Departamentul de Cercetări Socio-Umane al Institutului de Istorie „G

120 Vasile Zaharia 18
resurse devin instrumente financiare prin care se constituie veniturile
publice, respectiv veniturile private care aparţin entităţilor autonome,
conferindu-li-se atributul de finanţe. Acest transfer de resurse financiare
înseamnă implicit un transfer de putere de cumpărare în favoarea acestor
entităţi. Tocmai de aceea instrumentele valorice se transformă în
instrumente de repartiţie financiară şi aparţin finanţelor.
Nu acelaşi lucru se poate afirma şi despre credit, care este tot
instrument valoric, dar nu constituie sursă de venituri financiare,
deoarece nu devine proprietatea entităţilor debitoare.
Inconsecvenţa manifestată uneori în înţelegerea semanticii
conceptelor de finanţe, finanţe publice şi private conduce la situaţia în
care lucrări consacrate domeniului financiar ce poartă acelaşi titlu de
„finanţe” analizează doar o componentă a finanţelor. Astfel, unele
apariţii ce poartă titlul de „finanţe” abordează doar finanţele private 21 ,
după cum alte lucrări cu titlul de „finanţe” abordează fenomenele şi
fluxurile financiare specifice doar finanţelor publice.
Semantica noţiunii de finanţe în accepţiunea firească a sferei
conceptului (prin excluderea creditului din sfera sa) ne determină să ne
îndreptăm atenţia şi la semnificaţia ce se atribuie unor concepte ce derivă
din cel de finanţe, cum ar fi: finanţare, finanţare bugetară, finanţare
bancară. Termenul „a finanţa” înseamnă „a susţine cu bani o instituţie, o
întreprindere, o lucrare etc. 22 Asocierea termenului „a finanţa” în
expresia „finanţare bugetară” este corectă pentru semnificaţia acestui
concept deoarece sursele de acoperire din buget au destinaţia de
cheltuială definitivă în favoarea entităţii publice finanţate. În schimb,
expresia „finanţare bancară”, utilizată în unele lucrări de specialitate, nu
reflectă adecvat realitatea pe care intenţionează să o exprime, întrucât nu
avem de a face cu operaţiune specifică finanţelor. Expresia potrivită este
aceea de creditare bancară sau, eventual, de „finanţare” prin îndatorare.
Aceasta, deoarece banii care provin de la bancă nu se constituie ca
venituri financiare (proprii) ale entităţii în cauză.
21 Doru FĂRCAŞ, Finanţe – contabilitate, Edit. „Todesco”, Cluj-
Napoca, 2000; Peter Atrill Eddie Mc Laney, Contabilitatea şi finanţele pe
înţelesul tuturor, Edit. Rentrop – Straton, Bucureşti, 2006.
22 Ioan OPREA, Carmen Gabriela PAMFIL, Rodica RADU, Noul
dicţionar universal al limbii române, Edit. „Litera Internaţional”, 2008, p. 546