Cronica-cercetarilor-arheologice-campania-2010 - cIMeC

fost finanţate de la bugetul de stat, prin contribuţia instituţiilor
partenere în Protocolul de colaborare (Institutul de Arheologie
“V. Pârvan” 2 , Institutul de Studii Sud-Est Europene 3 şi Institutul
de Cercetări eco-muzeale – Tulcea 4 ) şi a MCPN. Valoarea
totalǎ a contribuţiei MCPN a fost de 35.000 lei 5 .
Cercetarea arheologică sistematică a fost realizată de
un colectiv format din: dr. Mihaela Mănucu-Adameşteanu, (IAB,
responsabil ştiinţific de şantier; resp. sector Incinta greacă 6 ); dr.
Vasilica Lungu, (ISSEE, resp. sector Necropola tumulară
greacă 7 ); dr. arh. Monica Mărgineanu Cârstoiu (IAB, coord.
studiu urbanistic şi releveu de arhitectură); dr. Florin Topoleanu
(ICEM Tulcea, resp. sector Central 8 ); dr. Mihaela Iacob (ICEM
Tulcea, resp. sector extra muros 9 ). Au mai participat: dr. Andrei
Opaiţ (Institutul de Arheologie Iaşi al Academiei Române 10 ), arh.
Virgil Apostol (Muzeul Naţional de Istorie al României 11 ),
Alexandra Dolea, Alina Muşat (doctorande, Universitatea
Bucureşti), Roxana Coadă, Maria Violeta Dobrescu, Stefan
Honcu (masteranzi, Universitatea “Al. I. Cuza”, Iaşi), Ion
Coropceanu (masterand, Universitatea “Dunărea de Jos”,
Galaţi), Bogdan Giosanu, Simona Micu (studenţi, Universitatea
“Dunărea de Jos”, Galaţi). Conservarea primară a
monumentelor, precum şi curăţarea şi conservarea primară a
inventarului arheologic mobil au fost coordonate de Vera Rusu
(restaurator I, ICEM-Tulcea).
Lucrările şantierului au debutat printr-o curăţare
sumară a sitului de vegetaţia care acoperea monumentele
degajate în campaniile anterioare, pentru a le reda vizibilităţii
turiştilor ocazionali. Ca de obicei, s-a constatat că degradarea
acestora, cu excepţia celor asupra cărora s-au realizat
intervenţii de conservare primară şi restaurare, progresează,
fiind favorizată de tehnica specifică de zidărie antică (piatră
legată cu pământ). Efectului factorilor de mediu se adaugă cel al
pătrunderii şi circulaţiei nesupravegheate a vizitatorilor în
interiorul sitului, în condiţiile în care acesta nu este delimitat pe
teren şi nu are trasee de vizitare marcate. Un panou de
prezentare ce conţine elementele de bază pentru precizarea
statutului sitului (însemnul de monument istoric, trimiterea la
LMI/2001, scurtă prezentare a sitului în l. română şi engleză,
plan şi fotografie) a fost amplasat în această campanie în
parcarea de la capătul DJP229, prin grija Primăriei Jurilovca şi a
responsabilului ştiinţific al şantierului.
La începutul campaniei au fost efectuate periegheze,
însoţite de colectare de material, în zonele afectate de lucrările
agricole (nivelări, arături adânci, discuiri repetate) din zona
necropolei tumulare greceşti şi a locuirii peri-urbane din epoca
romană şi romano-bizantină. Pe terenurile respective,
reconstituite ca islaz comunal după 1989, aplicarea Legii
18/1991 a dus la distribuirea a zeci de loturi individuale.
Cercetarea de teren întreprinsă în 2010 pe suprafeţele recent
reintegrate circuitului agricol (2008) a dus la reperarea şi
delimitarea unor suprafeţe a căror explorare arheologică s-a
dovedit imperioasă, monumentele funerare (tumuli) fiind
distruse în proporţie de peste 80%. Deşi abordată ca săpătură
arheologică sistematică, integrată în componenta ce vizează
cunoaşterea spaţiului funerar grec din cadrul sitului, această
cercetare a îmbrăcat un pronunţat caracter de salvare, ducând
atât la recuperarea integrală a informaţiei topografice,
stratigrafice şi cronologice, cât şi a unui bogat şi semnificativ
inventar arheologic 12 , în cea mai mare parte redus la stare
fragmentară de lucrările agricole.
Sector SIG
Cronica cercetărilor arheologice din România – campania 2010
73
Colectiv: Mihaela Mănucu-Adameşteanu, Monica Mărgineanu
Cârstoiu, Andrei Opaiţ, Virgil Apostol, Stefan Honcu, Vera Rusu
Sub-sectorul investigat (SIG S 2009) este amplasat
pe latura de S a fortificaţiei romano-bizantine, în punctul în care,
în 2007, a fost surprins un cuptor circular (Cpt. 1), adosat
incintei greceşti. Săpătura arheologică a urmărit întregirea unor
observaţii efectuate anterior cu privire la utilizarea spaţiului în
epocile greacă şi romano-bizantină. Totodată, prin extinderea
cercetării s-a avut în vedere şi conturarea unei zone relevante
sub aspect muzeistic, în această parte a sitului.
Rezultate anterioare 13
Cu prilejul lucrărilor de conservare primară a
tronsonului de incintă grecească degajat pe latura de sud a
cetăţii (Suprafaţa SIG 2004, totalizând cca 180 m 2 ), în anul
2007 a fost identificat un cuptor de mari dimensiuni (Cpt. 1), de
formă aprox. circulară în plan (diam. = 3,70 m), adosat faţadei
sudice a zidului de incintă grec, al cărei parament îl şi
deranjează parţial (Pl. 2/1-2, 4). Pereţii cuptorului erau căptuşiţi
cu piatră sumar fasonată şi prezentau urmele mai multor
refaceri (Pl. 2/3). Cu acel prilej, cuptorul a fost golit până la
adâncimea de 1,70-2,30 m, fără să se fi putut identifica - in situ
sau în poziţie secundară – alte elemente ale arhitecturii sale
(cupolă, compartimentare, platformă, sistem de susţinere a
platformei). Examinarea inventarului arheologic recoltat tot
atunci din umplutură sugera că funcţionarea sa trebuia atribuită
epocii romano-bizantine. Cercetarea cuptorului Cpt. 1 a fost
reluată în anul 2009, prin deschiderea unei casete (12 x 4 m), la
sud de acesta, obţinându-se clarificări în privinţa stratigrafiei
zonei şi a poziţiei cuptorului în cadrul acesteia, precum şi câteva
informaţii despre locuirea de epocă greacă din zonă 14 .
Campania 2010
A fost continuată cercetarea umpluturii cuptorului Cpt.
1, a suprafeţei deschise în 2009 în faţa lui şi au fost trasate
două şanţuri de sondaj SV (24 x 2 m) şi SE (15 x 1,5 m) pe
laturile de V şi de E ale acesteia, în scopul identificării prezenţei
unor eventuale anexe ale cuptorului. Între extremităţile de N şi
de S ale celor două sondaje există o diferenţă de nivel de cca. 5
m. Ambele sondaje taie panta de S, inclusiv drumul de acces
spre malul lacului Razim, care suprapune un zid antic. Aceste
intervenţii au prilejuit noi observaţii referitoare modul de
realizare al cuptorului, la cronologia şi morfologia locuirii din
zonă.
Principalul rezultat al cercetărilor din anul 2010 îl
constituie identificarea funcţiei cuptorului Cpt. 1 şi precizarea
perioadei sale de funcţionare. Aceste concluzii se sprijină atât
pe observarea arhitecturii sale, cât şi pe examinarea urmelor de
folosire şi a inventarului arheologic asociat. Instalaţia (Cpt.1) a
servit, cel mai probabil, calcinării pietrei în vederea asigurării
cantităţilor de var necesare obţinerii mortarului utilizat la
construirea fortificaţiei romano-bizantine, de care o despart nu
mai mult de 20 m.
Este vorba despre o amenajare cilindrică, cu
diametrul de cca 3,70 m şi adâncimea totală, faţă de nivelul de
călcare actual, de 4,30 m. În partea sa superioară este săpată
în depunerile antropice anterioare momentului construcţiei sale
(cca – 2,50 m din înălţimea conservată), iar în cea inferioară
(cca – 1,80 m din aceeaşi înălțime) în stânca de calcar care
formează promontoriul Capului Doloşman. Pereţii, săpaţi în
pământ, sunt întăriţi (placaţi) cu zidărie (grosime = 0,65/0,70 m)
din blochete sumar fasonate şi bolovani de calcar de mici
dimensiuni, legaţi cu lut, peste care a fost aplicată o tencuială