Cronica-cercetarilor-arheologice-campania-2010 - cIMeC

conexate perioadei de utilizare a acestui spaţiu ca necropolă,
prezenţa lor fiind legată de ritualurile desfăşurate aici. Platoul A
este despărţit de platoul B (terme) spre V de o viroagă orientată
N – S către Dunăre.
Pe platoul B au fost descoperite 5 morminte de
inhumaţie. În baza unei analize sumare, apreciem că aceste
morminte aparţin epocii medievale, încadrarea lor cronologică
strictă urmând sa fie făcută după restaurarea-conservarea şi
analiza inventarului metalic descoperit.
M1. Mormânt de inhumaţie, fără sicriu, identificat la –
0,80 m. Scheletul, de adult, orientat E - V (cap), era întins pe
spate, cu mâinile împreunate pe bazin. Fără inventar.
M2. Mormânt de inhumaţie, în groapă simplă,
patrulateră (1,50 x 0,50 m), fără sicriu, identificat la –0,90 m faţă
de nivelul actual de călcare. Adâncimea păstrată a gropii era de
–0,25 m. Scheletul, orientat E - V (cap), era întins pe spate, cu
mâna stângă pe piept şi mâna dreaptă pe bazin. Capul era
sprijinit pe o „pernă” de pietre. Fără inventar.
M3. Mormânt de inhumaţie în groapă simplă,
patrulateră (1,90 x 0,95 m), fără sicriu, identificat la –0,90 m faţă
de nivelul actual de călcare. Adâncimea păstrată a gropii era de
-0,70 m. Scheletul, orientat E - V (cap), era întins pe spate,
capul cu privirea spre umărul stâng şi mâinile împreunate pe
piept. Pe unul din degete avea un inel de bronz.
M4. Mormânt de inhumaţie în groapă simplă,
patrulateră (2,15 x 0,75 m), fără sicriu, identificat la –0,95 m faţă
de nivelul actual de călcare. Adâncimea păstrată a gropii era de
–0,55 m faţă de nivelul actual de călcare. Scheletul, orientat E -
V (cap), era întins pe spate, cu mâna dreaptă spre umărul drept
şi mâna stângă pe piept. Inventar: un cercel de tip verigă simplă
din bronz, descoperit în zona capului şi doi bumbi-nasturi, tot
din bronz, bitronconici, descoperiţi în regiunea umerilor.
M5. Mormânt de inhumaţie în groapă simplă,
patrulateră (1,90 x 0,60 m), fără sicriu, identificat la –0,90 m faţă
de nivelul actual de călcare. Adâncimea păstrată a gropii era de
–0,30 m. Scheletul, orientat E - V (cap), era întins pe spate, cu
mâna dreaptă pe piept. Datorită stării deteriorate de conservare
poziţia mâinii stângi nu poate fi precizată. Capul era sprijinit pe
o „pernă” de piatră. Fără inventar.
Concluzia ce se conturează în urma cercetărilor
întreprinse până acum pe cele două platouri aflate în apropierea
cetăţii este aceea că locuirea romană extramuros încetează
cândva, la sfârşitul sec. IV p.Chr., ultimele monede fiind de la
Valens. Zidurile locuinţelor de aici au fost demantelate, probabil
în aceeaşi perioadă, când se constată o extindere a spaţiului
locuibil din cetate, încăperile fiind prelungite până în incintă.
Mormintele descoperite pe ambele platouri sugerează folosirea
ca necropolă a acestui spaţiu în perioada medievală. [Cătălin
Ionuț Dobrinescu]
Note:
1. vezi I. Barnea, Nouvelles considérations sur les basiliques
chrétiennes de Dobroudja, Dacia 11–12, 1945–1947, p. 229
2. mai exact conturul exterior al absidei bisericii – vezi Gr.
Florescu, R. Florescu, P. Diaconu, Capidava. Monografie
arheologică, 1, București, 1958, planurile I și II, sectorul I.
3. rapoartele publicate în Dacia – seria veche – şi informaţiile
din monografia Capidava.
4. vezi CCA 2009.
5. vezi supra.
6. cf. identificărilor realizate de dr. G. Talmaţchi.
Cronica cercetărilor arheologice din România – campania 2010
33
9. Câmpulung, jud. Argeș
Punct: Jidova
Cod sit: 13506.02
Autorizația de cercetare arheologică sistematică nr. 134/2010
Colectiv: Constantin C. Petolescu - responsabil (FIB), Florian
Matei-Popescu (IAB), Teodor Cioflan, Ion Dumitrescu (MJ
Argeș)
Campania arheologică s-a desfăşurat în perioada 26
iulie - 10 august 2010 cu fonduri puse la dispoziţie de Ministerul
Culturii şi Patrimoniului Naţional (4000 lei) şi Muzeul Judeţean
Argeş (2000 lei).
Într-o primă fază am luat decizia de a demonta
complexul reprezentat de prăbuşirea structurii unei încăperi a
barăcii identificate, în retentura dextra, între via decumana şi
latura de V a fortificaţiei. Această zonă de distrugere,
identificată încă din campaniile precedente, din anii 2007-2008,
se prezenta sub forma unui complex de formă neregulată de
aproximativ 4, 20 x 2, 70 m, compus în cea mai mare parte din
chirpic, cărămizi, ţigle şi olane, rezultate în urma distrugerii
printr-un incendiu a acestor barăci din retentura dextra. În colţul
de NE al acestui complex au fost descoperite 5 bucăţi mari de
piatră calcaroasă, provenite probabil în urma calcifierii tencuieli
interioare a încăperii acestei barăci. Secţionarea acestei zone
distruse a demonstrat faptul că barăcile erau ridicate pe un strat
de pietriş şi pietre, strat ce poate fi identificat pe toată suprafaţa
zonei de distrugere. Peste acest strat s-au prăbuşit pereţii
barăcilor, după cum indică prezenţa unui strat de chirpic şi
pământ ars puternic, iar peste acest strat au căzut bucăţile din
tencuială şi materialul tegular folosit la acoperiş. La demontarea
acestui complex au fost identificate, pe lângă cantitatea
impresionantă de material tegular, chirpici şi pietre, resturi
ceramice în cantitate foarte mică şi oase de animale, provenind
cel mai probabil de la ovicaprine.
Observaţiile din ultimele campanii, coroborate de cele
din campaniile mai vechi, arată că şi această baracă a fost
distrusă de un incendiu devastator (bucăţile de lutuială, cu
amprentele de nuiele şi pari s-au întărit şi le găsim astăzi sub
forma unor structuri neregulate, deasupra zonei pavajului,
structuri amestecate cu pământ ars puternic). Acest incendiu,
identificat pretutindeni în castru, este cel care, către mijlocul
sec. al III-lea, a distrus întreaga fortificaţie. Distrugerea s-a
datorat invaziei carpilor, din anii 244 - 245 1 , invazie care a
distrus toate fortificaţiile de pe limesul Transalutan (vezi tezaurul
monetar de la Săpata de Jos) 2 şi au atins chiar zona oraşelor şi
fortificaţiilor romane din Oltenia (e.g. Romula). Secţionarea şi
demontarea zonei de distrugere, despre care am vorbit mai sus,
arată fără dubiu existenţa unui singur nivel de locuire al
castrului, întrucât secţiunea a coborât până la nivelul steril din
punct de vedere vegetal şi arheologic.
Pentru a lămuri situaţia clădirilor centrale, în primul
rând a clădirii dublu absidate, clădire identificată între principia
şi horreum, în latus principiorum dextrum (aşa numita „casă a
ofiţerilor”, despre a cărei funcţionalitate nu deţinem până în
acest moment indicii certe), am luat apoi decizia să deschidem
o suprafaţă de 17 x 12,5 m, situată la N de clădirea menţionată,
între horreum şi principia, limita sudică constituind-o via
principalis. Lăţimea suprafeţei suprapune, în linii generale,