Departamentul de Cercetări Socio-Umane al Institutului de Istorie „G

86 Aurel Teodor Codoban 6
gustul, nici culoarea acestei substanţe lichide. După cum ştim, de
asemenea, de la Charles Sanders Pierce încoace, că există şi alte tipuri
de semne care au între semnificantul şi semnificatul lor relaţii de la
cauză la efect (semnele indiciale), sau relaţii de analogie (semnele
iconice). Or, atunci când folosim comunicarea verbală orală, semnele
limbii, cuvintele, sunt însoţite de intonaţie şi alte aspecte semnificante
ale vocii, pe care radioul, ca mass media, le păstrează şi chiar le
accentuează, precum şi de gesturi şi mimică, pe care fotografia le poate
înregistra separat de vorbire, spre deosebire de film şi televiziune, care
l-a preluat ca mass media, într-o formă sintetică.
E limpede deci că, dacă mass media efectivă de astăzi
suplimentează semnele imotivate ale limbii cu alte tipuri de semne şi
chiar recurge la extensii care merg dincolo de semantica limbii spre
înţelesuri ale sunetelor sau imaginilor, cartea tipărită procedează
oarecum invers, fiindcă face imotivate chiar şi semnele paraverbale,
care, aparţinând vocii vii, dădeau indicaţii suplimentare asupra
înţelesului cuvintelor, şi le abstractizează şi mortifică suplimentar.
Pentru a denumi efectul general de abstractizare, care prelungeşte şi
suplimentează imotivarea semnelor lingvistice, vom folosi termenul
sugerat de teoria informaţiei şi propus de Paul Watzlawick, acela de
digital. Cartea tipărită, textul scris este alcătuit din semne „digitale”,
încă mai imotivate, mai arbitrare decât cele ale limbii vorbite, pentru
că au pierdut inflexiunile, tonurile şi tonalităţile prin care vocea,
rostind cuvinte, dă indicaţii suplimentare asupra sensului în care
trebuie luate semnificaţiile lor. Or, pentru a înţelege semnele digitale,
textul scris în general, e nevoie, încă în mai mare măsură decât în
cazul vorbirii unei limbi, ca semnele să fie învăţate în prealabil în mod
conştient (Gregory Bateson). Dacă semnele analogice le putem
înţelege direct, pentru semnele scrise în alfabetul fonetic avem nevoie
de o învăţare şi cunoaştere prealabilă. Această nevoie de învăţare şi
cunoaştere prealabilă face dificilă producerea şi utilizarea semnelor de
acest fel; ea o rezervă în istorie unei minorităţi şi crează un efect
specific şi special de cunoaştere. Nu am fost îndeajuns de conştienţi
până acum că aspectul digital al cărţilor alcătuite prin scris,
constituirea lor din semne încă mai arbitrare decât ale limbii vorbite, a
făcut necesar învăţământul, ca cealaltă jumătate a acestui mass media,
numai parţial eclozat ca mass media, care este cartea tipărită.