ANUARUL ACADEMIC 2003-2004 - Facultatea de Teologie "Andrei ...

domeniu în care pronia şi lucrarea Duhului Sfânt de călăuzire la tot adevărul e absentăaproape cu desăvârşire. Chiar dacă ar fi existat o relaţie de împrumut sau rezumare atâtde strânsă între Sfântul Diadoh şi Pseudo-Macarie, perspectiva din care critica modernăabordează opera Sfântului Diadoh reduce valoarea acesteia pentru istoria spiritualităţii,refuzând să înţeleagă, în contextul refuzului general din partea catolică al teologieipalamite, tocmai plasarea operei Sfântului Diadoh în punctul central al efortului desintetizare vie, prin trăire personală a tradiţiei vieţii de comuniune şi contemplare a luiDumnezeu, punct din care se va extinde linia sau firul călăuzitor al acestei tradiţii atâtîn Răsărit cât şi în Apus. Continuitatea problematicii haritologice, legată de validitateaşi de necesitatea simţirii harului şi sfinţeniei personale a săvârşitorului, susţinutăîncepând de la donatism, messalianism, până la bogomilii din Evul Mediu, aratăsubstratul conflictual generator al unor sinteze succesive în spiritualitatea creştină,făcute de Sfinţi Părinţi ce se vor ridica la statura de teologi ai Duhului Sfânt, denunţândastfel orice concepţie scolastică a rezumărilor şi compilaţiilor operelor anterioare, aşacum susţine Dörries sau Dör.Esenţială şi ilustrativă pentru înţelegerea în ansamblu a acestui efort al epocii şipentru înţelegerea modului de decantare a spiritualităţii creştine prin aceste disputeteologice larg răspândite şi strâns legate în acelaşi timp, e remarca Elisabetei Clark cuprivire la controversa origenistă, referitoare la unul din aspectele ei înrudite şidefinitorii pentru subiectul nostru – antropomorfismul – căruia şi Sfântul Diadoh i-arăspuns. “Pare evident că controversa teologică, dar nu numai o controversă centratăpur şi simplu pe scrierile lui Origen, a jucat un rol mult mai semnificativ decât estesugerat de relatările istoricilor bisericeşti, pentru că disputa despre reprezentarea luiDumnezeu avea ramificaţii ce se extindeau la domeniul cultului şi a practicii ascetice,ci şi în cel al antropologiei şi al teologiei în sine. A fost o dispută cu trecutul, un trecutlocalizat din punct de vedere istoric în conversia egiptenilor băştinaşi de la păgânism(idolatrie) la creştinism, iar din punct de vedere teologic în controversa ariană, în modspecial cu privire la precizarea limbajului despre Dumnezeu pe care-l precizaudezbaterile dintre arieni şi Părinţii Capadocieni. Controversa e focalizată nu doar peaceste evenimente ale trecutului recent sau pe teologia scrisă a lui Origen, ci peconcepţiile origeniste în dezbatere în deşertul egiptean la trecerea în secolul al V-lea, şi239