Cronica-cercetarilor-arheologice-campania-2010 - cIMeC

ceramic scos la iveală, în epoca medievală târzie. Această
amenajare s-a realizat prin scoaterea pietrelor provenite din
dărâmăturile antice, la un nivel corespunzător cu cel al zidului
de sfârşit de sec. VI. Resturile locuinţei au străpuns nivelul de
lut galben şi tare care a constituit podeaua amenajării. Locuinţa
din chirpici suprapune un nivel de sec. VI p.Chr., reprezentat de
o podea din lut galben tare, care a fost distrus de o arsură,
vizibilă pe o mare suprafaţă din secţiune. În stratul de arsură au
fost descoperite o monedă (databilă de la Iustin II şi Sofia), o
piesă de harnaşament păstrată aproape integral şi resturile unui
vas din bronz. La nivelul podelei fusese amenajată o mică vatră,
păstrată de asemenea foarte bine, lângă care s-a descoperit un
opaiţ datând din sec. al VI-lea, conservat integral. La cca 30 am
sub nivelul vetrei,o minisecţiune efectuată în partea de S a lui
S6 a scos la iveală un zid anterior, despre care presupunem că
ar putea data în sec. al IV-lea, însă un răspuns mai clar îl vor
oferi cercetările din anii următori. Aşadar, din punct de vedere
istoric, am putea constata următoarele lucruri (evident, cu titlul
de observaţii preliminare): după o fază de sec. IV a edificiului, a
urmat o construcţie de sec. VI, existând o amenajare cu vatră.
Această fază se încheie printr-un incendiu puternic (datorat
probabil distrugerii avare de sfârşit de sec. VI), după care
urmează o compartimentare târzie a edificiului, vizibilă printr-un
zid slab conservat. În sfârşit, în epoca medievală târzie se
amenajează o locuinţă din chirpici, fiind înlăturate toate resturile
de construcţie provenite din dărâmăturile anterioare.
Sectorul X
Colectiv: Dan Aparaschivei, Violeta-Maria Răileanu, Roxana
Coadă, Ion Coropceanu, studenţi UAIC Iaşi
Campania din anul 2010 a avut ca obiective
prestabilite identificarea elementelor arhitecturale din sistemul
de acces de-a lungul incintei şi intensificarea săpăturii intra
muros, pentru a determina existenţa altor edificii şi, bineînţeles,
utilitatea lor. Pe baza studierii aspectelor propuse, ne dorim să
putem trage concluzii pertinente legate de destinaţia acestui
sector al cetăţii.
În funcţie de numărul studenţilor de care am dispus,
ne-am dispersat forţele în câte două puncte de lucru. Iniţial, s-a
lucrat în SX, c. 5 şi c. 1-2, iar apoi am trecut în SX1, unde am
reuşit să avansăm cu săpătura în c.2.
În ceea ce priveşte incinta şi componentele
identificate în anii precedenţi, cercetările din acest an au
confirmat o parte din concluziile anterioare, dar au rezultat şi
alte probleme complexe. Astfel, am început prin îndepărtarea
martorului „de protecţie” lăsat în dreptul întăriturii de un metru
ţesute din punctul în care panta se accentuează, cu obiectivul
declarat de a observa cum se continuă treptele de acces către
partea superioară, respectiv spre V. Reamintim că SX1,
secţiunea paralelă cu SX, deschisă tocmai pentru a lămuri şi
acest aspect, nu s-a dovedit suficient de utilă pentru a urmări
accesul pe trepte. Prin urmare, pe cca. 1,50 m, paralel cu
pintenul, am îndepărtat un strat consistent, de 2,90-3,00 m, de
dărâmătură cu piatră, mortar şi pământ. Pe această suprafaţă
ne-am oprit la -3,60 m, pe un ultim nivel de funcţionare a
incintei, corespunzător ultimei trepte din colţul acesteia (treapta
nr. 5). Ceea ce am constatat în această zonă sunt elemente
care sugerează existenţa unei continuări a treptelor 1-5, dar
care sunt prinse în întăritura de 1 m a incintei. Mai precis, sunt
alte şapte trepte care ies din linia paramentului interior al zidului
de incintă şi urcă până chiar deasupra acesteia. Chiar piatra din
Cronica cercetărilor arheologice din România – campania 2010
131
colţul incintei îngroşate iese în afară cu circa 0,10 m. Urmează a
doua, ieşită cu circa 0,15 m şi aflată la 0,28 – 0,30 m deasupra
celei de-a treia. Aceleaşi caracteristici se întâlnesc la toate cele
şapte noi trepte identificate. Chiar dacă discuţiile pe marginea
utilităţii acestor „mini-trepte” le vom dezvolta mai jos, cert este
că dispunerea lor sugerează clar o succesiune a celor cinci
trepte din partea inferioară, din dreptul incintei de 2,20 m, cu
cele şapte noi trepte din dreptul întăriturii. Din acest motiv,
aceste noi elemente le vom numerota de la 6 la 12, de jos, de la
colţul îngroşării, către partea superioară, spre V.
În acelaşi sistem constructiv, interesant este şi cum
asizele de cărămidă identificate în elevaţia incintei se pierd în
zidăria care suprapune ultimele trepte. Numărul asizelor de
cărămidă scade (de la patru) pe măsură ce se ajunge către
treptele din partea superioară, până când treapta 11 acoperă cu
totul ultima asiză. Acest sistem de construcţie este evident
caracteristic sec. al VI-lea când a avut loc şi refacerea cetăţii
Ibida în ansamblu, şi, implicit, a curtinei X. De altfel, pe lângă
elementele arhitectonice analizate încă din primul an de
săpătură, materialul arheologic ne îndreptăţeşte să constatăm
cel puţin o fază de refacere capitală databilă în sec. al VI-lea, în
această parte a cetăţii. În porţiunea proaspăt cercetată, la cca. -
3,58 m , la colţul îngroşării incintei, am descoperit o cataramă
trapezoidală de mici dimensiuni (1,70 cm, pe latura paralelă
mare, 1,50 cm pe latura paralelă mică, 2 cm lateralele). Această
piesă, utilizabilă, cel mai probabil, ca accesoriu de
îmbrăcăminte, găsită la cca. 1,50 m de incintă, intra muros, se
poate data în sec. al VI-lea, ceea ce întăreşte cronologia
stabilită pentru acest nivel şi pe baza monedelor din anii
anteriori, dar şi a materialului ceramic relevant.
Revenind la sistemul de trepte, la baza celor cinci
trepte de cca. 1 m lăţime, am adâncit săpătura de la martorul de
E până la colţul incintei, spre V, pe cca. 2,55 m. Constatarea
cea mai importantă a fost aceea că nu avem de-a face doar cu
o substrucţie de susţinere a treptelor aşa cum credeam iniţial, ci
este vorba de zidul propriu-zis care, pe o lăţime de cca. 1 m,
intra muros, susţine acest sistem de trepte. Zidăria este din
piatră de calcar de mari dimensiuni (pietre de 0,50 x 0,25 m), cu
mortar de calitate, cu o rostuială bine făcută, sesizabilă pe
alocuri. În partea cea mai înaltă a secţiunii, spre V, am
identificat deja patru asize din această substrucţie. În anul
următor vom relua săpătura pentru a ajunge la plinta zidului de
incintă.
Cum se poate explica sistemul celor cinci trepte din
partea inferioară a secţiunii şi succesiunea cu celelalte şapte
trepte care urcă spre incintă? Un lucru care s-a lămurit după
campania din acest an este acela că treptele descoperite
asigurau accesul pe incintă şi nu către fortificaţia colinară din
apropiere. Mai mult, este sigur şi că incinta măsura 3,20 m încă
de la proiectarea ei, în sec. al IV-lea, dar avea prevăzut acest
sistem de trepte în interior, pe cca. 1 m lăţime. Asta cel puţin
până în locul în care avem de-a face cu acutizarea pantei. De
aici, discuţia se poate dezvolta pe marginea elevaţiei de un
metru lăţime, ceea ce noi am considerat a fi o îngroşare a
incintei datorată presiunii pantei. Rămâne de lămurit rostul
acelor mici trepte care ies din trasa incintei, dar care se pare că
ar continua treptele descoperite la bază, la E de SX. O soluţie
ne-a fost sugerată de colegii A. Opaiţ şi D. Paraschiv care au
constatat că ar putea fi vorba de o refacere capitală a incintei, în
sec. al VI-lea care să fi „afectat” şi respectivele elemente.
Treptele preexistente din etapa iniţială de construcţie, din sec. al
IV-lea, ar fi putut fi acoperite prin supraînălţarea incintei din locul