Cronica-cercetarilor-arheologice-campania-2010 - cIMeC

practicat în jumătatea vestică a navei laterale sud este o
consecință directă a faptului că în urma săpăturilor de la
începutul anilor 1950 aceasta a fost golită aproape până la
stâncă și reumplută ulterior.
În nava centrală, cercetarea s-a desfășurat exclusiv în
jumătatea estică, în spațiul situat între criptă și pavajul de
cărămidă conservat in situ în zona centrală a navei centrale.
Pentru explorarea arheologică efectivă a zonei dintre criptă și
pavajul de cărămidă au fost practicate trei suprafețe, după cum
urmează:
- suprafața SE: situată între stylobatul S, secțiunea S2
S (la V) și S1 (la N). Dimensiuni: 2 x 1,44 m. Limita estică a
acestei suprafețe se situează la cca. 0,90 m distanță față de
umărul sudic al absidei;
- suprafața NE: situată între stylobatul N, secțiunea S2
N (la V) și Z13 (la S). Dimensiuni: 2,30 x 1,30 m. La fel ca în
cazul secțiunii corespondente de la S, limita estică a acestei
suprafețe se situează la 0,90 m de umărul nordic al absidei.
- pavajul de cărămidă din centrul navei centrale:
singura zonă necercetată anterior în interiorul basilicii; din
suprafața totală conservată cu dimensiunile inițiale de 2,18 x
2,10 m am cercetat, prin secționare, o arie cu dimensiunile de
1,14 x 2,10 m; am conservat in situ o zonă restrânsă din pavajul
de cărămidă, cu lățimea de 1 m ca martor altimetric al ultimului
nivel de ocupare din interiorul edificiului creștin;
Investigația arheologică din această zonă a permis
elucidarea unor aspecte legate de configurația exactă a unora
dintre construcțiile anterioare basilicii, reperate în nava centrală
în campaniile anterioare și a permis o serie de observații de
ordin constructiv privind arhitectura monumentului creștin.
- zidul Z13 a fost dezvelit pe toată lungimea sa
(măsoară 6,48 m lungime) și se întinde la E până la
deschiderea absidei; împreună cu Z14 definește colțul nordvestic
al unui edificiu de mari dimensiuni, orientat E - V, edificiu
care a fost afectat de construcția stylobatului N al navei
centrale; orientarea acestei construcții este diferită de cea a
edificiului identificat sub nivelul narthexului și pare să dateze din
perioadele IA și IB ale cetății (corespunzătoare sec. I și II
p.Chr.); orientarea edificiului din care subzistă zidurile
convențional denumite Z13 și Z14 este respectată și de canalul
C1 identificat în jumătatea vestică a navei centrale;
- cripta a fost amplasată imediat la S de zidul Z13, cu
respectarea traseului acestuia, care nu a fost afectat de
construcția dispozitivului pentru conservarea relicvelor; pentru
degajarea până la stâncă a peretelui vestic al criptei am
demontat și semisecțiunea S1A (reminiscență din vechea
secțiune magistrală E - V prin întreg monumentul), de-a lungul
feței sudice a zidului Z13. Din această zonă și dintr-un strat
consistent de nivelare a stâncii am recuperat un kantharos
pergamenian parțial reîntregibil, cu firnis negru și decor în stilul
West Slope, precum și o toartă ștampilată sinopeeană. Timbrul
amforic este redat pe patru rânduri, cu menționarea astynomului
Zè(ni)os Apollodôrou pe rândurile doi și trei, iar pe rândul patru
a fabricantului, Ktèsôn. Timbrele amforice datate prin astynomul
mai sus menționat fac parte din grupa Vb definită de Nicolae
Conovici 2 . Datarea avansată de autor pentru întreg grupul V se
situează în intervalul cuprins între jumătatea sec. III și primul
deceniu al sec. II a.Chr. (257–190 a.Chr.). Alte exemplare sunt
cunoscute la Satu Nou, în nivelul 7;
- stylobatele au fost amenajate cu șanț de fundare
mult mai lat decât zidurile, șanț vizibil la N, în interiorul navei
centrale;
Cronica cercetărilor arheologice din România – campania 2010
65
- cripta a fost săpată în pământul de umplutură din
nava centrală, chiar de la nivelul de la care a fost practicat
șanțul de construcție al stylobatului N; groapa sa de amenajare
perforează practic aproape toate straturile de depunere până la
stâncă; la interior pereții criptei sunt amenajați din zidărie mixtă,
cu blocuri fasonate de calcar ce alternează cu o asiză de
cărămidă, care sunt susținuți de un masiv de zidărie exterior din
piatră de dimensiuni reduse, legată cu mortar;
- prin secționarea zonei cu pavaj de cărămidă din
nava centrală am obținut date stratigrafice prețioase pentru o
mai bună înțelegere a edificiilor identificate în nava centrală;
astfel, am putut constata că pavajul de cărămidă a fost așezat
pe un strat preparator din pământ brun închis, ce conținea
agregate mărunte, scoică și a fost separat de construcțiile
anterioare printr-un talus puternic solidificat; aceste două
secvențe corespund cronologic etapelor IVA–IVB (sec. VI
p.Chr.); am identificat nivelul exterior al edificiului definit de
zidurile Z13 și Z14, precum și colțul unui alt edificiu, aflat în
vecinătatea stylobatului S, construcție din care cunoaștem cu
certitudine zidul estic (Z15, identificat inițial în secțiunea S2 S) ;
stânca a fost nivelată în această zonă, ca dealtfel în întreaga
arie, cu două straturi succesive de pământ brun închis în care
materialele arheologice sunt foarte rare.
Am recoltat o cantitate moderată de fragmente
ceramice, câteva fragmente de tencuială pictată provenind de la
secționarea zonei cu pavaj de cărămidă din centrul navei
centrale, cinci piese monetare din bronz (cu numerele de
inventar cuprinse între 59 și 63), sticlă fragmentară, fragmente
osteologice, o arhitravă din marmură albă.
Săpăturile arheologice din nava centrală au fost
documentate cu numeroase desene arheologice (profil
transversal prin nava centrală în dreptul criptei, profil la limita
vestică a zonei cu pavaj de cărămidă din centrul navei centrale
înainte și după demontarea parțială a acesteia, profil cu fața
sudică a zidului Z13), fotografii digitale, reactualizarea fișei de
structură constructivă pentru Z13, fișe de structură constructivă
pentru zidul Z19.
Aria de la E de absidă a fost cercetată prin două
suprafețe, situate de o parte și de alta a absidei. În zona aflată
la E de nava laterală N a basilicii, cercetarea din semisecțiunea
N a suprafeței NE a permis identificarea a cel puțin două nivele
de ocupare și o singură structură constructivă, zidul Z20, vizibil
în profilul N al secțiunii. Zidul Z20, din care se mai păstrează
doar asizele inferioare ale fundației, este așezat direct pe
stâncă, care prezintă o declivitate importantă de la E spre V,
către extremitatea estică a navei laterale N. Edificiul roman din
care face parte zidul mai sus pomenit a fost dezafectat cel mai
probabil în a doua jumătate a sec. al III-lea (etapa IIA), iar
terenul a fost nivelat cu un strat consistent cu lut galben, posibil
nivel de funcționare al altui edificiu aflat mai la E. În campaniile
2008 și 2009, de pe această nivelare cu lut am recoltat mai
multe monede din bronz care acreditează o datare în cursul
sec. al IV-lea. În campaniile viitoare se impune cercetarea navei
laterale N și verificarea posibilelor legături constructive pe care
zidul Z20 le-ar putea avea cu pavajul din dale de calcar
identificat de Gr. Florescu în colateralul N al basilicii. Încă de la
începutul lucrărilor în suprafața nord-est absidă am conservat in
situ jumătatea sudică a secțiunii, în proximitatea absidei pentru
a nu accelera degradarea vizibilă a acesteia până la realizarea
proiectului de restaurare.