ANUARUL ACADEMIC 2003-2004 - Facultatea de Teologie "Andrei ...

pătimeşte e mintea stârnită prin vedere (§ 41). Fiindcă rădăcina ei se află înăuntru,combaterea ei exterioară numai prin post şi asceză nu e eficientă; e nevoie desecarea izvorului ei interior prin rugăciune şi smerenie, întrucât abia „contemplaţiaînăbuşă pofta şi patimile de sub şolduri şi pântec” (§ 42). Sărăcia cu duhul nu serezumă însă doar la combaterea diferitelor forme ale poftei sau concupiscenţei; eacuprinde şi lupta împotriva irascibilităţii, care are loc prin răbdarea cu smerenie anecazurilor şi încercărilor care vin peste noi cu voie sau fără voie (§ 44–46). Încultivarea sufletului acestea se aseamănă intemperiilor pe care le suportă inevitabiliarna şi vara plantele pentru a ajunge la maturitate şi rod (§ 44) şi scopul lor e săpună la încercare iubirea de Dumnezeu (§ 45) şi să câştige sufletuluibinecuvântarea mângâierii Lui (§ 46). Orice sărăcie e unită însă cu plânsul; dacăsărăcia e o dureroasă tăiere împrejur duhovnicească a mlădiţei celui altoit petulpina Vieţi vieţii, plânsul adapă această mlădiţă pregătind rodirea ei (§ 47). Existăînsă două plânsuri şi întristări, ca şi două sărăcii: unele potrivit lumii care duc lamoartea sufletului, iar altele potrivit lui Dumnezeu care duc la căinţă şi mântuire(§ 48). Mai precis, întrucât patru sunt formele sărăciei şi smereniei duhovniceşti —în trup, în cuget, în bogăţia vieţii şi în încercările care ne vin din afară —, patrusunt şi plânsurile şi mângâierile născute din acestea (§ 49–53): zdrobirea trupuluiprin întreita înfrânare de la hrană, somn şi relaxare trupească duce la zdrobireainimii, lacrimi şi voioşie sufletească (în timp ce relaxarea, delectarea şi voluptateaduc la insensibilitate, la împietrirea şi duritatea minimii) (§ 50); zdrobirea cugetuluiprin dispreţuire de sine şi străpungerea inimii stoarce din suflet vinul care veseleşteinima omului (§ 52). La acestea trebuie să se adauge renunţarea la toate posesiunileşi proprietăţile, fiindcă abia negrija de avuţii face sufletul liber pentru grija de sine,pentru supravegherea de sine (§ 53).După care urmează faimosul rezumat isihast (§ 54–62) despre plâns, rugăciuneşi bucuria omului dinăuntru în întoarcerea minţii spre sine şi în urcuşul ei în luminăîn care îşi redobândeşte frumuseţea originară. Importanţa-cheie a acestui pasaj oevidenţiază reluarea lui aproape literală de către Sfântul Grigorie Palama în altepatru scrieri (în Cuvântul de laudă la Sfântul Petru Athonitul § 18–20; întratatul-epistolă către Ioan şi Teodor, filozofii § 14 şi 17–18; şi în Antireticul VIIcontra lui Akindynos § 34–40; iar de aici şi de Filotei Kokkinos în Cuvântul delaudă la Sfântul Grigorie Palama). Ce spune în esenţă Sfântul Grigorie Palama139