Departamentul de Cercetări Socio-Umane al Institutului de Istorie „G

3 Cultura tăcută şi cultura locvace 83
ni s-ar spune că tiparul ca tehnologie a fost suficient pentru a face din
cartea tipărită prima mass media.
Or, cititul fără voce, la fel ca şi scrierea fonetică, este unul din
acele procedee care apar mult înaintea tehnicilor – şi chiar a
tehnologiilor şi industriilor – care l-ar putea susţine, anticipându-le şi
evoluează în continuare, după impunerea lor. Atraşi prea mult de o
filosofie a tehnologiei, teoreticienii au acordat prea puţin loc
instituţiilor în promovarea anumitor sisteme şi procedee de
semnificare. Urmând această interpretare, care asociază lectura tăcută
îndeosebi aspectelor literare, prezenţa şi implicarea, e adevărat, nu la
fel de strălucitoare şi spectaculoasă, dar mai certă şi mai solidă, a ceea
ce a fost instituţia învăţământului modern, este ascunsă. Deşi, pentru a
explica în ce condiţii cartea tipărită devine o mass media, lectura
tăcută, evoluţia şi mutaţiile ei se asociază mai bine instituţiei
învăţământului occidental modern decât tiparului. Astfel, deşi în
societatea medievală numărul manuscriselor depăşea mult pe cel din
antichitatea clasică greacă sau romană, anticipând oarecum cărţile
tipărite, învăţământul, ca instituţie ce controla, în principal,
pragmatica sistemului semnelor scrise, continua să susţină procedeele
semiotice ale culturii orale: transmiterea cunoştinţelor prin predare era
tot orală, manuscrisele trebuiau mai degrabă memorate de către
utilizatorii pentru a le păstra conţinutul, iar studiul individual, separat
de predarea orală, adică lucrul cu textul, era cvasiinexistent.
Că lectura tăcută, ca şi procedeu de pragmatică semiotică, de
receptare a semnelor scrise, beneficiază de o mai mare susţinere din
partea unei instituţii sociale, decât din partea unei tehnologii se vede din
aceea că, deşi destul de rar, procedeul lecturii tăcute, fără voce, a fost
utilizat şi în antichitate, în contexte legate de învăţare. Invocată de
Augustin, drept ceva unic, excepţional pentru timpul său, ea se
răspândeşte destul de târziu şi de lent în lumea occidentală, urmând
evoluţia învăţământului superior. Zgomotoasă încă în mănăstiri, unde
„nişa de lectură a călugărului medieval era în realitate o celulă pentru
cântat” 3 , ea se instalează în deplinătatea caracteristicilor ei abia după ce
este recomandată pentru bibliotecile universităţilor timpurii, şi numai
1975, p. 159.
3 Marshall McLUHAN, Galaxia Gutemberg, Editura Politică, Buc.,