorizată” în sufletul ascetului creştin înţeles ca microcosmos sauca mică biserică.Spiritualitatea creştinismului răsăritean se vădeşte astfel înrădăcinată în viaţaliturgică eclesială, în căutarea continuă a ascetului creştin de a retrăi teofaniile saudescoperirile lui Dumnezeu făcute pe muntele Sinai, pe Tabor sau direct profeţilor,în liturghia eclesială comunitară sau în transpunerea interioară a acesteia în viaţasufletului, pregătirea ascetică în vederea acesteia declanşând întreaga problematicăa vieţii spirituale dezbătută în controversele de natură spirituală.Referindu-se la disputa antropomorfită din veacurile IV–V, Al. Golitzinafirmă apartenenţa comună la acelaşi complex de tradiţii intertestamentare aautorilor acestei perioade. Extinzând ipoteza sa de lucru şi asupra perioadelorpostapostolice şi martirice se poate afirma că, înţelese în contextul aceleiaşiapocaliptici vechi iudeo-creştine, propovăduirea apostolică şi postapostolică şipersecuţiile împotriva creştinismului, ce sporeau sentimentul fricii eshatologice, aufost cele ce au determinat primele încercări de precizare a unui comportamentspiritual orientat spre o mai deplină comuniune cu Dumnezeu, realizată prin trăireaascetică sau prin jertfa martiriului, modelele acestei trăiri ascetice sau jertfirimartirice fiind prezente deja în spiritualitatea iudaică eseniană sau profetică.Improprierea, în scopul definirii experienţelor spirituale, a diferitelor concepţiifilosofice, gnostice despre materie, trup, suflet, divinitate, dualismul cosmologic şispiritual, precum şi diferite aspecte sociale ca dezorganizarea socială, refuzulmuncii, al averilor, renunţarea la căsătorie din considerente spirituale, adunăricultice sub cerul liber, false manifestări extatice, pretenţii de a se consideraspirituali (B