ANUARUL ACADEMIC 2003-2004 - Facultatea de Teologie "Andrei ...

voinţă 14 . Numai din analiza exegetică a acestui cuvânt reiese clar, menirea celor care purtauaceastă denumire, adică cei 12 Apostoli pe care Iisus i-a ales pentru a le împărtăşi învăţăturaSa (Matei 4,18-22; Marcu 1,16-20; Luca 6,13-16; Ioan 1,37-43) şi pe care înzestrându-i cuputere harică, i-a trimis în lume să propovăduiască (Matei 28,19).Cu toate că instituţia apostolatului apare ca unică în istoria Bisericii, totuşi sunt uniiteologi protestanţi care susţin că apostolatul creştin şi-ar avea originea în iudaism. Unul dintreaceştia este R. Schütz, care în lucrarea „Apostel und Jünger” (Giessen, 1921) 15 aduce caargument în sprijinul tezei de mai sus, faptul că în vechime regii evrei din regatul lui Iudatrimiteau învăţători în oraşele ţării, pentru ca poporul să cunoască Legea (II Cronici 17,7-9).Alături de aceşti predicatori misionari mai existau profeţii lui Iahve, care de asemenea seputeau numi apostoli – e cazul profetului Agheu, trimis la femeia regelui Ieroboam (III Regi14,6). Ne sunt cunoscuţi apoi funcţionarii din timpul Esterei şi Macabeilor, care erau trimişide sinedriu cu scrisori la iudeii din diaspora (Estera 9,20-29; II Manase 1,1-10), cât şi ceimenţionaţi în Talmud cu sarcina de a veghea la unitatea calendarului, de a organiza ocazionalcomunităţile, de a reprima abuzurile religioase. Apoi funcţionarii fiscali ai comunităţilor dinafara Ierusalimului şi pe care Filon îi numeşte „ieropompi” (delegaţi sacri), şi cărora lecorespundeau, probabil apostolii comunităţilor amintiţi de Sf.Ap.Pavel în epistola II Cor.8,23şi Filip.2,25.Din acestea R. Schütz susţine că în formarea apostolatului creştin a avut loc unîmprumut nemijlocit sau o continuitate istorică din iudaism, ba mai mult „colegiul celordoisprezece Apostoli în Ierusalim a fost o copie a autorităţii centrale religioase din OraşulSfânt” 16 .Analizând însă mai atent aceşti misionari-apostoli din Vechiul Testament, reiese clar căei nu erau decât instrumentul autorităţii religioase din Ierusalim, care comunica cu ei prin altecomunităţi, în special din diaspora, sau care exercita un control religios inclusiv asupradizidenţilor, păstrând însă un caracter temporar.Dar apostolatul creştin are un cu totul alt înţeles. Dacă misionarismul iudaic avea uncaracter pur juridic - „apostol” numindu-se chiar şi simplul purtător al unei epistole de laautoritatea centrală din Ierusalim - apostolatul creştin are un statut ontologic, căci Apostoliierau purtători ai Duhului Sfânt (Ioan 20,22). Dacă „apostolii” din vechime erau trimişii14 Dictionnaire encyclopédie de la Theologie Catholique, vol. I, Paris, 1869, p. 462.15 Zeno Munteanu, Noţiunea şi originea divină a apostolatului, Caransebeş, 1941, după Dumitru I. Găină,Sfinţii Apostoli şi episcopii, în Studii Teologice, 1962, nr. 9-10, p. 584 şi notele 4, 5, 6.16 Dumitru I. Găină, art .cit., p. 584.311