Cronica-cercetarilor-arheologice-campania-2010 - cIMeC

Materialul arheologic descoperit în interiorul
complexelor aparţinând culturii Glina este alcătuit în marea
majoritate din fragmente ceramice şi osteologice, dar a fost
recuperată şi o brăţară fragmentară confecţionată din metal. Din
punctul de vedere al formei recipientelor confecţionate din lut
descoperite în situl de la Moara Vlăsiei acestea se încadrează
în categoria oalelor cu una sau două toarte, cu dimensiuni medii
sau mari fiind descoperite însă şi vase de dimensiuni mici sau
chiar vase miniaturale. Materialul ceramic identificat în cadrul
celor 30 complexe cercetate se înscrie din punct de vedere
tipologic în cadrele specifice culturii Glina. Motivele decorative
cele mai frecvent întâlnite în materialele ceramice descoperite la
Moara Vlăsiei sunt reprezentate de „găurile-buton” respective
brâul alveolat. Destul de des întâlnite sunt şi torțile tubulare.
Ceramica descoperită este arsă atât oxidant cât şi reducător.
Alături de vase din lut, la Moara Vlăsiei a fost
descoperită şi plastică zoomorfă ce constă atât în statuete de
mamifere domestice (bovidee în general) cât şi sălbatice, fiind
descoperită şi o statuetă ce înfăţişează un mamifer rozător.
În categoria pieselor din ceramică descoperite la
Moara Vlăsiei se numără şi fusaiolele, rotiţele de car votiv
(fragmentare în general), un ciocan miniatural precum şi un
fragment de lingură. Utilajul litic constă, în general, în lamele de
silex, gratoare, vârfuri, precum şi reziduuri de prelucrare
(aşchii). Piesele din os-corn descoperite sunt reprezentate de o
sulă, un obiect din os utilizat probabil în cadrul plasei de pescuit
şi două săpăligi din corn de cerb.
La Moara Vlăsiei au fost descoperite şi urme
sporadice de locuire databile în a doua epocă a fierului. Au fost
identificate 6 astfel de complexe: o locuinţă uşor adâncită (cpl.
37/L 4- descrisă mai jos), 4 gropi şi o zonă cu o concentrare de
material ceramic definită ca şi complex. De menţionat că
materialul ceramic este redus din punct de vedre cantitativ,
foarte fragmentar şi puţin semnificativ ca şi forme sau decor, o
datare mai exactă fiind imposibil de realizat.
O parte din complexele (3) descoperite în timpul
cercetărilor arheologice de la Moara Vlăsiei aparţin unui nivel de
locuire neidentificat. Este vorba de o groapă fără inventar, un
complex surprins pe profilul unei secţiuni şi respectiv locuinţa cu
cuptor – Cpl.16/L1, descrisă mai jos. Datarea nivelului de
locuire în epoca bronzului (cultura Glina) de la Moara Vlăsiei a
fost realizată pe baza materialului ceramic, în special pe
numeroasele fragmente de vase decorate specific și pe baza
multitudinii de statuete zoomorfe.
Majoritatea vestigiilor identificate în situl arheologic de
la Moara Vlăsiei sunt încadrabile din punct de vedere cronologic
în epoca bronzului, cultura Glina. Din cele 39 de complexe
identificate, 30 pot fi datate pe baza materialului descoperit în
această epocă. Două din cele 4 locuinţe descoperite aparţin de
asemenea culturii Glina, cu posibilitatea ca şi o a treia să fie
datată în aceeaşi perioadă. Nivelul arheologic identificat, cu o
grosime de cca. 30 cm (la care se adaugă porţiunea din strat
afectată de decaparea efectuată de constructor) conţinea o
cantitate însemnată de material ceramic şi osteologic. O
principală caracteristică a sitului de la Moara Vlăsiei este dată
de fragmentaritatea materialului ceramic, nici un vas nefiind
întregit. De asemenea, numărul mic al locuinţelor identificate
comparativ cu cel al gropilor poate conduce la două ipoteze:
- nucleul aşezării nu coincide cu suprafaţa cercetată
(firul autostrăzii) fiind situat în zona parcării. De altfel este
interesant faptul că la nivelul decapării au fost observate în zona
Cronica cercetărilor arheologice din România – campania 2010
199
parcării o serie de cuptoare de tipul celui identificat în L1
(cpl.16);
- complexele de suprafaţă au fost afectate de
decapare.
O altă caracteristică a nivelului cultural Glina din situl
de la Moara Vlăsiei o reprezintă numărul relativ mare de
statuete zoomorfe, o parte dintre ele fiind decorate cu
împunsături, sau rotiţe de car votiv.
Bibliografie:
R. Băjenaru, Date noi privind cronologia bronzului timpuriu în
jumătatea sudică a României, Apulum 39, 2002, p. 107-143.
C. Schuster, Perioada timpurie a epocii bronzului în bazinele
Argeşului şi Ialomiţei superioare, Bibliotheca Thracologica 20,
Bucureşti, 1997.
C. Schuster, G. Crăciunescu, C. Fântâneanu, Zur bronzezeit in
Sudrumänien drei kulturen: Glina, Tei und Verbicioara, Bd. II,
Târgovişte, 2006.
110. Moigrad-Porolissum, com. Mirşid, jud. Sălaj
Punct: Porolissum - Măgura Moigradului
Cod sit: 142159.03
Autorizaţiile de cercetare arheologică preventivă nr.
403/2009; 73/2010
Colectiv: Alexandru V. Matei - responsabil, Horea Pop, Zsolt
Csok (MJIA Zalău), Ioana Marchiş (UBB Cluj), Rob Wanner
(Univ. Leicester - Anglia)
Prezenţa aşezării fortificate de pe Măgura Moigradului
în zona Porţii Meseşene nu este întâmplătoare. Punct
obligatoriu de trecere, principala cale de acces nord-vestică
spre şi dinspre Transilvania, locul ne apare ca o importantă cale
de comunicaţie frecventată atât de negustori cât şi de oricine
căuta să iasă sau să intre în Transilvania.
Deal de origine vulcanică, o masivă masă de piatră
(andezite, granite, etc.) care este exploatată în prezent de o
carieră situată pe versantul de SV al dealului, Măgura
Moigradului ne apare ca un impresionant trunchi de con cu
altitudinea maximă de 514 m şi o diferenţă de nivel de 224 m
faţă de valea Ortelecului, care a creat trecătoarea amintită.
Platoul superior al conului vulcanic amintit, de formă ovală, are
un diametru mare de cca. 400 m, iar cel mic de cca. 250 m,
suprafaţa totală a acestuia fiind de 7 ha.
Pe Măgura Moigradului au fost făcute fortuit
descoperiri arheologice încă din anul 1855 (descoperirea unui
dacic tezaur din podoabe din argint), dar cercetări sistematice
începând cu anii 1940, 1958 - 1959, însă cu o anumită
constanţă şi rigoare doar în anii 1984, 1987 - 1995, 2002.
Considerată iniţial ca necropolă dacică de incineraţie, Măgura
Moigradului ne apare tot mai mult şi mai sigur ca un spaţiu
sacru destinat depunerilor rituale (sec. I a.Chr.), iar mai apoi o
întinsă aşezare dacică fortificată (sec. I p.Chr.), precedată de
locuiri sporadice preistorice şi succedată de o fortificare romană
(sec. II - III) şi mai apoi medievală (sec. XII - XIV) a dealului.
Obiectivul principal al cercetării preventive de pe
Măgura Moigradului, l-a constituit salvarea vestigiilor şi
eliberarea terenului de sarcină arheologică în vederea predării
amplasamentului pentru obiectivul Drum de acces şi extindere
exploatare carieră.