Departamentul de Cercetări Socio-Umane al Institutului de Istorie „G

286 Adrian Circa 2
faptul că o voinţă nu poate produce efecte decât faţă de cel care a
exprimat-o.
În acest sens, se poate interpreta că principiul relativităţii, la
momentul încheierii contractului, interzice părţilor de a supune terţii
raportului contractual, iar la momentul executării, interzice terţilor de a
putea cere executarea contractului, domeniu rezervat exclusiv părţilor.
Părţile sunt acele persoane care, manifestându-şi voinţa, sunt
legate de act, pe care îl pot modifica sau stinge, iar terţii sunt acele
persoane care nu şi-au exprimat voinţa şi nu sunt ţinute să suporte
efectele convenţiilor. Conform efectului relativ al contractului,
drepturile şi obligaţiile sunt create doar între părţile contractante, în
favoarea şi în sarcina părţilor, iar conform efectului relativ al obligaţiei,
doar părţile pot pretinde, respectiv pot executa prestaţia convenită.
Una din consecinţele complexităţii vieţii economice constă în
luarea în considerare a grupurilor de contracte 2 , figură contractuală ce
ridică noi probleme juridice. Factorul care a dinamizat dezvoltarea
acestei categorii a fost procesul accelerat de distribuţie a bunurilor sau
serviciilor: spre exemplu, distribuţia de automobile, de echipamente
industriale sau bunuri de consum.
În literatura noastră juridică terminologia cu privire la grupul de
contracte încă nu este fixată, iar practica nu pare interesată de jocul
mecanismelor pe care aceste construcţii le ridică.
Astfel, se face distincţia între grupul de contracte şi ansamblurile
contractuale 3 .
Grupul de contracte poate fi cu structură lineară sau cu
structură radiantă. Cele cu structură lineară presupun contracte ce sunt
2 I. DELEANU, Grupurile de contracte şi principiul relativităţii
efectelor contractului – Răspunderea contractuală pentru fapta altuia,
„Dreptul”, nr. 3, 2002, p. 10; L. POP, Răspunderea civilă contractuală
pentru fapta altuia, „Dreptul”, nr. 11, 2003, p. 66; I. LULĂ, Observaţii
asupra răspunderii pentru fapta altuia reglementată de art. 1434 alin. 2 din
Codul civil, „Dreptul”, nr. 7, 2001, p. 66; I. LULĂ, I. SFERDIAN, Discuţii
cu privire la răspunderea contractuală pentru fapta altuia, „Dreptul”, nr. 8,
2005, p. 77; D. IILINCA, Răspunderea contractuală pentru fapta unei terţe
persoane, „Studia Universitatis Babeş-Bolyai”, Iurisprudentia, nr. 1, 2006.
3 L. POP, Tratat de drept civil. Obligaţiile, vol. II (Contractul), Edit.
„Universul Juridic”, Bucureşti, 2009, p. 134.