Cronica-cercetarilor-arheologice-campania-2010 - cIMeC

amenajată la bază şi o terasă. Am realizat şi foarte multe
sondaje în afara sitului eneolitic cu carotiera manuală aflată în
dotarea instituţiei.
În anul următor ne propunem finalizarea cercetării
locuinţei 6 şi a St.15, lărgirea spre E a respectivului sector,
deschiderea unor noi secţiunii din afara sitului eneolitic,
finalizarea a St.13C, cercetări de teren în jurul sitului.
35. Măxineni, com. Măxineni, jud. Brăila
Punct: Mănăstire
Cod sit: 43572.01
Autorizaţia de cercetare arheologică sistematică nr. 8/2010
Colectiv: Cândea Ionel - responsabil, Croitoru Costin (M Brăila)
De la bun început se impune o precizare: actuala
aşezare Măxineni din judeţul Brăila nu se află pe vatra veche a
Măxinenilor, - sat atestat documentar întâia oară la 1554.
Inundaţii pustiitoare şi destul de dese au determinat pe locuitorii
lui să părăsească imediata vecinătate a Siretului (de fapt
confluenţa Buzăului cu Siretul). În 1878-1879 ei s-au retras la
aproape 9 km spre V, acolo unde, observaseră de mult că
terenul, ceva mai înalt, îi putea feri de asemenea greutăţi.
Aşadar fosta vatră a satului Măxineni, se afla situată
pe malul Siretului acolo unde, nu departe de digul construit în
anii 1951-1953, a rezistat până astăzi ruina mănăstirii ridicată
de Matei Basarab. Aici, pe partea dreaptă, Siretul primeşte ca
afluent Buzăul în dreptul localităţii Voineşti (atestată în 1570) iar
pe partea stângă câteva pâraie de mică importanţă: Suhu,
Lozova şi Mălina.
Ruina mănăstirii Măxineni se află situată în imediata
vecinătate a vetrei satului medieval Măxineni, precum şi a
satelor Voineşti (Voileşti), Latinu şi Corbu Vechi. Situl a fost
afectat, într-o oarecare măsură (0,50 – 0,80 m), de luptele date
în zonă în Primul război mondial (1917).
Cercetarea arheologică (1976, 1978-1980, 1982-
1989, 1991) a dus la evidenţierea a trei etape constructive: ante
1637 (sfârşitul sec. XVI); 1637; refacerea din 1857-1859
(arhitect Schlatter).
În centrul sitului arheologic, cercetat doar pe suprafaţa
curţii mănăstirii, se află ruina bisericii ridicate de Matei Basarab
şi Elena Doamna şi refăcută în 1857/1859. Împrejurul acesteia
se află necropola satului Măxineni şi a mănăstirii, precum şi
fundaţiile unor anexe şi a zidurilor de incintă.
Obiectivele cercetării:
- identificarea urmelor de locuire medievală târzie,
adică a unor indicii materiale privind vechea vatră a satului
Măxineni;
- verificarea existenţei unei necropole şi eventual
stabilirea raportului cronologic dintre aceasta şi mănăstire;
- verificarea existenţei unor eventuale vestigii mai
vechi decât viaţa mănăstirească (1636/1637) sub nivelul de
călcare din beciul fostei stăreţii.
Pentru îndeplinirea obiectivelor propuse s-au efectuat
mai multe secţiuni şi sondaje, în general dispuse în continuarea
celor efectuate în campaniile precedente. În acest sens,
intervenţiile din anul 2010 au fost numerotate similar celor
precedente, desigur cu indicarea anului campaniei pentru a nu
se confunda.
Cronica cercetărilor arheologice din România – campania 2010
86
S1 trasată la S de Mănăstire, în continuarea S1/1976,
faţă de care a fost lăsat un martor de 10 m. Dimensiunile
acesteia au fost 26 x 2 m, împărţită în 13 carouri (2 x 2 m),
numerotate începând din capătul nordic. Cum era de aşteptat,
la graniţa dintre c. 4 şi 5 a fost interceptat zidul de S al curţii
mari a Mănăstirii, încă de la adâncimea de 0,20 m. În secţiune
au fost surprinse, atât la N cât şi la S de zid (aşadar atât în
interiorul cât şi în exteriorul curţii) 12 morminte de inhumaţie.
Pentru majoritatea dintre acestea a fost necesară efectuarea
unor casete laterale. Rareori a fost sesizată forma gropilor,
săpate până la pământul galben.
S8 trasată la S de Mănăstire, în continuarea S8/1978,
paralelă cu S1/2010. Dimensiunile acesteia au fost 10 x 4 m,
împărţită în 10 carouri, numerotate începând cu colţul nordvestic.
În suprafaţa săpată au fost identificate patru morminte şi
o instalaţie sezonieră din care a fost cercetat un cuptor de
cărămidă. În privinţa mormintelor, numerotate în continuarea
celor din S29 nu a fost sesizată forma gropilor, săpate până la
pământul galben.
S29 trasată la S de Mănăstire, perpendicular pe zidul
nordic al stăreţiei. Dimensiunile acestei suprafeţe au fost 10 x 6
m, împărţită în 15 carouri, numerotate începând cu colţul nordestic.
În zona investigată efortul nostru s-a concentrat pentru a
pune în evidenţă gârliciul beciului stăreţiei. Din aceste raţiuni
cercetarea întregii suprafeţe nu a fost epuizată, aceasta urmând
a se efectua într-o campanie ulterioară. În c. 1-2 s-a identificat
gârliciul, punându-se în evidenţă, la adâncimea de –1,80/1,85 m
şi primele două trepte. De o parte şi de cealaltă a intrării au fost
descoperite, în zidurile ce o flanchează, două ocniţe de felul
celei identificate în S1/1976 pe latura de S a beciului stăreţiei.
Zidurile au fost construite din cărămidă, având la bază pietre de
râu, surprinse deocamdată pe o adâncime de 0,70/0,80 m, fără
să se fi ajuns la pământul viu.
S30 trasată la S de Mănăstire, perpendicular pe zidul
nordic al stăreţiei. Dimensiunile acestei suprafeţe au fost 10 x 2
m, împărţită în 5 carouri, numerotate începând cu colţul nordic.
În zona investigată efortul nostru s-a concentrat pentru a pune
în evidenţă unul dintre cei trei stâlpi ai beciului stăreţiei. Din
aceste raţiuni cercetarea întregii suprafeţe nu a fost epuizată,
aceasta urmând a se efectua într-o campanie ulterioară. În c. 3-
4 s-a identificat stâlpul gros de aproximativ 0,90 m, înalt de 1,70
m, care mai păstra în partea superioară elemente cu privire la
naşterea bolţilor.
S-au realizat patru secţiuni care au necesitat
deschiderea unor casete laterale, în total aproximativ 128 m 2
cercetaţi.
Am folosit pe lângă săpătura manuală şi tehnicile
moderne ale cercetărilor de tip survey.
Obiectivele cercetărilor viitoare
Verificarea existenţei unor eventuale vestigii mai vechi
decât viaţa mănăstirească (1636/1637) sub nivelul de călcare
din beciul fostei stăreţii. Datele obţinute în campaniile
arheologice viitoare vor fi folosite, alături de cele cunoscute
până în momentul de faţă, la întocmirea unui istoric al
cercetărilor menit să sprijine proiectul de restaurare a stăreţiei
cu beciul domnesc, amenajarea curţii şi a zidurilor de incintă ale
mănăstirii Măxineni, aşa cum deja s-a întâmplat cu mănăstirea.
Bibliografie:
Ionel Cândea, Mănăstirea Măxineni, Editura Istros, Brăila, 1996.