Cronica-cercetarilor-arheologice-campania-2010 - cIMeC

construiesc imaginea unei aşezări întinse şi, probabil, de lungă
durată. Ceramica descoperită în complexe (oale cu toartă
decorată cu linii pictate cu alb, vase nesmălţuite cu motive
florale pictate cu alb sau galben, farfurii, străchini, ulcioare,
“sfeşnice” smălţuite, fragmente de vase din porţelan cu decor de
tradiţie orientală), fragmentele de pipă, piesele de metal (cuţite,
o seceră, o furculiţă de fier cu mâner din os, un instrument din
os de curăţare a pipelor) ar sugera o încadrare a acestora în
sec. XVII – XVIII. Spaţiul locuit ne apare sub forma unei asocieri
de construcţii adâncite (o singură construcţie de suprafaţă a fost
identificată şi cercetată) şi gropi. Complexele sunt distribuite pe
întreaga lăţime a viitoarei autostrăzi, atât în zona de luncă cât şi
pe terasă. Construcţiile au gropile de formă rectangulară săpate
în general în depunerea de argilă galbenă (4) de la nivelul
căreia au şi fost surprinse cele mai multe dintre acestea. Există
indicii că unele gropi perforau şi stratul cenuşiu (2) dar în acest
strat conturul lor este dificil de identificat. În general, cele mai
multe construcţii au spaţiul locuibil restrâns, interpretarea lor
drept locuinţe părând exagerată. Imaginea oferită de săpătură
este fragmentară fiind posibil ca gropile surprinse să reprezinte
de fapt doar spaţiul de acces la cuptor, construcţia originară
putând avea formă şi dimensiuni diferite. Acest lucru ar putea fi
susţinut şi de faptul că nu am descoperit nici o groapă de par în
interiorul gropii construcţiilor. Acestea ar fi putut fi săpate în
exterior, la suprafaţă, parte constructivă imposibil de determinat
arheologic. Două complexe pot fi interpretate drept cuptoare cu
groapă de acces. CPL3 este o construcţie de mari dimensiuni,
având groapa rectangulară (6 × 5 m), cu un cuptor amenajat în
peretele de S. Cu excepţia CPL7, pe a cărui „podea” constituită
din depunerea de argilă alb-gălbuie cu mulţi carbonaţi până
unde a fost săpată groapa au fost amenajate două vetre, toate
construcţiile au un cuptor amenajat într-unul din pereţii gropi, de
obicei la unul din colţuri. Bolta şi vatra au fost apoi lutuite,
datorită arderii formându-se o crustă cu grosimea variabilă (1–2
cm). Construcţia CPL43 avea amenajate în peretele gropii două
cuptoare alăturate având gura de acces comună. Pe stratul de
cenuşă al vetrei cuptorului CPL32 am găsit şi câteva fragmente
de lipitură cu urme de nuiele, ceea ce ar putea indica un alt
sistem de construire al cuptorului, asemănător celui întâlnit în
alte aşezări (tipul b de la Coconi 2 ). Cuptoarele au în plan forma
circulară, de diferite dimensiuni (diametrul cuprins între 0,70 şi 1
m). Adesea, zona din dreptul gurii cuptoarelor (uneori cruţată în
argilă ca un fel de banchetă) era şi ea lutuită, un fel de
continuare în interiorul construcţiei a vetrei cuptorului. În cazul
vetrei din CPL4–5, la limita de N a acesteia a fost amenajată o
gardină; uneori asemenea gardine erau un fel de continuare a
pereţilor cuptorului în interiorul construcţiilor. În câteva cazuri au
fost folosite pentru amenajarea şi întărirea gurii cuptorului
cărămizi aşezate una peste cealaltă legate între ele cu lut
galben. Uneori, gura cuptorului era marcată doar de două
cărămizi aşezate pe cant. Cărămizile erau folosite şi pentru
amenajarea vetrei din faţa cuptorului. Bolta cuptoarelor a fost
descoperită de obicei prăbuşită pe stratul de cenuşă aflat pe
vatră, împreună cu argila galbenă din depunerea în care a fost
amenajată. De pe fundul gropilor unor construcţii se adânceau
mai multe gropi, de regulă de formă ovală, puţin adânci (0,20–
0,30 m). În umplutura unor asemenea gropi am găsit câteva
cioburi sau fragmente mari de vase, o seceră. Aceste gropi
puteau reprezenta locuri de depunere a unor obiecte scoase din
uz (fragmente ceramice), fie spaţii de păstrare/depozitare a unor
unelte, groapa umplându-se după abandonarea bruscă a
construcţiei. În câteva construcţii, în special în zona din faţa
Cronica cercetărilor arheologice din România – campania 2010
181
cuptorului, au rămas după abandon vase întregi şi alte obiecte,
precum furculiţa din fier cu doi dinţi şi mâner din os, descoperită
în CPL38. Totuşi, cele mai multe obiecte se aflau în umplutura
gropii construcţiilor, depuse/aruncate aici probabil după
abandon: cioburi (în cele mai multe cazuri), foarte multe oase
de animale, părţi din schelete de câine cu oasele aflate în
conexiune anatomică, zgură de fier, un chaton cu piatră
aparţinând unui inel din bronz.
În jurul unor construcţii şi în spaţiul dintre acestea, pe
întreg traseul autostrăzii, sunt distribuite foarte multe gropi
circulare sau ovale în plan, adânci (unele de aproape 2 m), cu
profilul în formă de clopot. Iniţial acestea au fost săpate fie
pentru păstrarea alimentelor (aşa cum sunt interpretate de
obicei aceste complexe), fie pentru extragerea argilei, în special
cea alb-gălbuie cu mulţi carbonaţi, în această depunere fiind de
obicei scobiţi pereţii gropilor (utilizarea acestui tip de argilă
pentru lutuirea vetrei cuptoarelor este mai bine documentată în
cazul CPL3 şi CPL4–5); ulterior aceste gropi au avut alte
destinaţii. Cele mai multe au umplutura omogenă, cenuşie, cu
lentile de argilă galbenă. În mai multe gropi au fost depuse
cantităţi mari de cenuşă şi cărămizi, multe oase de animale,
cochilii de scoici, fragmente ceramice, cuie, pipe fragmentare,
cranii de vită. Pe fundul unei asemenea gropi am găsit un
schelet uman, în decubit ventral; o monedă (fals Dabija) se afla
în umplutura altei gropi.
Este evidentă tendinţa de excludere spaţială a
necropolei şi a construcţiilor, probabil multe dintre acestea din
urmă fiind contemporane mormintelor. Multe construcţii se află
imediat lângă limitele de N, S şi V ale necropolei, cu alte
cuvinte, necropola se afla la un moment dat în cuprinsul
aşezării. Doar CPL16 a fost amenajat la marginea de NE a
necropolei. Din păcate, în ciuda eforturilor, nu am reuşit să
stabilim cu certitudine relaţia dintre acest context şi mormintele
de aici. De asemenea, câteva gropi (CPL46, 60, 65) au fost
săpate în zona necropolei distrugând mai multe morminte, oase
umane fiind antrenate în umplutură. Este evident că acestea au
fost săpate într-o perioadă în care memoria existenţei cimitirului
se pierduse. Viitoarele cercetări arheologice şi istorice ar putea
să stabilească relaţia dintre cimitirul cercetat de noi, cel
semnalat în apropiere, spre NE, şi cimitirul contemporan, unele
cruci din acesta datând din sec. XIX. De asemenea, cercetarea
viitoare a locuirii medievale de la Creţuleasca va trebui să
surprindă mai elocvent relaţia cu alte descoperiri contemporane
din valea Pasărei, precum cele de la Afumaţi (sat atestat pentru
prima oară în 1510; aici au fost cercetate arheologic o
construcţie de la sfârşitul sec. XVII şi mai multe morminte datate
în sec. XV–XVIII 3 ), Vadu Anei (aşezare şi necropolă din sec.
XVI–XVII 4 ). De asemenea, studiul istoric ar trebui să acorde
atenţie relaţiilor cu Bucureşti, cu Mânăstirea Plumbuita, în
special. A fost accentuată de către istorici poziţia favorabilă a
acestei mănăstiri ca nod al unor drumuri care legau Bucureştii
de satele din jur, precum Fundeni, Afumaţi, Ştefăneşti, Pipera.
Trebuie amintit faptul că, în sec. XVII, pe moşia Ambeşti
aparţinând acestei mănăstiri, către capătul acesteia spre
Ştefăneşti s-a format satul Lipovăţu 5 , care poate fi pus în relaţie
cu descoperirile noastre.
În ciuda caracterului de salvare al cercetării, am încercat
stabilirea unui eşantion reprezentativ pentru tamisare cu scopul
identificării unor categorii de materiale arheologice, imposibil de
reperat macroscopic. În aceste condiţii s-a decis ca din anumite
complexe să se recolteze sediment (cantităţi cuprinse între 10–
48 l). Cernerea s-a realizat sub jet de apă, cu două site (0,5 mm