ANUARUL ACADEMIC 2003-2004 - Facultatea de Teologie "Andrei ...

exprimau o realitate neschimbătoare, este caracterizat, în mod firesc, de căutări şi ambiguităţiterminologice.Pentru desemnarea treptelor ierarhice, în Noul Testament sunt folosiţi trei termeni:διακονος (diacon), πρεσβυτερος (presviter-preot) şi επισκοπος (episcop), darîntrebuinţarea lor nu prezintă destule preciziune. Acest lucru a dat prilej unora să tăgăduiascăsau să pună la îndoială existenţa episcopatului, ca o treaptă a ierarhiei bisericeşti de originedivină, susţinând că puterea episcopatului ar fi fost la început, întru totul egală cu cea apresviterilor 37 .Într-adevăr, în unele locuri, aceleaşi persoane sunt numite „presviteri” sau „episcopi”(Fapte 20,17,28), în alte locuri sunt menţionate numai două trepte „episcopi” şi „diaconi” (1Timotei 3,2-3; Filipeni 1,1) sau chiar creştini nehirotoniţi sunt numiţi „diaconi” ai lui Hristos(Coloseni1,7; 4,7; Efeseni 6,21).De aici o serie întreagă de întrebări privitoare la raportul ierarhic dintre episcop şipresviter. Asupra acestora s-au formulat două teorii mai însemnate:a) Teoria presviteriană (Edgar, Loening, A.C.Headlam) 38 susţine că între episcop şipresviter nu este nici o diferenţă ierarhică, pe care n-a făcut-o nici Iisus Hristos, nici SfinţiiApostoli. La început, autoritatea conducătoare ar fi fost deţinută de un colegiu de presviteri, lacare cu timpul s-a adăugat un preşedinte, adică un episcop. Dar această preşedinţie nu a apărutîn mod liber, ci ca urmare a ambiţiei unor presviteri care au vrut să se ridice deasupra celorlalţicărora, de fapt, nu le era cu nimic superior.b) A doua teorie este cea a Fericitului Ieronim care susţine că preşedinţia a apărutprin liberul consimţământ al presviterilor însuşi ca prin aceasta să fie păstrată unitateacolegiului, ferindu-l de discordii, diviziuni şi chiar schisme care nu au întârziat să apară. Prinaceasta colegiul a renunţat în mod liber la drepturile lui şi ar fi ales pe unul din membrii,căruia i-ar fi încredinţat deplină autoritate 39 .Aceste ipoteze n-au căpătat însă nici o confirmare istorică, ba chiar mărturii din lumeaprotestantă sunt împotriva lor 40 . Studiul atent al Noului Testament ne arată, că cei doi termeni„episcop” şi „presviter” sunt întrebuinţaţi unul în locul altuia şi în nici un caz nu desemneazăaceeaşi funcţiune. Din sinonimia lor, nu se poate trage concluzia că se confundau şi atribuţiile37 Gh. I. Soare, Temeiurile scipturistice ale distincţiei episcop şi presviter, Buzău, 1939, p. 6.38 Ibidem, p. 8, nota 30.39 Fer. Ieronim, Comentarius in Epistolam ad Titum, cap. 1, Migne, P.L., XXVI, col. 597, după I. Soare, art.cit., p. 9 şi nota 32.40 Gh. I. Soare, art. cit., p. 10.319