Cronica-cercetarilor-arheologice-campania-2010 - cIMeC

Văscior fragmentar modelat cu mâna. Datare: sfârșit de sec. II –
primul sfert a sec. III p.Chr.
Cele trei mormintele, descoperite în stare de
conservare precară, au fost identificate în partea de mijloc a
suprafeţei afectate de proiect, în dreptul kilometrului 15+660-
15+670 al viitoarei autostrăzi. Trebuie menţionat că mormintele
sunt izolate de restul complexelor.
În cazul acestora se poate spune, la o primă analiză
succintă, că se datează la sfârşitul sec. II p.Chr. -
începutul/prima jumătate a sec. III p.Chr. şi aparţin populaţiei
sarmatice ce a locuit în sec. II - IV p.Chr. în Câmpia de Vest a
României.
Elementele care definesc acest orizont, fără excepţie
prezente şi în cazul mormintelor cercetate, sunt gropile funerare
de formă dreptunghiulară, orientate pe axa N - S, caracteristice
mormintelor sarmatice din întregul spaţiu locuit de aceştia, pe
durata mai multor secole. O altă caracteristică este orientarea
cu capul spre S sau spre N a defuncţilor. Aceasta din urmă este
caracteristică cu precădere sarmaţilor din stepele nord-pontice,
dar îşi face apariţia la sarmaţii din Câmpia Pannonică către
finele sec. II p.Chr., în urma strămutării după războaiele
marcomanice a unui grup de sarmaţi din spaţiul nord-vest
pontic.
Cert este că, prezenţa pe teritoriul Banatului a
vestigiilor sarmatice trebuie legată de prezenţa şi locuirea
efectivă a acestora în acest spaţiu încă din secolul II p.Chr.
(probabil doar după războaiele marcomanice).
Cea mai mare parte a complexelor identificate şi
cercetate (108) au fost descoperite în jumătatea nordică (între
km 15+510-15+630) a suprafeţei afectate de proiect.
Majoritatea complexelor sunt gropi de provizii şi menajere. 102
dintre acestea sunt de formă circulară şi aveau pereţii drepţi,
oblici sau arcuiţi, iar fundul drept sau alveolat. Şase dintre
complexe sunt de formă dreptunghiulară cu pereţii drepţi sau
uşor oblici, iar fundul alveolat sau drept. Lungimea acestor gropi
variază între 2,43 m şi 4,54, iar lăţimea între 0,43 m şi 0,80 m.
Adâncimea gropilor dreptunghiulare alungite variază între 0,65
m şi 0,97 m de la nivelul de conturare şi săpare.
Inventarul acestor complexe este compus cu
precădere din vase şi fragmente ceramice modelate cu mâna şi
la roată. Cele modelate cu mâna sunt de regulă din pastă
semigrosieră de culoare cărămiziu-cenuşie, maroniu-cărămizie
şi cenuşie, unele cu urme de ardere secundară pe ele. O bună
partea a acestora sunt decorate cu brâuri alveolate, alveole,
crestături şi proeminenţe circulare în relief. Într-o serie de
complexe au fost descoperite ceşti dacice, în unele chiar câte
două sau trei exemplare, vase miniaturale, greutăţi tronconice
din lut, cute, râşniţe şi fragmente de râşniţe. În unele complexe
au fost descoperite şi unelte din fier (ex. cleşte).
Vasele şi fragmentele ceramice modelate la roată sunt
din pastă semifină de culoare cenuşie, cărămiziu-cenuşie,
cărămiziu-gălbuie. Fragmentele descoperite sunt buze, funduri
şi pereţi de la vase de provizii, căni, ulcioare, castroane, boluri
etc.
Unele fragmentele ceramice modelate la roată de
culoare cenuşie sunt decorate cu linii verticale, în val şi în
zigzag obţinute prin lustruire. De asemenea sunt şi câteva
cazuri când fragmentele ceramice de culoare cărămizie sunt
decorate cu linii orizontale, verticale sau în val realizate prin
incizare.
Pe baza materialului ceramic modelat cu mâna şi la
roată, dar şi a puţinelor piese din metal (inel din bronz, oglindă
Cronica cercetărilor arheologice din România – campania 2010
241
din bronz, cleşte din fier etc.), se poate conchide că cele 108
complexe cercetate în jumătatea nordică a suprafeţei afectate
de proiect aparţin unei aşezări dacice, din a cărui suprafaţă a
fost cercetată doar o porţiune, ce se datează în linii mari în sec.
II-III p.Chr. Faptul că aşezarea funcţiona în sec. II p.Chr. este
confirmat atât de materialul ceramic modelat cu mâna şi la roată
cât şi de inelul şi oglinda din bronz.
Inelul este realizat dintr-o singură bucată de bronz,
dreptunghiulară în secţiune, şi are capetele petrecute unul pe
lângă altul. Unul din capete este lăţit. Suprafaţa inelului este
decorată cu ornament „în brăduţ”.
Oglinda este de formă discoidală şi aparţine celui mai
simplu tip de oglindă. Diametrul acesteia este de 6,9 cm, iar
grosimea de la 0,12 cm. Astfel de piese erau încastrate cel mai
frecvent într-o ramă din lemn. Oglinzile tipului dat se întâlnesc o
perioadă îndelungată de timp fiind predominate în anumite
intervale cronologice. Cel mai frecvent, însă, oglinzile acestui tip
se întâlnesc în secolele I a.Chr. – I p.Chr., cu preponderenţă în
cel din urmă. Oglinzile cu discul rotund şi plat se întâlnesc în
diferite medii culturale. Într-un număr foarte mare se întâlnesc
astfel de oglinzi în mediul sarmatic, unde aceste au fost
dominante în sec. I p.Chr. Începând cu sec. II p.Chr. acest tip
de oglindă se întâlneşte tot mai rar atât în mediul sarmatic cât şi
cel roman.
Pe baza materialului arheologic descoperit în cele 108
complexe cât şi a analogiilor cu alte monumente contemporane,
aşezarea cercetată aparţine populaţiei dacice. Din punct de
vedere cultural lucrurile vor fi pe deplin lămurite după analiza
fiecărui complex în parte. Se remarcă prezenţa în cultura
materială a unor materiale alogene ce ţin de lumea romană. O
bună analogie pentru acest sit o constituie aşezările specifice
dacilor liberi din această regiune, precum cele de la Biharea
(BH), Cefa (BH), Cicir (AR), Cociuba Mare (BH), Zerind (AR),
Oradea (BH), Vânători (AR), Zăbrani (AR), Zimandu Nou (AR),
Sântana-Arad (AR), Arad-Ceala (AR).
Materialul arheologic descoperit în complexele
cercetate prezintă elementele definitorii ale unei comunităţi
prospere de indigeni a cărui principală ocupaţie a fost
agricultura, racordată atât la lumea romană (vezi vasele
ceramice modelate la roată şi fragmentele de râşniţă) cât şi la
cea din barbaricum (se poate recunoaşte cu uşurinţă ceramica
tipică atelierelor de la Arad-Ceala şi celor romane provinciale).
Analiza detaliată a inventarelor complexelor, alături de
examinarea cronologiei orizontale a aşezării, va puncta în
termeni mai clari discuţiile referitoare la dacii liberi din această
regiune, la fel ca eventuala posibilitate ca unele dintre complexe
să clarifice limita cronologică inferioară şi superioară deja
propusă. În orice caz, este cert că în partea nordică a suprafeţei
afectate de proiect (15+500-15+640) avem de-a face cu un
orizont al locuirii dacice în epoca romană (sec. II-III p.Chr.), care
îl continuă pe cel din epoca Latène târzie care a existat pe
teritoriile de V ale României.
Nu în ultimul rând ţinem să menţionăm că în partea
sudică a suprafeţei investigate (15+680-15+780) au fost
cercetate 20 de complexe. Majoritatea acestora sunt gropi de
provizii transformate ulterior în gropi menajere. Dintre acestea
se mai remarcă un bordei şi o construcţie în pământ de formă
dreptunghiulară neregulată prevăzută cu o mică treaptă.
Bordeiul de formă circular-ovală neregulată era prevăzut în
partea sudică cu o nişă ce avea lungimea de 1,10 m, lăţimea de
0,96 m, iar înălţimea de 0,92 la intrare şi de 0,70 m în partea de
mijloc. Alte două nişe de dimensiuni mai mici se aflau dispuse