Cronica-cercetarilor-arheologice-campania-2010 - cIMeC

A fost amplasată în jumătatea sud-estică a zidului de
incintă, între SII/2008 şi SIII/2009, la depărtarea de 4,25 m E de
prima secţiune. Iniţial a avut dimensiunile de 6 x 2,50 m, ulterior
fiind prelungită spre aval (prăpastie) cu 1 m. Intenţia noastră a
fost de a întâlni şi secţiona zidul pe o direcţie perpendiculară,
situaţie în care s-ar fi putut obţine informaţiile dorite. Din păcate,
nici de această dată nu s-a putut preciza punctul terminus al
zidului de incintă din partea de E, şi nici a modului în care el
face joncţiunea cu stânca dealului. Cu toate acestea, direcţia pe
care o urmează construcţia ieşită la lumină şi la care ne vom
referi pe scurt în continuare face posibilă aflarea acestora în
campania viitoare. Înainte de aceasta prezentăm însă câteva
observaţii care s-au putut face până la stadiul la care a ajuns
săpătura în această secţiune. Astfel, între 0-2,50 m, unde neam
putut adânci până la stânca nativă (0,95 m) s-a observat că
aceasta a fost aplatizată în trei trepte inegale ca lăţime şi
înălţime, pe suprafeţele astfel obţinute fiind, apoi, aşezate în
amestec cu pământ vestigii (ceramică, fragmente de vetre şi
lipitură de perete, unelte din piatră, aşchii şi nuclee de la
prelucrarea pietrei, oase din epoca bronzului şi din prima epocă
a fierului etc.). Că operaţiunea a fost făcută de către daci rezultă
şi din faptul că în m.2 al secţiunii vestigiile din prima epocă a
fierului se găseau sub cele din epoca bronzului.
Între 2,30-2,80 m, aproape perpendicular pe secţiune,
se vede clar un aliniament din bolovani şi lespezi de calcar
parţial fasonate, depuse pe una sau pe două asize. Aliniamentul
reprezintă partea ,,interioară” a unui zid, a cărui cotă superioară
se află la numai 0,10-0,15 m sub actualul nivel de călcare.
Perechea ,,exterioară” (aval) a acestui parament se află între
4,50-5 m, cu observaţia că pietrele de aici, nefiind sprijinite spre
vale, s-au dislocat şi parte din ele au alunecat în acea direcţie.
Prelungirea cu 1 m a secţiunii spre aval nu a fost încununată de
succes în ceea ce priveşte adâncirea în secţiune şi dezvelirea
feţei exterioare a paramentului, aproape în fiecare zi porţiunea
respectivă fiind inundată sau colmatată cu pământ adus de pe
pante, în ciuda acoperirii permanente cu folie. Cu toate acestea,
unele rezultate sunt interesante: a - între 2,30/2,80-4,50/5 m se
păstrează partea inferioară a zidului de incintă dacic, acesta
fiind cel mai important obiectiv scos la lumină în secţiune; b - ca
şi în alte zone şi situaţii, înainte de începerea construcţiei dacii
au procedat la amenajarea atentă a locului cu materiale din
epocile premergătoare; c - grosimea/lăţimea zidului dacic este
de aproximat după cum rezultă din cifrele amintite, asupra
înălţimii lui putându-se face doar speculaţii; d - ca ,,liant” al
pietrelor şi lespezilor din paramente şi din ,,emplecton” s-au
folosit şi materiale provenind din demantelarea unor complexe
din epoca bronzului şi din prima epocă a fierului (inclusiv lipitură
de perete), după cum se poate deduce din aflarea acestora în
poziţie secundară în toată secţiunea, începând de la nivelul
stâncii până la actuala cotă superioară a resturilor de zid dacic.
Pe toată suprafaţa secţiunii, imediat sub stratul de
humus de pădure s-au găsit şi fragmente din ambele categorii
ceramice dacice, şi ele în poziţie secundară. Cercetarea în
acest punct va fi reluată in campania viitoare.
Secţiunea IV/2009, continuare.
Întreruptă la finele campaniei 2009 şi reluată acum,
cercetarea a urmărit în principal obţinerea de informaţii în plus
referitor la dimensiunile şi la tehnica folosite de daci la ridicarea
zidului de apărare. Dacă în ceea ce priveşte primul aspect nu
au intervenit elemente noi, importante sunt în schimb cele
referitoare la tehnică şi la materiale. Ca şi în alte părţi ale zidului
de incintă, s-a confirmat că înainte de începerea construcţiei
Cronica cercetărilor arheologice din România – campania 2010
109
stânca a fost aplatizată, pe ea fiind aşternut ulterior un strat de
pământ în amestec cu vestigii din epocile precedente. Peste
acesta s-a clădit zidul, pentru stabilitatea căruia s-a recurs, pe
lângă piatră şi pământ, la bârne din lemn, toate materialele fiind
aşezate după un sistem mai rar întâlnit la cetăţile dacice, sistem
care impunea înalte cunoştinţe tehnice. Este vorba despre
implantarea pe pantele dealului a minimum trei ,,ziduri” mai mici
(în acest sector), ,,circumscrise” configuraţiei semiovale a
zidului principal. Operaţiunea a fost începută din aval spre
amonte, la bază fiind amplasată prima construcţie de acest fel
care, împreună cu cele două de mai sus, aveau menirea de a-l
sprijini pe cel al cetăţii. Fiecare structură avea rambleul ei,
aşezat de asemenea pe un strat de pământ adus din altă parte.
La terminarea lucrării, toate aceste structuri au fost acoperite cu
un pavaj din piatră de calcar mai măruntă, pentru a
preîntâmpina folosirea acestor denivelări ca trepte de
escaladare de către eventualii atacatori.
Reamintim şi de această dată marea dificultate a
lucrului în această secţiune, declivitatea pantei impunând norme
de protecţie specifice mai degrabă alpinismului de performanţă.
În plus, materialul excavat, în special piatra de dimensiuni mari,
nu poate fi depozitat în apropierea punctului de lucru, ci
transportat în alte zone, operaţiune care în mod normal ar trebui
să se desfăşoare prin transport pe cablu, ceea ce evident este
de domeniul fanteziei în condiţiile tehnice şi financiare bine
cunoscute de arheologi.
Acestea sunt doar o parte dintre motivele care au
împiedicat terminarea cercetării în SIV/2009 şi care impun
continuarea lor în proxima campanie. Numai astfel complicatul
sistem constructiv poate fi cercetat, descifrat şi înregistrat
riguros şi în detaliu.
În altă ordine de idei, menţionăm că între pietrele
primei structuri din aval de zidul cetăţii au fost descoperite părţi
dintr-un schelet uman, foarte probabil un copil.
Suprafaţa I/2010
A fost deschisă la depărtarea de 1 m N de secţiunea
precedentă. Configuraţia terenului din zonă a impus ca forma ei
să fie un triunghi dreptunghic, cu ipotenuza spre vale şi cu
cateta mică paralelă cu SIV/2009, iar cateta mare pe direcţia N -
S. S-au urmărit două obiective: 1-existenţa sau nu în acel loc a
unei construcţii, eventual a unui mic turn în capătul zidului de
incintă; 2 - configuraţia zidului de incintă şi modul de racordare
a lui la stânca abruptă a dealului, aceasta în cazul în care
săpătura ar fi putut avansa în adâncime până la steril (=stâncă).
Din cauza intemperiilor, dar mai ales din lipsa de fonduri,
lucrarea s-a rezumat la îndepărtarea stratului de humus de
pădure, gros între 0,10 şi 0,25 m. Chiar dacă în această situaţie
nu s-au obţinut informaţii despre capătul zidului şi despre
racordarea lui la stâncă, operaţiunea s-a dovedit foarte
importantă: pe latura din aval a suprafeţei a fost dezvelită limita
exterioară a unei structuri asemănătoare celor din SIV/2009,
care, din punct de vedere constructiv, pare a fi continuarea spre
N a celei imediat inferioare zidului de incintă din secţiune. De la
cota acestuia până la stânca abruptă din aval, care asigura, prin
declivitate, apărarea incintei în zonă, a ieşit la lumină un pavaj
din piatră de calcar identic celui menţionat anterior. Este evident
în acest caz că avem de-a face cu o construcţie unitară şi
ridicată la aceeaşi dată. Extinderea către N a suprafeţei acum în
discuţie va oferi cu siguranţă şi informaţii despre locul capătului
zidului dacic din această zonă.