Departamentul de Cercetări Socio-Umane al Institutului de Istorie „G

9 Cultură şi personalitate. Dimensiuni economice şi civilizatoare 129
într-o formă mozaicată (fragmentară, aleatorie, întâmplătoare, haotică)
– trebuie spus că asemenea fenomene rămân singulare şi sunt
eliminabile. Dezvoltarea culturală se poate face armonios, difuzarea
culturii se poate realiza după criterii care ţin cont de legile psihologiei
sociale şi ale axiologiei, ceea ce este mai important, funcţia operantă
de conştientizare determină o ascuţită dezvoltare a spiritului critic şi a
responsabilităţii personale, a maturităţii în selecţia informaţională, în
receptarea creaţiilor de cultură şi interpretarea lor; ceea ce are un efect
pozitiv în orientarea personalităţii în universul cultural, în reţinerea în
memoria ei, cu precădere a acelor elemente de cultură care se
integrează într-o explicaţie armonioasă a istoriei şi civilizaţiei şi a
acelor elemente care servesc desfăşurării profesiunii ei şi vieţii sociale
active pe care o duce. Funcţia politică a culturii se leagă, la fel de
strâns, de caracterul ei naţional, pe cât este de legată de progresul
istoric. Într-adevăr, un rol politic remarcabil îl joacă cultura în
afirmarea unităţii naţionale, a continuităţii istorice, a specificului
creaţiei, a valorilor specifice unui popor şi promovării valorilor
universale. În acest sens, cultura trebuie privită ca o pârghie puternică
a armonizării sociale, a stimulării creaţiilor originale, legate de
interesele naţiunii, şi integrării lor în lume, aceste creaţii fiind tocmai
forma supremă de manifestare a personalităţii.
Funcţiile sociale ale culturii contemporane pot fi sintetizate,
după această scurtă enumerare şi caracterizare a lor – dacă ţinem cont
de intercondiţionarea şi întrepătrunderea lor reciprocă, de rolul lor în
generarea şi difuzarea valorilor culturale, în propulsarea acţiunii
sociale conştiente, de faptul că, cultura emană de la oameni, iar
mesajul ei poate fi receptat doar de oameni, în activitatea lor practică –,
într-o singură funcţie generală, care se realizează printr-o influenţă
complexă a tuturor factorilor structurali şi suprastructurali ce
condiţionează cultura: funcţia de făurire a personalităţii, a omului
creator şi beneficiar al civilizaţiei şi culturii în care trăieşte. Analiza
structurală a acestei funcţii demonstrează necesitatea social-istorică
inexorabilă a construirii culturii raţionaliste, cultură care se deosebeşte
de cele care au precedat-o, nu numai prin specificul valorilor ei
ierarhizate, conform principiului care proclamă omul valoare supremă
de realizat, şi prin faptul că ea este o cultură creată conştient de
colectivitate şi în întregime destinată dezvoltării sociale, ci pentru că