ANUARUL ACADEMIC 2003-2004 - Facultatea de Teologie "Andrei ...

Teologie sistematicăSfântul Grigore Palama, scriitor duhovnicesc isihastArhid. Prof. Univ. Dr. IOAN I. ICĂ jrDupă recunoaşterea sinodală oficială pe care au primit-o din partea Bisericiibizantine (1341, 1347, 1351 şi 1368) în urma controverselor de la mijloculsecolului XIV, isihasmul şi figura impunătoare a Sfântului Grigorie Palama (1296–1357/9) au cunoscut o perioadă de declin şi uitare în timpul lungilor secole aleaşa-numitei „turcocraţii” în sud-estul Europei. Un reviriment spectaculos de interesfaţă de aceste repere decisive în tradiţia spirituală şi teologică ortodoxă seînregistrează abia în ultimele două secole şi jumătate. Isihasmul a fost reactivat caorientare duhovnicească sub forma mişcărilor neoisihaste de tip filocalic de lasfârşitul secolului XVIII legate de Filocaliile Sfinţilor Paisie Velicikovski (1722–1794) şi Nicodim Aghioritul (1749–1809), cu iradieri masive în Rusia secoluluiXIX, iar în secolul XX în România (mişcarea Rugul Aprins) şi Grecia (monahiiIosif Isihastul sau Teoclit Dionisiatul). Acest interes spiritual n-a fost dublat şi deun interes simetric din partea istoricilor şi teologilor decât în cursul secolului XX.Faptul se datorează în cea mai mare măsură absenţei unei ediţii a scrierilorSfântului Grigorie Palama. Ca urmare a eşecului celor două tentative în acest sensîntreprinse în 1693 la Moscova de patriarhul Dositei al Ierusalimului şi în 1798 demonahul Nicodim Aghioritul la Viena, operele palamite au rămas în manuscrise.Excepţie au făcut doar cele două tratate apodictice despre purcederea DuhuluiSfânt editate la Constantinopol în 1627, cele şase scrieri duhovniceşti incluse deNicodim Aghioritul în prima ediţie a Filocaliei greceşti de la Veneţia (1782) 1 şi 411 Philokalia ton hieron neptikon, Veneţia, 1782, p. 929–1013: „Cuvântul către Xeni” (p. 929–954);„Despre rugăciune” [= „Triade” I, 2] (p. 955–961); „Trei capitole despre rugăciune” (p. 962–963);„150 de capitole naturale, teologice, etice şi practice” (p. 964–1009) şi „Tomosul aghioritic”(p. 1009–1013). Traducere românească veche în aşa-numita Filocalie de la Prodromu (ms. din 1922),ed. D. Uricariu / V. Cândea: Filocalia, Universalia, 2001, vol. II, p. 222–302. În Filocaliaromânească, vol. II, Bucureşti, 1977, p. 203–525, pr. prof. D. Stăniloae a reţinut din Filocalia greacădoar „Tomosul aghioritic” (p. 412–413) şi cele „150 de Capitole” (p. 424–525), omiţându-le pe91