Departamentul de Cercetări Socio-Umane al Institutului de Istorie „G

3 Reflecţii despre formarea „omului nou” – Tema sacrificiului 173
totalitarismul este condamnat cu argumente legitime, totuşi, din punct
de vedere al trăirilor, amintirilor, nostalgiei etc., mulţi oameni tind să
îl situeze valoric deasupra realităţilor democraţiilor în tranziţie. Un
analist al mitologiei politice şi manipulării în post-comunism (M.
Şleahtiţchi) arată că „Nimerind în situaţii defavorabile, mulţimile – cu
siguranţă – au nevoie de o seducţie a nostalgiei, de o energie emotivă
invadantă care, axându-se pe întâmplările epatante şi figurile
majestuoase ale zilelor ce s-au scurs, ar diminua substanţial puterea
forţelor negre sau chiar ar nimici-o cu totul. Seducţia nostalgiei […]
poate lesne iniţia un joc de contraste între prezent şi trecut, opunând
persoanelor/ realităţilor pe care le avem în faţa ochilor imaginile
echivalenţelor lor reconstituite de către spirit. Îndepărtând tot ceea ce
este neplăcut, negativ sau insuportabil, această seducţie face ca viaţa
să devină mai agreabilă, mai pozitivă şi mai satisfăcătoare.” 2 Vechiul
„om nou” coabitează astfel cu noul „om vechi” (ca să formulăm o
combinaţie de cuvinte cât mai sugestivă pentru complexitatea
derutantă a profilului personalităţii umane post-comuniste), nutrind
sentimente şi trăiri care tind să dea dreptate trecutului – perceput a fi
fost mai coerent şi mai credibil decât prezentul –, oricât de nedrept s-
ar fi manifestat acesta 3 . Este adevărat că intensitatea acestor trăiri
2
Cf. *** Manipularea în posttotalitarism, M. ŞLEAHTIŢCHI
(coord.), Edit. „Gunivas”, Chişinău, 2008, p. 327.
3 Un fapt deosebit de semnificativ este relatat şi comentat de M.
Şleahtiţchi, adeverindu-se că nici personalităţile culturii nu sunt scutite de
capcanele hiatusului dintre raţiune şi simţire. Într-unul din ultimele interviuri
acordate de scriitorul şi publicistul rus A. Bitov revistei germane „Die Zeit”,
deşi se desolidarizează formal de comunism, el îşi recunoaşte totuşi o
legătură strânsă cu trecutul: „Întrebat ce simte astăzi când se gândeşte la
Uniunea Sovietică, acesta [Bitov – n.ns., I.I.], mărturisind, pentru început, că
nu a fost un «acţionar» al lumii socialiste, se vede nevoit să constate, mai
apoi, că întotdeauna şi-a recunoscut o anume legătură cu imperiul bolşevic.
Deşi, spune A. Bitov, puterea «comisarilor roşii» a fost pentru el o minciună,
deşi mereu a conştientizat că această putere a fost ca un sloi de gheaţă care a
permis conservarea unor intenţii cu o vădită orientare antidemocratică,
oricum pierderea totalitarismului îi provoacă destulă durere. Motivul
Oamenii din acele timpuri, indiferent de mediul în care au trăit – în tranşee
sau în camerele unei închisori – au avut marea capacitate de a însufleţi, de a