Cronica-cercetarilor-arheologice-campania-2010 - cIMeC

mai fost surprinse urme ale nivelurilor roman timpuriu (sfârşitul
sec. III - începutul sec. IV p.Chr.) şi geto-dac târziu (sec. I a.Chr.
- I p.Chr.).
Din motive obiective (durata efectivă a săpăturilor a
fost de doar opt zile, iar caracterul acestora – ştiinţific dar şi
didactic 1 – a impus un ritm moderat) nu s-a putut continua
cercetarea întregului areal, motiv pentru care săpăturile au fost
orientate în două direcţii:
- demontarea unei porţiuni din martorul păstrat între
casetele C8-C9-C17-C18, în scopul surprinderii complete a
traseelor unor elemente constructive descoperite anterior şi al
stabilirii raportului cronologic dintre acestea;
- continuarea adâncirii doar în cinci dintre casete (C2-
C6), pentru uniformizarea profunzimilor la care s-a ajuns, pe
întreaga suprafaţă.
Ca urmare a demontării martorului, au fost culese o
serie de informaţii care, în esenţă, vizează două aspecte.
Primul, constă în surprinderea a două ziduri
perpendiculare, „ţesute” între ele, care delimitează alte încăperi
ce aparţin complexului termal. Zidurile au lăţimea de 0,50 m şi
sunt alcătuite din blocuri de piatră fasonate pe exterior, printre
care sunt intercalate fragmente de cărămizi romane şi mortar
alb. Înălţimea maximă pe care acestea s-au conservat este de
0,60 m.
Primul zid, orientat N - S, se păstrează pe o lungime
de 7,70 m. Capătul său nordic este total demantelat, ca efect al
exploatării pietrei din cetate la începutul veacului al XX-lea. Dea
lungul zidului, pe o distanţă de 1,60 m, se constată prezenţa
unei întreruperi care indică existenţa unei căi de acces între
cele două spaţiile situate spre E şi V, de-o parte şi de alta a
zidului (şi asupra căror utilitate vom reveni puţin mai jos). Cu
aproximativ 2 m înainte de capătul demantelat al zidului descris,
acesta se racorda cu un alt zid, orientat E - V şi păstrat pe o
lungime de 4,40 m. Şi la acesta din urmă, o extremitate, cea
vestică, a fost total distrusă.
Stratigrafic şi planimetric, după cum deja am
menţionat, cele două ziduri făceau parte, fără nici un dubiu, din
ansamblul de construcţii care aparţineau termelor, ce datează
din perioada romană târzie (începutul sec. IV - primele decenii
ale veacului următor). Este dificil de precizat ce rol juca spaţiul
mărginit de ele la N, respectiv E şi delimitat spre S de un alt zid,
descoperit în campaniile anterioare. Având în vedere faptul că
el a fost acoperit cu un strat consistent de pietriş amestecat cu
nisip, nu este exclus să ne aflăm în faţa unui gen de curte, cu
lăţimea de 5, 20 m. În schimb, spaţiul situat în partea opusă,
spre E, a fost acoperit cu un pavaj gros de peste 0,20 m, format
dintr-un strat de lutuială galben-roşcată, sub care sunt dispuse
alte trei straturi, care conţin pietriş, mortar şi un „paviment”
alcătuit din cărămizi sparte pe loc. Printre acestea am identificat
un fragment cu o ştampilă L(egio)VM(acedonica)V(arinia),
inscripţiile tegulare de acest tip fiind datate între anii 295/325 şi
mijlocul sec. IV 2 . În structura pavajului a fost încastrat un canal
realizat din cărămizi şi orientat N - S, lat de 0,30 m. Canalul se
continuă şi în casetele C7 (unde ocoleşte în mod expres
prefurnium-ul camerei cu hipocaust care deservea termele) şi
C6, parcurgând în direcţia Dunării un traseu sinuos şi în pantă
uşor descendentă.
Al doilea aspect, surprins prin demontarea martorului,
constă în prezenţa, deasupra rămăşiţelor zidurilor descrise –
care probabil fuseseră distruse ca urmare a atacului hunic din
primele decenii ale sec. V – a urmelor unei locuinţe din care s-a
păstrat parţial podeaua lutuită şi pardosită cu resturi de cărămizi
Cronica cercetărilor arheologice din România – campania 2010
41
şi ţigle romane. Alături de multă cenuşă, s-a constata şi
prezenţa unei mici vetre, amenajată dintr-o ţiglă romană,
plasată peste un strat mai consistent de lutuială. Stratigrafic,
această locuinţă aparţine nivelului paleobizantin din sec. al VIlea.
În spaţiul celor cinci casete, unde s-a continuat
adâncirea, rezultate mai notabile au fost obţinute doar în două
dintre acestea.
În caseta C6, la E de canalul menţionat anterior, care
deservea termele, au fost descoperite urmele unui jgheab
poziţionat aproximativ perpendicular pe canal, şi păstrat doar pe
lungimea de 0,52 m. Este alcătuit din două olane aşezate unul
în continuarea celuilalt, cu concavitatea în sus. În punctul unde
jgheabul întâlneşte canalul, primul este tăiat şi anulat de
celălalt. Acest amănunt indică existenţa, în interiorul cetăţii, a
unor construcţii mai vechi, anterioare edificării termelor.
În caseta C4, cercetările din anul precedent au
condus la identificarea temeliilor unei barăci şi a urmelor unei
gropi menajere (din inventarul căreia ne-a reţinut atenţia un
fragment de platou acoperit cu smalţ verde-oliv pe care, înainte
de ardere, a fost pictată într-o nuanţă mai deschisă, cu litere
greceşti, abrevierea numelui Χριστoς), ambele din nivelul
paleobizantin. Tot în această casetă a fost atins şi nivelul roman
târziu, reprezentat de resturile unui pavaj alcătuită dintr-un strat
de cărămizi legate cu mortar. Pe alocuri, peste cărămizi s-a
păstrat un strat subţire de lutuială arsă la roşu. Cercetările din
acest an au adus două informaţii suplimentare: prima se referă
la întinderea suprafeţei pavate, care avea dimensiunile de cel
puţin 4,10 x 6,10 m (lungimea sa era probabil mai mare,
deoarece pavajul se continua şi dincolo de profilul sudic al
casetei; a doua informaţie, este legată de datarea pavajului. În
acest sens, o informaţie extrem de importantă ne-a fost oferită
de descoperirea unei monede emisă de împăratul Honorius
(LRBC, 2571-2579, anii 393-395).
În încheiere, considerăm că nu este lipsit de interes
să precizăm că cercetările arheologice din anul 2010 au condus
la descoperirea, mai ales în arealul casetei C2, a unor
numeroase obiecte mărunte, dar extrem de variate şi
importante. În lista acestora, din care prezentăm mai jos doar
piesele reprezentative, putem include, pe lângă fragmentele
ceramice, instrumente chirurgicale (o sondă) 3 , piese de
vestimentaţie şi podoabe (fibule 4 , cercei, mărgele), arme
(proiectile de balistă, vârfuri de suliţă), multe fragmente de
pahare din sticlă (un exemplar păstrând chiar marca
producătorului) şi diverse unelte. Din ultima categorie, se
remarcă o splendidă fusaiolă lucrată din os, cu diametrul de 3,1
cm, pe care a fost sculptată o figură umană.
Note:
1. Săpăturile s-au desfăşurat cu ajutorul studenţilor Universităţii
din Craiova, care efectuează aici practica arheologică.
2. O. Toropu, C.M. Tătulea, Sucidava-Celei, Bucureşti, 1987, p.
103 datează-0 acest gen de inscripţii tegulare între anii 295/325
şi mijlocul sec. IV.
3. Pentru analogii, L. Amon, Armamentul şi echipamentul
armatei romane din Dacia sud-carpatică, Editura Universitaria,
Craiova, 2004, p. 56, 170-171, pl. XLV/5-6.
4. Pe lângă un fragment de fibulă în formă de „bulb de ceapă”,
reţine atenţia o fibulă de bronz atipică mediilor romane, pentru
care, până în prezent, nu am găsit analogii satisfăcătoare.