Cronica-cercetarilor-arheologice-campania-2010 - cIMeC

A fost săpată o secţiune de 2 m 2 situată în
continuarea SI/1957, în partea din spate a peşterii. La fel ca şi
în anul precedent, nu s-au putut delimita mai multe niveluri
arheologice, aşa cum au fost publicate în studiile anterioare. De
asemenea, s-a constatat o acumulare mare de galeţi rulaţi pe
întreaga coloană stratigrafică. Acest lucru este un element
important pentru determinarea modului de sedimentare a
peşterii. Considerăm că sedimentarea s-a realizat prin aport
fluviatil, o dovadă în plus fiind şi activarea frecventă a peşterii
după perioadele ploioase.
Săpătura a fost îngreunată de existenţa blocurilor mari
de calcar, însă cu toate acestea, în campania din acest an
secţiunea a fost săpată până la patul peşterii. Întreg sedimentul
a fost trecut prin sită, iar înregistrările au fost realizate
tridimensional, adâncimile fiind raportate la un unic punct 0.
Descoperirile constau în materiale litice şi faună foarte
bogată şi bine conservată. Piesele sunt reprezentate prin aşchii,
fragmente de lame şi deşeuri, realizate din silex şi jasp. Din
punct de vedere tehno-tipologic, acestea se înscriu într-un
facies din paleoliticul superior.
Ca urmare a constatărilor efectuate în urma acestei
campanii arheologice, a fost reanalizat întreg materialul litic
descoperit de-a lungul timpului în această peşteră. Analiza
materialului litic din peştera Liliecilor a implicat o serie de
dificultăţi privind încadrarea pieselor într-un anumit nivel
arheologic. Conform marcajului de pe piesele care proveneau
din săpăturile vechi, s-a putut observa cu uşurinţă că materialul
reflectă un context stratigrafic destul de nesigur al
descoperirilor.
Având în vedere rezultatele arheologice din săpăturile
realizate de-a lungul timpului în această peşteră, inclusiv cele
efectuate de noi în 2009 şi 2010, considerăm că în peştera
Liliecilor nu se pot delimita cu exactitate niveluri arheologice
individuale, acest lucru fiind datorat sedimentării peşterii şi
activării frecvente a acesteia.
Note:
1. Nicolăescu-Plopşor S. C., 1959, Săpăturile de la Peştera (Les
fouilles de Peştera), Materiale, VI, p. 25-31.
2. Nicolăescu-Plopşor S. Constantin, Nicolăescu-Plopşor Dardu,
Pop Ion, Rişcuţia Cantemir, 1961, Cercetări paleolitice în
peşterile din Ţara Bîrsei (Recherches paléolithiques dans les
cavernes de Ţara Bîrsei), Materiale, VII, p.15-19.
Abstract
The rescue excavations from Liliecilor Cave (Brașov
County) were focused on verifying the deposit stratigraphy. The
findings consist of lithic materials and very rich and well
preserved fauna. The pieces are represented by flake, blade
fragments and debris made of flint and jasper. From technotypological
point of view, the lithic materials belong to Upper
Palaeolithic.
Cronica cercetărilor arheologice din România – campania 2010
215
119. Peștera, com. Peștera, jud. Constanța
Punct: km 167+500-167+700 (Tumulul nr.5 şi 6),
km 168+600-169+100 (Tumulul nr. 3) şi km
169+800-171+000 („Valul mic de pământ”)
Cod sit: 62716.05; 60428.18
Autorizaţia de cercetare arheologică preventivă nr. 113/2010
Colectiv: Cristian Schuster – responsabil, Alexandru Morintz,
Radu Băjenaru, Adrian Ioniţă, Andrei Măgureanu, Cristian
Ştefan, Anca Popescu, Dorin Sârbu, Despina Măgureanu (IAB),
Raluca Kogălniceanu (MJTA Giurgiu), Emil Dumitraşcu, Mihai
Vasile (MNIR), Monica Constantin, Cătălin Constantin (Univ.
București)
Cercetările arheologice preventive din zona Medgidia
a Tronsonului Cernavodă-Medgidia a Autostrăzii Cernavodă-
Constanţa (A2), s-au derulat în perioada 25.05-08.08.2010 în
baza Autorizaţiei nr. 113/2010 a MCPCN şi a Contractul nr.
68/2010 / 725/2010 încheiat între Colas S.A. Franţa Sucursala
România şi Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”. Punctele de
interes arheologic (km 167+500-167+700, km 168+600-
169+100 şi km 169+800-171+000) erau situate, ultimul într-o
zonă uşor înaltă, prezentând o pantă descendentă spre E şi SE,
iar primele două în areale ce domină prin înălţime peisajul
înconjurător. Respectivele zone de interes arheologic îşi aveau
locaţia nu departe de oraşul Medgidia, pornind la V de acesta
de la Drumul Judeţean 222 Medgidia - Peştera. Toate cele trei
porţiuni se găseau pe terasa înaltă din dreapta văii Carasu a
Canalului Dunăre - Marea Neagră.
Anterior şi în timpul săpăturilor arheologice au fost
efectuate măsurători magnetometrice. Pe baza raportului de
densitate din sol, dat de diferenţele de gradient ce se menţin
pentru unele structuri cu aceleaşi caracteristici geomagnetice,
au fost stabilite unele puncte de interes arheologic. Pentru T5 şi
T6 s-au trasat 8 griduri, iar în urma măsurătorilor s-au putut
determina atât structurile centrale din piatră, care acopereau
înmormântările principale, cât şi unele structuri aparţinând unor
înmormântări secundare. De asemenea a fost determinată şi
mantaua tumulului distribuită în jurul mormântului central.
Structurile arheologice au generat în sol anomalii negative,
având valori cuprinse între 2-12 nT, tipice pentru aglomerările
calcaroase. Magnetometric, au fost depistate anomaliile din
această zonă, indicând informaţii pentru strategia de săpătură.
Datorită împărţirii zonei în griduri succesive, a fost posibilă şi
delimitarea structurilor sesizate în teren, acestea fiind protejate
de săpătura mecanizată. În cazul mormântului principal din T5
anomaliile magnetice pozitive (aproximativ 100 nT) au indicat o
compoziţie formată din structuri foarte arse sau chiar metal
(fier). [Cătălin Constantin]
Tumulul nr. 5 a avut o formă aproximativ circulară, cu
diametrul de cca. 60 m pe direcţia E-V şi cca. 52 m pe direcţia
N-S. Înălţimea păstrată, măsurată cu staţia totală dinspre S, de
pe drumul de acces (situat între T5 şi T6) era de 2,40 m;
măsurătoarea efectuată din partea de NE a tumulului, de la
aprox. 10 m distanţă de poalele sale, a indicat o înălţime de
2,80 m. Tumulul a fost împărţit în patru sectoare prin cei doi
martori, de 2 m lăţime, trasaţi perpendicular, aproximativ pe
mijlocul său, astfel încât aceştia să se întretaie în partea cea
mai înaltă a tumulului. În trasarea martorilor magistrali s-a avut
în vedere şi posibilitatea obţinerii unui profil comun cu T6, prin
unirea martorului magistral N -S al lui T5 cu cel orientat N - S al
lui T6. Pe martorii magistrali au fost fixaţi ţăruşi din 2 în 2 m, cu