Cronica-cercetarilor-arheologice-campania-2010 - cIMeC

vatră, amenajare identificată la –2,30 m, sub podeaua L1, deci
anterioară complexului de locuire din sec. VI-VII (dată la care,
se pare că îşi încetează existenţa locuinţa şi anexa sa).
Aşa cum am precizat anterior, Z1 este alcătuit din
pietre de dimensiuni medii legate cu mortar lăptos sfărâmicios şi
inconsistent. Partea superioară a fost surprinsă la –2 m, în timp
ce baza, atât cât a fost cercetată, se află la –2,57 m. Diametrul
maxim este de cca. 1 m, având înălţimea actuală de 0,55 m,
ceea ce face dificilă şi doar ipotetică o catalogare a sa ca bază
pentru un pilon de susţinere.
O altă situaţie interesantă a apărut între construcţia
rotundă din piatră şi fundaţia Z2. Astfel, deasupra ultimei asize
de piatră a Z2, spre E, s-a dezvelit un rest de perete din lut
direcţionat pe axa S - N. În micro-profilul estic s-a putut observa
succesiunea momentelor de elevare, distrugere şi reconstruire a
L1.
În stadiul actual al investigaţiilor, putem doar emite
ipoteza că L1, poate un depozit şi cu o cameră pentru locuit,
databilă în sec. al VI-lea - începutul sec. al VII-lea, a fost ridicată
pe o fundaţie mai veche. Ca argumente ar fi, pe de o parte,
faptul că în momentul edificării sale, temelia se mai păstra doar
pe anumite porţiuni, aceasta fiind deja distrusă anterior, iar pe
de altă parte, traseul urmat de pereţii noii construcţii nu se
suprapun perfect pe linia descrisă de baza din piatră şi
cărămidă.
În jumătatea estică a c.5 şi 6 s-au continuat lucrările de
demontare a pereţilor prăbuşiţi în urma distrugerilor locuinţei şi
reamenajării spaţiului locativ. S-a continuat investigarea vasului
de provizii descoperit în 2008. În umplutură au fost identificate
bucăţi de vălătuci arşi, de culoare roşietică (probabil, resturi din
pereţii distruşi ai L1) şi diverse fragmente ceramice specifice
sec. al VI-lea, printre care câteva bucăţi de buză, toartă şi corp
de amforă LR II. Aceste dovezi ne-au determinat să
concluzionăm asupra destinaţiilor sale secundare: vatră ori
depozit menajer.
Suprafața A
Colectiv: Aurel Stănică, Niculina Dinu
În campania din anul 2008 cercetările s-au oprit pe un
nivel datat larg în sec. XIII-XIV. Tot în anul 2008 făceam
precizarea că, nivelurile din acest sector sunt puternic afectate
de intervențiile antropice, fapt scos în evidență și de faptul că
materialele arheologice sunt amestecate și din diferite
perioade 4 .
În c.C1 a fost degajată vatra descoperită în ultima
campanie. Curățarea contextului situat la N și E, reprezentat de
un pământ granulos cu multă cenușă și câteva fragmente
ceramice vitrifiate, a dus la identificarea unui strat gros de
cenușă.
Vatra este distrusă în cea mai mare parte; se
păstrează doar peretele vestic și o parte din platformă. Peretele
păstrat are o înălțime de 0,10-0,12 m, cu o mică alveolare în
partea superioară. Vatra a fost surprinsă la -1,45 m; este
confecționată din lut care conține paie și pleavă, fiind ridicată
pe o amenajare din pământ cenușos-granulos. Am secționat
complexul, pe o lungime de 0,80 m, pe latura de E, unde a
apărut un obiect din fier, probabil cosor. În apropiere vetrei, c. 2-
3, a fost cercetată o amenajare cu chirpic (0,44 m lungime și
0,14 lățime), care reprezintă peretele unei locuințe, din care nu
au mai fost surprinse și alte elemente.
Cronica cercetărilor arheologice din România – campania 2010
55
În c.A 3-4, la N de zidul de incintă, a apărut o
amenajare cu pământ galben, din care au fost recoltate
fragmente ceramice de epocă romană, dar și fragmente de
cărămizi cu ștampila CL.FL.M. Spre limita de V a acestei
amenajări se conturează o groapă menajera, pe care o vom
cerceta în campania viitoare. În c. E 1-3, a fost epuizat nivelul
de dărâmătură și delimitat amenajarea cu pământ galben de la
sud de aceasta.
În c.B, C, D 1-2, a fost cercetat un context,
reprezentat de un strat gros de cenușă, situat la N de vatra
cercetată, care conține fragmente ceramice din sec. al XIII-lea.
Nivelul de incendiere, indică în opinia noastră momentul 1242,
când tătarii au atacat și cetatea Isaccea – Noviodunum. În
același context, a fost descoperită o monedă de argint, un gros
(matapan), emis de dogele Veneţiei Pietro Ziani (1205-1229).
Prezența materialului de combustie lemn, stuf, indică un
incendiu puternic, care a distrus complexele de locuire din
această zonă. Prezența monedei venețiene, a monedei tăiate
(stamena devalorizată), asocierea cu materialul ceramic, ne fac
să înclinăm spre această ipoteză privind momentul (anul 1242)
în care s-au petrecut distrugerile.
Curtina C2
Colectiv: Aurel Stănică
În campania din acest an, a fost deschisă o nouă
secțiune (8 x 3 m), prin extinderea ultimei secțiuni, la V de
Turnul A – TA4. Astfel, în următorii ani abordăm segmentul de
curtină cuprins între TA și TM. Materialul arheologic descoperit
în solul vegetal, dar și sub acesta (până la -2 m), este
reprezentat în cea mai mare parte de ceramică de epocă
romană sau medio-bizantină (fragmente de vase borcan,
fragmente de ceramică smălțuită), oase de animale sau pește,
amestecate cu materiale mai recente. Spre capătul secțiunii, în
c.8, lângă zidul de incintă de epocă romano-bizantină, apare un
strat consistent de pământ galben, afânat, din care au apărut
diverse obiecte din fier, fragmente de sticlă pentru geam,
fragmente de obuz, cartușe, bucăți de sârmă, dar și fragmente
de țiglă cu inscripția – F.P.C. SIMILEASCA_BUZEU, care
sugerează o anumită intervenție. În această zonă, a existat
probabil o amenajare din perioada celor două războaie
mondiale – fie tranșeu, fie construcție ce servea drept adăpost
și care se afla în apropierea tranșeelor – 5 , despre care nu
putem face prea multe precizări în stadiul actual al cercetărilor,
ce a fost dezafectată și a devenit un spațiu în care au fost
aruncate materialele sus menționate.
Incinta Est – S 1
Colectiv: Florin Topoleanu, Aurel Stănică
În campania anului 2010 a fost deschis un nou sector de
cercetare sistematică a cetății. În partea de E, cu scopul de a
identifica zidul/zidurile de incintă, a cărei existență este doar
amintită în lucrările mai vechi (colectiv Dinogetia, I. Barnea).
Având ca repere forma terenului ca și urmele de zidărie vizibile
la nivelul actual de călcare, a fost practicată o secțiune (S1 Est)
lungă de 15 m orientată N - S, lată de 3 m, rezultând 5 casete
cu laturile de 3 m, numerotate de la V la E.
Elementul principal al secțiunii este zidul de incintă din
c.1-4, orientat NE-SE, moment care marchează astfel unul
dintre traseele fortificate ale cetății.