Cronica-cercetarilor-arheologice-campania-2010 - cIMeC

Cpl19 - Complexul s-a conturat sub forma unei pete
de culoare maronie-închisă de forma literei L. Complexul era
orientat pe axa E-V şi avea lungimea de 2,60 m. Lăţimea era de
1,20 m în partea vestică şi de 1,72 m în cea estică. Umplutura
complexului a fost omogenă, culoarea acesteia constând dintrun
pământ de culoare maronie-închisă amestecat cu lut gălbui.
Acest complex este lipsit de inventar.
Cercetarea arheologică preventivă de pe siturile
B0_7-B0_8 situate la kilometri 23+170 - 23+690 al viitoarei
autostrăzi Arad-Timişoara, tronson Arad-Seceani a fost aplicată
unor situri de importanţă aparte (de rang B), cu rezultate care
aduc contribuţii importante la cunoaşterea mai aprofundată a
perioadei sec. III - IV p.Chr. a epocii medievale timpurii (sec. VIII
- IX) şi a celei corespunzătoare sec. XI - XIII.
În legătură cu locuirea din epoca romană imperială
târzie este de remarcat, pe lângă cele 17 morminte, 17 unităţi
stratigrafice situate în partea de S (între km 23+530-23+670) a
perimetrului afectat de ductul autostrăzii. Acestea sunt
reprezentate cu precădere de gropi de provizii, transformate
ulterior în gropi menajere. Acestora li se mai adaugă 2 cuptoare
cu boltă şi 2 construcţii de formă neregulată destinate, probabil,
unor activităţi gospodăreşti. În una dintre acestea a fost
identificată o vatră pe care au fost descoperite câteva vase
ceramice modelate cu mâna şi la roată. În aceiaşi suprafaţă au
fost identificate şi cercetate 2 şanţuri perpendiculare, orientate
pe axa NV - SE, situate la o distanţă de 9,90 m unul de altul.
Faptul că cele 17 unităţi stratigrafice au fost descoperite în
suprafaţa menţionată induce probabilitatea că a fost surprinsă şi
cercetată o mică porţiune din latura sud-estică a aşezării din
sec. III - IV p.Chr., a cărui nucleu se afla la V de ductul viitoarei
autostrăzi. Pe baza materialului arheologic (cu precădere
ceramic) din complexele cercetate, se poate conchide că
aşezarea se datează în linii mari în sec. III - IV p.Chr.
În cazul mormintelor situaţia este mult mai clară
datorită bogăţiei şi diversităţii inventarului funerar, reprezentat
de fibule, cercei, colane, brăţări, pandantive din bronz şi
mărgele. La o primă analiză succintă a inventarelor acestor
morminte se poate conchide că necropola se încadrează în
intervalul cronologic cuprins între sfârșitul sec. II şi sfârșitul sec.
III p.Chr.
Mormintele descoperite constituie o mică necropolă
care ţine de aşezarea al cărui nucleu se afla la V de ductul
autostrăzii. 15 dintre morminte se concentrau în suprafaţa
cuprinsă între km 23+410-23+480. Acest fapt indică în termeni
siguri marginea nordică şi sudică a necropolei. Două dintre
morminte au fost descoperite în marginea estică a suprafeţei
cuprinse între km 23+410-23+480 iar altele 3 în partea vestică,
fiind de presupus că spre E şi V, în afara autostrăzii, ar mai
putea exista morminte. Celelalte două morminte sarmatice au
fost descoperite în partea sudică a suprafeţei cercetate, la o
distanţă de cca. 150-170 m de restul mormintelor.
Atât aşezarea cât şi necropola aparţin populaţiei
sarmatice ce a locuit în secolele I - IV p.Chr., cu precădere, în
Câmpia Pannonică 1 , dar şi în teritoriile de la E de Tisa.
Elementele care definesc acest orizont, fără excepţie
prezente şi în cazul necropolei cercetate, sunt gropile funerare
de formă dreptunghiulară (au o lungime sau lăţime variabilă),
orientate pe axa N - S, caracteristice mormintelor sarmatice din
întregul spaţiu locuit de aceştia, pe durata mai multor secole. O
altă caracteristică este orientarea cu capul spre S sau spre N a
defuncţilor. Orientarea nordică este caracteristică cu precădere
sarmaţilor din stepele nord-pontice, dar îşi face apariţia la
Cronica cercetărilor arheologice din România – campania 2010
192
sarmaţii din Câmpia Panonică către finele sec. II p.Chr., în urma
strămutării după războaiele marcomanice a unui grup de
sarmaţi din spaţiul NV pontic 2 .
Certe este că, prezenţa în câmpiile vestice ale
României a necropolelor şi aşezărilor sarmatice, trebuie legate
de prezenţa şi locuirea efectivă a acestora în aceste teritorii
încă din sec. II p.Chr. (probabil doar din ultimul sfert).
Locuirea medievală timpurie este reprezentată de cele
două locuinţe de formă patrulateră, una cu vatră în colţul nordestic.
Materialul ceramic descoperit în interiorul lor indică o
datare a acestora în sec. VIII - IX. De asemenea ţinem să
menţionăm că una dintre locuinţe (cpl16) a fost ridicată în
mijlocul necropolei fapt ce a dus la distrugerea unui mormânt, în
acest sens dovadă fiind descoperirea unei fibule și căniţe la cca.
4 m de aceasta, la nivelul de călcare din acea perioadă.
În ceea ce priveşte locuirea din sec. XI - XIII trebuie
menţionat că aceasta este reprezentată de o locuinţă sezonieră
(sălaş?) care se încadrează în acest interval cronologic pe baza
materialului ceramic (buze de căzănele etc.). De altfel, aşa cum
am mai amintit, din zona nucleului aşezării antice situat la V de
ductul autostrăzii au fost recoltate un număr semnificativ de
fragmente de buze de căzănele şi alte categorii de vase care
descriu o locuire restrânsă în acel spaţiu în sec. XI - XIII.
Note:
1. Sarmaţii iazigi şi-au făcut apariţia în acest spaţiu, cel mai
probabil, cu puţin timp înainte de anul 50 p.Chr.
2. La finele sec. II p.Chr. în Câmpia Panonică, unde locuiau
sarmaţii iazigi, îşi fac apariţia o serie de noi manifestări rituale şi
funerare. Este vorba de amenajările rituale de formă
dreptunghiulară şi circulară realizate prin săparea unui şanţ şi
mormintele tumulare cu elemente estice, caracteristice pentru
mormintele din Sarmaţia Asiatică. Aceste manifestări rituale şi
funerare se datează în Câmpia Panonică la sfârşitul sec. II –
începutul sec. III p.Chr. şi fixează două valuri de strămutare în
acest spaţiu a sarmaţilor din est – roxolani (necropolele cu
amenajări rituale de formă dreptunghiulară şi circulară) şi alani
(mormintele tumulare cu elemente estice). La ora actuală în
Câmpia Panonică sunt cunoscute cca. 35 de monumente unde
au fost descoperite morminte înconjurate cu astfel de amenajări.
În marea lor majoritate acestea sunt de formă circulară dar se
întâlnesc şi ovale şi pătrate.
102. Iepureşti, com. Iepureşti, jud. Giurgiu
Punct: La Izlaz
Cod sit: 103693.01
Autorizaţia de cercetare arheologică preventivă nr. 183/2010
Colectiv: Cristian Schuster - responsabil, Alexandru Morintz,
Valentin Dumitraşcu (IAB), Raluca Kogălniceanu (MJTA
Giurgiu), Loredana Niţă, Monica Mărgărit (UV Târgovişte),
Christine Markussen (EnviroSystems Inc., Flagstaff, Arizona,
SUA), Măriuca Vornicu (UAIC Iaşi), Rosalia Gangemi
(Universitatea La Sapienza Roma), Ovidiu Coca (Şcoala
Generală Iepureşti)
Zona în care se află situl este delimitată la N de
Neajlov, la S de DJ 411, la V de satul Stâlpu şi la E de satul